Anda Dj

Cred ca cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru blogul asta a fost sa adaug Google Analytics. Iti da oarecum o directie in ceea ce faci... de unde iti vin vizitatorii, ce cauta ei, etc. Pana acum cateva zile majoritatea cititorilor mei veneau "direct". Mai nou, majoritatea ma gasesc pe google.
Asa ca am citit ce anume cauta ei pe google ca sa ma gaseasca pe mine. N-ar avea rost sa va citesc toate cele 400 de cuvinte cheie, insa am descoperit doua "pattern"-uri: cei care doresc sa invete o limba straina si cei care vor sa-si interpreteze visele. Si azi ma voi adresa celor din a doua categorie.

De ce fac asta? Au fost 18 oameni care au cautat ce inseamna daca visez un camp cu vaci si ma gandesc cat de dezamagiti au fost ca n-au gasit raspunsul.

Campul simbolizeaza nevoia de libertate. Vacile reprezinta figura feminina, de obicei mama. Deci un camp cu vaci... nevoia de a te elibera de "fusta mamei". Nu trebuie sa o luati in sens negativ, poate fi pur si simplu un semn ca v-ati maturizat si e timpul sa luati viata in propriile maini.

Hai sa vedem ce altceva mai viseaza utilizatorii de google:
Cand visez multi iepurasi mici - exista multe explicatii pentru iepuri, dar in cazul iepurasilor mici, cred ca e evident: fertilitate.

Cand visez iepuri albi - indrumare spirituala (do follow the white rabbit)

Ce se intampla daca visez bomboane - iti doresti sa te impaci cu cineva sau sa te imprietenesti cu cineva. Daca esti fata, s-ar putea sa insemne ca vrei sa faci sex cu cineva.

Ce inseamna cand visezi o fetita care face caca - Asta e una grea chiar si pentru mine :)) Sa vedem. O fetita inseamna ca incercam sa stabilim legatura cu latura inocenta a fiintei noastre. "Caca" inseamna ca exista anumite aspecte ale experientei noastre pe care le-am folosit pana la ultima picatura si intoarcerea la un nivel de exprimare si desfatare specifice bebelusilor.
Deci o fetita care face caca -> iti doresti sa schimbi modul in care privesti lucrurile...

Sper ca v-am ajutat. Mai sunt si alte intrebari, poate le voi raspunde si lor, dar cam atat legat de vise.

Stiu ca inca nu e nici macar decembrie, dar am hotarat sa fac si eu un cadou... unul general, pentru toti cititorii. Si cum mie imi place sa ofer doar cadouri care au utilitate, am creat un nou blog :D

Unul dedicat doar ideilor de cadouri. Ok, recunosc, cadoul e putin pentru mine. De vreo 3 ani ma straduiesc sa creez ceva de genul, dar nu m-am gandit niciodata la un blog. Normal, e inca la inceput, nu e perfect, sunt multe lucruri pe care vreau inca sa le modific (de-abia ma obisnuiesc cu wordpress-ul). Si articole inca nu am, decat doua mai vechi de pe blogul asta si o scurta introducere. Dar o sa incerc in zilele urmatoare sa adaug cateva articole care sa prinda "esenta" la ce vreau sa fac.

Sincer, inca nici nu stiu de unde sa incep. Poate ar trebui sa-l inscriu pe google prima data? :)) O sa imi mai ia ceva timp sa inteleg exact in ce directie sa merg, stiti cum e la inceput. Sper sa reusesc sa ma ocup de ambele bloguri in aceeasi masura.

Bineinteles, m-am luat cu vorba si am uitat sa va dau linkul :D Cadoulperfect.com

Am hotarat ca in loc sa fac un singur post unde sa zic pe scurt niste idei de decorat de genul DIY, mai bine sa pun o serie de articole mai detaliate. Nu le voi pune consecutiv, ci dupa cum vine inspiratia.

Astazi vreau sa vorbesc despre un fel de montaj de tablouri-poze, asemanator cu cel din imagine. Poza si ideea le-am luat de aici, insa cele ce urmeaza in acest articol sunt doar contributia mea.

In primul rand, de ce fix ideea asta? Pentru ca arata dragut, o poti pune in aplicare singur, iesi mult mai ieftin si iti personalizezi in adevaratul sens al cuvantului casa.





De ce ai nevoie?
- un aparat foto, cu o rezolutie cat mai buna (daca nu ai tu, sigur are vreun prieten de-al tau, mai nou fotografia a devenit un hobby raspandit).
- cel putin un prieten, si unul dintre voi doi sa aiba talent artistic
- 6 rame subtiri, negre. Fie le cumperi (m-am uitat asa online si am vazut ca o rama costa cam 25 lei... 6 rame ar costa 150 lei), fie le faci singur, aici depinde de propria inventivitate.
- un program de modificat poze (Photoshop, PhotoImpact, etc.)

Primul pas: sedinta foto
As propune sa alegi un spatiu special pentru tine. Eventual un peisaj frumos. Apoi decizi cine face pozele si cine apare in ele.
E important ca sedinta foto sa se bazeze pe doua lucruri: fotografii de ansamblu, facuta de la distanta, si fotografii bazate pe detaliu, facuta de aproape. Faceti cat mai multe poze, ca sa ai apoi de unde alege.

Pasul doi: pregatirea pozelor
Mergi acasa, descarci pozele si alegi 6. Preferabil: 3 de ansamblu, 3 close-up-uri. Care ti se par tie mai artistice.
Apoi deschizi programul de modificat pozele si le faci alb-negru (singurul mod in care pot sa va ajut cu asta e sa va zic ca de obicei functia se numeste desaturate ... dar depinde ce program folositi).

Pasul trei: finalizare
Iei cele 6 poze si le scoti, intr-un format mai mare (depinde si de spatiul pe care-l detii, si eventual de ramele pe care ai reusit sa le procuri). Procesul asta nu e foarte scump avand in vedere ca sunt doar 6 poze. Teoretic n-ar trebui sa fie mai scump de 10 lei.
Iei apoi cele 6 poze si le pui in rame. Apoi le asezi pe perete... in poza din imagine arata deasupra unui semineu, dar cum majoritatea romanilor n-au semineu in casa... sunt sigura ca puteti gasi alt punct de referinta. De exemplu daca aveti o canapea lipita de un perete, puteti sa le puneti deasupra canapelei.
Ideea e sa le asezati pe doua randuri de cate 3 poze si sa fie ceva de genul asta:

close-up -> ansamblu -> close-up
ansamblu ->close-up ->ansamblu

Ideea e ca facandu-le voi salvati niste bani (adica iesiti mult mai ieftin decat daca va apucati de cumparat tablouri sau fotografii facute de profesionisti) practic doar ramele sunt mai scumpe. In plus, vor avea o valoare sentimentala mult mai mare, avand in vedere ca ati muncit putin pentru ele. Cand stiti ca voi le-ati facut sau voi ati fost personajul principal.

M-a fascinat intotdeauna religia. Partea spirituala, nu cea a traditiilor. Cand spun religie nu ma refer neaparat la crestinism, ci religia in general. De prin clasa a 11-a am inceput sa-mi pun o gramada de intrebari, si am incercat sa caut raspunsul in cele mai diverse religii.

Pentru mine facultatea e un punct de referinta in viata mea spirituala, pentru ca acolo am cunoscut religiile altfel. Si am facut cunostinta cu religii noi. Am o slabiciune pentru religiile orientale, insa cea de care m-am atasat cel mai mult este Taoismul.

Nu stiu catora li se mai intampla asta, dar eu nu pot sa ader in totalitate la un crez. Eu caut parti bune si parti rele in orice, si mi le asum doar pe cele care mi se potrivesc. Cam la fel si in privinta Taoismului. Fiecare om crede in ceva: unii cred in Dumnezeu, unii si in Iisus, unii cred in Alah, altii in Buddha, altii in diverse zeitati, unii pur si simplu cred in ei insisi. Eu cred in echilibru.

A trecut ceva timp de cand am inceput sa cred in echilibru, dar cu timpul am descoperit si mai multe motive sa o fac. Teoria e simpla: Universul e in echilibru. Orice lucru se intampla fie pentru a echilibra ceva, fie pentru a fi echilibrat mai tarziu de altceva.

Luat la scara mai mica, si mai personala, "secretul succesului" in viata este sa fim echilibrati. Orice lucru care e "prea mult" sau "prea putin" o sa se compenseze pana la urma. Cel mai la indemana exemplu este alcoolul: un singur pahar de alcool (teoretic n-ar trebui nici macar sa ametesti, dar conteaza si dimensiule paharului) poate fi chiar sanatos. Daca bei prea mult... corpul tau reactioneaza. Doar ca lucrul asta poate fi aplicat cam oricarui aliment. Sa luam fructele si legumele de exemplu. Sanatoase, nu? Ei bine, daca exagerati cu consumul lor se intampla exact opusul la ceea ce iti doresti: organismul nu mai isi extrage mineralele si vitaminele necesare.

De ce scriu un articol despre asta? Acum cateva zile mi-am dat seama ca nu-mi pot planifica toata viata. Ca unele lucruri vin pur si simplu de la sine. Se intampla cateodata sa apara oportunitati la care nici nu ma asteptam, si sa nu mearga alte lucruri pe care le credeam sigure. Cu toate astea, nu poti sa stai pe spate si sa astepti lucrurile sa vina de la sine. Trebuie pur si simplu sa iti pastrezi acel echilibru intre ce iti doresti sa faci si ce poti face. Sa mai lasi viata sa te ia prin surprindere, dar cu toate astea sa ramai "pe sarma".

Am citit in ultima perioada o gramada de articole pe bloguri cu influente politice. Sincer, eu nu ma uit la tv mai deloc si ziare citesc doar din intamplare, radio nu ascult, asa ca singurele mele surse de informare sunt blogurile, forumurile sau prietenii. Deci pentru mine au fost oarecum decisive aceste articole cand m-am hotarat "pe cine votez". Dar asta nu o sa fie un articol de genul... nu o sa toc marunt nici un candidat. Cred ca au devenit deja oarecum irelevanti, am ajuns sa avem impresia ca daca votam cu ochii inchisi tot acelasi lucru o sa iasa.

Dar ma simt datoare, daca tot sunt duminica alegerile... sa sustin mersul la vot. Asta pentru ca am auzit de o gramada de ori in ultimele zile "oricum votul meu nu conteaza". Cand auzi o data, de doua ori, de trei ori... e una. Cand auzi asta de cel putin 15 ori incepi sa te gandesti daca ceva nu e ok....

Eu cred ca am ajuns sa fim putin spalati pe creier. Sa va explic logic. Daca deschidem messengerul si luam 10 oameni la intamplare (peste 18 ani) si ii intrebam daca sunt inscrisi intr-un partid, probabilitatea este ca majoritatea (adica cel putin 6) sa zica ca nu. Puteti sa incercati si sa-mi ziceti daca am dreptate. Deducem de aici ca luat la scara mare, majoritatea populatiei nu e in vreun partid, deci nu e hotarata sa voteze pe cineva anume ... sa zicem ca marea majoritate e influentabila. Ceilalti vor vota partidul in care sunt inscrisi ca noah... sa le fie lor bine.

De cate ori ati auzit pana acum "in turul doi o sa aleg cel mai mic rau" ? Daca ati auzit-o de cel putin 3 ori... nu vi se pare cam ciudat? Ca sunt atatia oameni care nu tin nici cu x, nici cu y, dar sunt siguri ca vor ajunge in turul doi? De ce? Pai exista doua strategii la care recurg cei cu bani de campanie electorala:

1. Incearca sa-i influenteze pe o parte din cei nehotarati. Cel mai usor e sa mergi la tara si sa dai niste ulei, niste zahar, poate cate o paine... Nu stiu daca doar au impresia ca suntem asa prosti sa credem ca o sa faca asta tot timpul (ca si-asa nu stiu ei ce votam), sau chiar suntem.
2. Mai nou, de cand romanii au inceput incet incet sa gandeasca cu propriul creier, se recurge la cealalta strategie: neutralizarea necunoscutei.

Noi, majoritatea, suntem necunoscuta in ecuatia asta. Ei stiu sigur: am atatia membri in partid, atatea voturi asigurate. Pe cativa poate ii conving sa voteze cu mine, si ceilalti? Care nu pun botul nicicum? Daca nu voteaza cu noi, atunci sa nu voteze cu nimeni.

Si nu iti trebuie foarte mult sa te convingi ca votul tau nu conteaza. Ca e doar unul, nu? Si atunci de ce sa mergem la vot? Ca oricum stim deja cine ajunge in turul doi, stim deja cine castiga ... ce rost are?

Pai ... are. Poate nu neaparat pentru alegerile astea. Dar pentru alegerile viitoare. Daca stam toti in varful patului si zicem ca nu ne pasa... atunci de ce le-ar pasa altora de noi? Daca iti pasa si esti nemultumit, mai exista totusi o speranta... poate macar se straduiesc sa ne minta mai pe ascuns. Nu sunt atat de idealista sa cred ca daca ma duc la vot totul o sa fie bine. Probabil ca n-o sa fie. Probabil o sa te duci la vot si o sa castige ala care ai preconizat de la inceput, raul cel mai mic. Dar poate totusi, apare un procentaj semnificativ pentru cineva care conteaza. Si poate oamenii se gandesc: uite ca are totusi sanse. Poate partidul lui se gandeste. Poate la alegerile viitoare, se vor stradui mai mult. Poate la alegerile viitoare, vor merge mai multi la vot. Poate ne mai putem asigura inca un viitor al tarii... macar decent.

O sa va zic un mic secret. Lumea exterioara te percepe asa cu le sugerezi tu sa te perceapa. Iar daca mentalitatea noastra este "eu nu contez", atunci exact asa o sa fim perceputi... noi nu contam. Poate ar fi cazul sa ne schimbam putin atitudinea.

Multi vor sa se lase de fumat, dar nu o fac de frica necunoscutului. Ce se intampla dupa? Te ingrasi, iti pierzi prietenii, o sa fii stresat tot timpul?

Chiar daca sunt nefumatoare si am fost acuzata data trecuta ca sunt subectiva, informatiile pe care vreau sa le scriu in acest articol sunt bune si pentru nefumatori. Intelegand prin ce trec prietenii nostri care se lasa de fumat, este mai usor sa-i sustinem.

Trebuie sa mentionez ca au fost cativa care au spus ca nu s-au simtit rau dupa ce au fumat, ca n-au trecut prin perioada de sevraj. Cu toate astea, e bine sa fii pregatit pentru orice.

In prima faza probabil va fi greu. Trebuie sa ai destul de multa vointa sa treci peste. Corpul tau trece prin modificari... de exemplu, nivelul zaharului din sange va fi scazut, din cauza asta va va fi foame tot timpul. Ce puteti face este sa beti cateva pahare cu suc (preferabil natural) in primele zile, ca sa va potoliti aceasta nevoie.

Un alt efect secundar e ca veti fi mai morocanosi, mai nervosi, mai stresati. LA INCEPUT (aceasta stare va trece). Motivul pentru care faceti asta, e ca sa ii enervati pe cei din jur, si ei sa va zica ca decat asa, mai bine sa fumati. Asa ca este foarte important sa aveti oameni care sa va sustina in acest proces. Oameni care sa va zica tot timpul ca de mandri sunt de voi ca v-ati lasat de fumat. Sau cum spune Serban:

si sa nu umbli cu indivizi care te bestelesc ca te-ai lasat sau care nu cred in tine ca poti

Am intrebat-o si pe Sheeva cum a fost cand s-a lasat de fumat:

Iti dai seama ca toti prietenii mei, 90% fumatori... ca nu te cred ma, ca asa ai mai zis de o suta de ori, ca te lasi si nu te-ai lasat... si doar eu stiam la nivel de trairi si convingerea pe care o aveam... ca nu pot sa le demonstrez decat in timp si, deci, zambeam asa cu subinteles "da, bine, poti sa nu ma crezi" am avut destule cosmaruri in care apaream cu tigara in gura si parca era iadul pe pamant, asa ma simteam cand ma trezeam sau chiar in vis. ce ma mira si pe mine a fost convingerea mea, ambitia, taria de caracter... asta daca lasam modestia la o parte :D. apoi am stat deseori printre fumatori si inca mai stau, chiar la nici o luna dupa ce m-am lasat am fost in vama unde se fuma si se bea en gros, numai fum prin jurul meu si totusi n-am acceptat nicio tigara.
Apoi am inceput sa capat o sensibilitate la fumul de tigara, pe care n-o aveam. pur si simplu nu mai suportam fumul de tigara, ma inecam... si aici a fost partea oarecum negativa, ca am fost acuzata de ipocrizie de multe ori "haha, tu fumai ca o locomotiva si-mi zici mie ca nu mai suporti fumul de tigara" si am fost tratata cu indiferenta cu care tratam si eu inainte, adica mentalitatea aia "eu sunt fumator, vreau sa fumez, respecta-mi dorinta. daca nu-ti convine poti sa pleci" fara sa ma gandesc ca prin libertatea pe care o revendicam, compromiteam libertatea celorlalti de a nu respira fum de tigara. Si asta n-am inteles-o.

Si acum sa trecem la partile pozitive:

Multi mi-au spus ca respira mult mai usor de cand s-au lasat de fumat. In plus, au devenit mult mai rezistenti la exercitii fizice. De fapt, exercitiile fizice chiar sunt recomandate cand te lasi de fumat, si cu asta impusti doi iepuri deodata: te lupti mai bine cu sevrajul si sunt mai putine sanse sa te ingrasi.

Aproape toti mi-au spus ca dupa ce s-au lasat de fumat stau mult mai bine din punct de vedere financiar.

Alta marturie a Sheevei:

Pentru ca aveam obiceiul destul de inradacinat... si ma refer la obiceiul de a iesi in curte la o tigara, obiceiul de a iesi intr-un bar/terasa si de a alatura tigara cafelei sau unei bauturi. dar cum orice invat are un dezvat, am trecut repede peste obisnuinta asta...
Si iesind in continuare cu aceiasi prieteni fumatori, am fost capabila sa analizez gestul, sa vad cat de putin sens are, cat de usor aruncam banii pe tigari, pe un instrument care sa ne permita sa putem spune ca facem ceva, cand de fapt nu facem nimic. iesi intr-un bar, esti cu cineva... si ca sa eviti monotonia, cica, atunci cand celalalt nu mai zice nimic... iti aprinzi o tigara in loc sa stai sa cauti ceva de discutat, spre exemplu. iti umpli timpul teoretic... timp pierdut. si mai si platesti pentru asta.

Un alt efect pozitiv este ca nu-ti mai miros hainele si parul a fum. Iar dupa o perioada, s-ar putea chiar si cafeaua sa aiba gust mai bun fara tigara. Nu te vei simti constant intr-o perioada de abstinenta, dupa o vreme te vei simti pur si simplu nefumator. Si te vei simti printre alti fumatori, asa cum se simt nefumatorii: probabil te va deranja fumul, nu iti va face pofta.

Si cu asta am incheiat seria despre fumat. Sa va fie de bine ;)

Ok, te-ai hotarat sa te lasi de fumat (probabil nu datorita ultimului meu post, dar irelevant). Acum vine partea grea: cum te lasi de fumat?

Pentru ca eu nu m-am lasat niciodata de fumat *haha* i-am intrebat pe altii cum au reusit ei. Majoritatea dintre cei care au reusit, s-au lasat brusc. Am auzit in diverse contexte ca faza cu reducerea numarului de tigari e o tampenie, si o sa va explic de ce: cand te autoprivezi de la tigari, de simti nasol. Tigara aia pe care ti-o permiti dupa ceva timp de abstinenta, o sa vina ca o salvare. In plus, o sa ai cele mai rele parti din ambele lumi: o sa ramai dependent de nicotina, dar o sa treci si prin chinurile abstinentei. Deci fie te lasi brusc, fie nu te lasi deloc.

Am auzit totusi ca e ok sa fumezi o ultima tigara, daca o fumezi constient. Adica sa stai si sa o analizezi, sa ii simti gustul, sa te gandesti ce anume face ea pentru tine ca sa ai nevoie de ea. Majoritatea celor care au incercat asta au realizat ca tigarile au un gust oribil.

Multi inlocuiesc tigara cu altceva: plasturi, guma, chipsuri, acadele, etc. Din cauza asta sunt atat de multi fosti fumatori care se ingrasa. Incearca sa inlocuiesti tigara cu ceva mai putin daunator... si nu, nu o sa va pun sa roadeti coada de sparanghel, cum am citit in unele reviste :)) Dar beti un pahar cu apa. In cel mai rau caz un fruct. O juma de litru de apa e mai ieftin decat un pachet de tigari ;-)

Serban mi-a spus sa mentionez ca la inceput e bine sa eviti sa bei cafea, alcool (pentru ca cer o tigara) sau sa iesi prin locuri unde se fumeaza. Probabil conteaza si cat de tare esti motivat, dar macar pana iti iese nicotina din corp, ar fi o idee buna.

Si tot de la Serban, si aici il citez:

In orice caz intai trebuie sa te convingi ca faci alegerea cea buna si ca nu pierzi nimic daca te lasi de fumat, iar apoi ca ai suficienta vointa incat sa faci asta.

De la Sheeva am mai multe citate pe care nu stiu cum sa le impart intre postul asta si celalalt, dar m-am decis pana la urma la asta:

Am o prietena buna care se identifica cu fumatul, care imi spune ca singura ei placere la scoala e pauza de tigara... ca abia asteapta asa sa se termine ora si sa iasa, sa stea degeaba si sa fumeze...
Atribuie gestului un grad de placere ridicat, desi functioneaza sa faci asta, sa iti creezi tu ideea ca te simti mult mai bine cand fumezi, se compenseaza cu faptul ca te simti singur, parasit, deprimat... nedreptatit de soarta... daca nu ai tigari

Daca ati acceptat ideea de a va lasa de fumat, sunteti pregatiti si pentru asta: ideea ca tigara te relaxeaza sau ca iti trece plictiseala cand fumezi, este doar o iluzie. Asa cum spune Sheeva despre prietena ei. Incerci sa-ti cauti singur justificari pentru faptul ca fumezi, asa ca inventezi tot felul de scuze. NU SUNT REALE. Daca iti spui de destul de multe ori ca de fiecare data cand bei un pahar cu apa iti trece stresul, pana la urma o sa ajungi sa crezi asta si paharul ala de apa ar fi sfant. La fel cum eu am impresia ca daca stau la calculator in timp ce mananc si-mi beau cafeaua dimineata, ma trezesc mai repede.

Nu am nici o cura minune, si probabil toate aceste sfaturi le puteti gasi peste tot. Am scris articolul asta pentru a va prezenta oameni care au reusit sa se lase de fumat, si cum au reusit ei. Sa faceti deosebire intre metodele care functioneaza si cele care nu. Ca sa nu va mai pierdeti vremea.

In articolul urmator va voi spune ce se intampla dupa ce te lasi de fumat.

Stiu ca ultimul meu articol care avea legatura cu fumatul a starnit sentimente puternice de dezaprobare intr-unii (si stiu ca "de dezaprobare" e cacofonie), dar am hotarat sa mai incerc odata :D Cu o noua abordare. De data asta ma adresez fumatorilor.

Propunerea de a scrie acest articol a venit din partea celei mai neasteptate persoane, mai ales pentru cititorii mei: Serban, criticul meu numarul unu atunci cand ziceam ceva urat de fumatori :D Ei bine, Serban s-a lasat de fumat si a rezistat eroic doua saptamani *aplauze frenetice din public*. Asta este modul meu de a spune ca il sustin pe Serban si il dau exemplu pentru toata lumea :D

Articolul trecut m-am dat cu parerea, asa, "de la mine" si bineinteles ca am fost subiectiva, doar e parerea MEA. Totusi, cum ziceam, de data asta am o alta abordare. M-am gandit ca subiectivismul meu poate proveni si din faptul ca sunt nefumatoare si am fost toata viata. Poate nu-i inteleg pe fumatori. Asa ca cei mai obiectivi oameni in chestiunea asta sunt cei care s-au lasat de fumat. Asa ca am luat niste interviuri, am citit niste articole, am cercetat putin problema, si mi-am adunat destul material pentru 3 articole. Deci o sa fie o trilogie! Yey! *Anda se face ca nu aude huiduielile publicului*.

Prima parte a trilogiei: De ce sa te lasi de fumat? (Urmeaza Cum sa te lasi de fumat? si Cum e sa te lasi de fumat?). Tin sa precizez de la bun inceput ca nu fortez pe nimeni sa se lase de fumat, dar pentru cei care s-au gandit pana acum sa faca pasul asta si au nevoie de incurajari, that's what I am here for.

Binevoitorii care s-au oferit voluntari la insistentele mele, mi-au zis ca s-au lasat de fumat pentru ca nu le placea mirosul de fum care le ramanea pe haine, degete, respiratie, etc. Altii s-au lasat din motive financiare. Majoritatea celor pe care ii cunosc si s-au lasat de fumat, s-au lasat din motive de sanatate.

Sheeva mi-a aratat cartea care a ajutat-o pe ea sa se lase de fumat, cartea asta. Am descoperit niste chestii interesante inauntru. De exemplu, daca incerc sa ii spun unui fumator despre bolile pe care le poate face din cauza fumatului, frica il face sa fumeze si mai mult. Asa ca, desi tocmai am spus ca cel mai important motiv pentru care oamenii s-au lasat de fumat au fost problemele de sanatate... nu o sa dezbat mai mult problema. Dar va recomand sa cititi cartea. Chiar daca nu intentionati sa va lasati de fumat :)

Oricum, Sheeva mi-a zis un lucru si mai interesant:

Si mai am un avantaj in raport cu ceilalti... cred ca stii ca replica aproape a oricarui fumator e "nu stii cum e, ce placut e sa fumezi, te relaxeaza etc" dar toti fumatorii cu care intru in contact si ajung sa vorbesc cu ei despre asta si sa le spun ca am fumat 2 ani destul de mult, iar de 1 an jumate nu am mai pus gura pe tigara... renunta pana la urma si ajung sa imi spuna "te admir ca ai putut sa faci asta, as vrea si eu sa ma las", asta dupa ce, inainte sa afle ca am fost si eu fumatoare, incearca sa ma convinga cat de bine e.

Pai eu zic ca asta e un motiv destul de bun. Decat sa admiri pe altii, mai bine te admira altii pe tine :P Nu, nu vreau sa-mi dati commenturi in care sa imi spuneti cum voua va place sa fumati si nu ii admirati pe cei care s-au lasat si asa mai departe *yawn* (nu, nu cascam ca ma plictisiti, cascam ca mi-e somn, dupa articolul asta cred ca ma duc la culcare :D ). In ecuatia asta nu e mai important ce cred eu despre voi, ci ceea ce credeti voi despre ... voi insiva. Practic totul se reduce la o chestie: vreti sa fiti liberi sau va place sa fiti controlati de o tigara?

Desi aveam 2-3 ani, tin minte scena destul de clar... mergeam pe strada si am vazut un om in varsta, fara un picior. Am ras, era primul om fara un picior pe care il vedeam. Mi s-a atras atentia ca nu e frumos sa rad de oamenii cu dizabilitati, pentru ca as putea oricand sa fiu in locul lor. Mi-a intrat bine in cap si am invatat ca nu omul nu poate fi intotdeauna responsabil pentru ceea ce i se intampla.

Cu timpul am invatat si alte lucruri. Cum ar fi ca exista o linie extrem de fina intre ce poti si ce nu poti controla. Si nu doar dizabilitatile sunt acele lucruri de care n-ai voie sa razi.

De exemplu, e urat sa razi de cineva ca are nasul mare. Ce poate face? Sa-si faca operatie estetica? O operatie este totusi o operatie, cu anestezie si toate alea, si in plus costa o gramada de bani, de care putini oameni dispun. Insa linia devine si mai fina, cand ne oprim la oameni supraponderali. Pentru ca multi isi inchipuie ca daca esti gras inseamna ca mananci mult si nu faci sport. Intr-adevar, e o posibilitate, insa mai exista si altele... poti sa te ingrasi din cauza stresului sau chiar din cauza unor probleme de sanatate. Obezitatea este o boala! Si asa cum nu razi de un om care are gripa, hepatita sau cancer, asa nu razi de un om care e obez sau anorexic. Si bolile pe fond psihic sunt tot boli.

Mie chestiile astea mi s-au parut mult timp elementare, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca nu pentru toata lumea este la fel. Am vazut oameni de care s-a ras pentru cele mai stupide motive. Acum cateva luni ma jucam un joc online, ceva asemanator cu Second Life dar mult mai simplut. La fel ca in SL, puteai vede ce se discuta intr-o incapere, chiar daca nu esti chiar langa cei care vorbesc. La un moment dat, vad niste injuraturi (cenzurate, dar foarte evidente) intr-un joc de copii, unde media de varsta era cam de 13-15 ani (nu ma intrebati ce cautam eu acolo :D ) . M-am apropiat de locul "faptei" si am vazut avatarul unei fetite, negresa, inconjurata de mai multe avatare a unor albi, iar chestiile extrem de rasiste pe care i le-au adresat nu pot sa le reproduc. Injuraturile erau ale fetitei. Si a primit ban. Mi s-a parut atat de nedreapta chestia asta incat nici n-am mai intrat in joc de atunci.

Nici nu vreau sa ating problema homosexualilor, pentru ca exista atatia homofobi la noi in tara, ca nici macar nu poti purta o conversatie normala pe tema asta. Am incercat de multe ori si m-am cam saturat sa vorbesc cu peretii. Unele idei preconcepute nu ti se mai scot nici cu clestele.

O sa-mi inchei sirul exemplelor pentru ca vreau sa ajung la constructivism. La un interviu am fost intrebata cum primesc criticile si am raspuns ca le primesc bine atata timp cat sunt constructive. Si asta e singurul gen de critica pe care il fac. Din pacate, multi nu fac diferenta intre critica constructiva si rautati gratuite.

E foarte simplu. Atunci cand vrei sa atragi atentia cuiva despre o greseala, trebuie sa ii oferi in acelasi timp si solutia sau alternativa. In loc sa zici "ai un blog naspa" mai bine zici "blogul tau ar fi mai interesant daca ..." (nu ma refer la blogul meu, ci in general). Mi s-a mai zis de multe ori, legat de forum de exemplu "topicurile sunt cam banale". Asta mie mi se pare o rautate gratuita, nu o critica constructiva. De ce? Pentru ca daca te-ar interesa intr-adevar calitatea topicurilor, ai face tu un topic interesant si ai da un exemplu celorlalti.
Daca iti vine sa critici pe cineva, dar nu-ti vine in minte nici o solutie sau alternativa... atunci mai bine taci :)

Si da, eu apreciez criticile constructive, chiar daca nu pare intotdeauna asa. E drept, sunt o persoana incapatanata, s-ar putea sa-ti raspund si sa incerc sa te conving ca gresesti, dar daca mi-ai oferit o solutie sau alternativa, fii sigur ca o voi lua in considerare, ma voi gandi la ea, si daca mi se pare ca ai dreptate, pana la urma iti voi urma sfatul. Am fost la un interviu cu cel mai putin diplomat manager pe care l-am cunoscut vreodata, mi-a zis din prima absolut tot ceea ce e gresit la mine de imi venea sa ma bag sub scaun... l-am urat pe moment, dar de la interviul respectiv am invatat cele mai multe lucruri. Sunt multe intrebari la care nu gasesti raspuns, si trebuie pur si simplu sa incerci singur, dupa cum ti se pare tie ca ar fi bine. Si este foarte probabil sa gresesti.

Este perioada schimbarilor pentru mine. Cateodata lucrurile vin de la sine, cum ar fi ca e ultimul meu an de scoala. Cateodata, apar mici semne ca lucrurile trebuie sa se schimbe, cum ar fi ca vechiul template nu mai functiona normal si a trebuit sa-l schimb (sper ca va place cel nou, chiar daca e putin mai intunecat decat normal, dar e potrivit oricum anotimpului, daca asta o sa mearga normal pana la primavara cel putin nu-l mai schimb). Si cateodata, imi dau singura seama ca trebuie sa schimb eu ceva.

Nu sunt timida, dar sunt emotiva. Cel putin atunci cand trebuie sa vorbesc cu strainii. Apogeul emotivitatii mele este atins atunci cand in fata mea se afla un public caruia trebuie sa-i vorbesc. In ultimii 4-5 ani, scoala m-a ajutat cu ceva: sa exersez. In fiecare semestru, aproape la fiecare materie, cel putin o prezentare. Am facut si prezentari in fata la 4 elevi, si prezentari in fata amfiteatrului plin. Am avut si prezentari reusite si esecuri totale. Si ce incerc de fiecare data, este sa analizez fiecare experienta si sa imi dau seama cum imi pot imbunatati performanta si cum pot scapa de emotii (sau macar sa le ascund). Deci astazi avem analiza pe ... comportament.

Totul incepe de la continutul prezentarii. Cu cat sunt pregatita mai bine, cu atat mi-e mai usor sa vorbesc. Ziceam intr-un post anterior ca e enervant de plictisitor cand cineva citeste de pe o foaie. De obicei si eu am prezentarea scrisa pe o foaie (ca de emotii de obicei uit ordinea in care trebuie sa vorbesc), dar incerc pe cat posibil sa-mi dezlipesc ochii din ea si sa explic celor care nu stiu despre ce este vorba, mai degraba decat sa prezint un eseu cu ce am inteles eu. Oamenii parca sunt mai receptivi atunci cand te uiti la ei, cand le explici pe limbajul lor, cand le raspunzi la intrebari.

Am doua experiente in care n-am fost sigura pe textul prezentat. Prima data, era una printre primele prezentari facute, la o materie care mi-a placut extrem de mult, cu un profesor pe care-l respect extrem de mult. La materia respectiva mai vorbisem eu prin clasa si cand nu era randul meu, asa ca ma simteam oarecum sigura pe mine. Am citit textul ce trebuia sa-l prezint, dar nu l-am citit intreg si nici nu mi-am luat notite (l-am luat ca pe o lectura). La seminar ramasesera 4 sau 5 elevi, deci emotiile mele erau la un nivel minim. M-am dus in fata si am inceput sa le povestesc, cu groaza gandului ca va trebui sa ajung la partea pe care n-am citit-o. N-a mai fost nevoie sa ajung pana acolo, pentru ca tot ce explicasem eu era gresit. Aceea a fost prima si ultima data cand nu am citit textul si nu am luat notite.

A doua experienta a fost putin diferita. Citisem textul, imi luasem notite, imi facusem prezentarea. Problema? Nu il intelesesem. Nu pentru ca nu am incercat sa il inteleg, ci pentru ca era o carte de Derrida, pe care eu il urasc din adancul sufletelului meu (sa ma ierte fostii colegi :D). Mai intelesesem eu cateva parti si imi facusem un plan ca partile pe care nu le-am inteles doar sa le citesc si pe celelalte sa le explic. Socul a venit cand proful ne-a spus ca vom face seminarul cu cei de la psihologie, adica cu o grupa de oameni in plus, oameni din anul intai si de la psihologie, adica n-aveau treaba cu Derrida si in mod sigur ar fi pus intrebari. La care eu nu stiam sa raspund. Asa ca m-a luat.... atacul de panica. Eram aproape cu lacrimi in ochi cand i-am spus profului ca eu nu vreau sa tin prezentarea, el a parut intelegator, ceea ce m-a facut sa-mi fie rusine, si am tinut-o pana la urma. Am ras mai tot timpul (eu rad cand sunt suparata, nervoasa, rusinata... practic cam in orice context raspunsul meu e ca rad... era sa mi-o iau de cateva ori din cauza asta :D), dar din fericire mai era o colega care pregatise acelasi text, asa ca a putut ea sa umple golurile. Iar la fazele pe care nu le intelesesem le spuneam si apoi ziceam "eu personal nu inteleg" si sarea colega sa imi explice. Dupa prezentare proful a zis ca am avut emotii degeaba, ca a fost foarte buna si doar am ras prea mult :P

Deci ce invataminte am tras din aceste experiente?
1. Sa citim textul si sa luam notite
2. Sa incercam pe cat posibil sa intelegem ceea ce spunem
3. Sa fim sinceri cu "publicul"

Am observat ca alte doua chestii importante pentru a diminua emotiile sunt increderea in mine si increderea in public. In primul caz, e important sa ma simt eu bine. In general mie nu imi place sa fiu in centrul atentiei, asa ca daca este necesar sa fiu, trebuie sa ma pregatesc sufleteste dinainte. Poate o sa vi se para superficiala fraza asta, dar o zic: trebuie sa arat bine. Cand am prezentari stau putin mai mult in oglinda decat in mod normal. Daca sunt in centrul atentiei si arat ok, pot sa ma concentrez asupra continutului, pe cand daca mi se pare ca nu-mi sta freza bine sau ceva, o sa am tot timpul asta pe cap si imi pierd concentrarea, care oricum e cam la nivel minim cand sunt emotionata. Increderea in public se refera in mare parte la cat de bine ii cunosc. Mi-e mai usor sa vorbesc in fata unor oameni pe care ii stiu decat in fata unor necunoscuti. Ce as face daca m-as trezi ca trebuie sa prezint unor necunoscuti? Daca as avea macar putin timp inainte, as incerca sa fac cunostinta macar cu vreo 2-3. Daca am la cine sa ma uit in timpul prezentarii (si daca acele persoane imi mai fac si niste semne aprobatoare in timp ce ma uit la ele, aviz colegilor), asta imi da curaj.

Stiti ca deseori esti intrebat "care e cel mai rau lucru care se poate intampla" ? Mie cel mai rau lucru care mi se poate intampla este sa uit ceva. Din cauza emotiilor devin uituca. Cel mai rau lucru care mi s-a intamplat, a fost sa fac o prezentare in fata unui amfiteatru plin ochi, sa fiu intrebata ceva, sa incep sa explic, si pe la mijlocul propozitiei mele sa uit intrebarea. Pur si simplu am uitat despre ce vorbesc. Total blank. Nu a fost ultima oara cand mi s-a intamplat sa uit ceva, dar cam asta a fost cea mai grava. De obicei in situatia asta trag adanc aer in piept, incerc sa ma reculeg, pun un zambet pe fata, imi cer scuze si continui. Cu timpul, si pe post de "spectator" si pe post de "vorbitor", am invatat ca oamenii sunt destul de binevoitori cu cineva daca vede ca omul are emotii. Te cuprinde un sentiment de "awww, how cute". Din cauza asta o sa repet a doua oara: fii sincer cu publicul.

Deci:

4. Fii atent la imaginea ta
5. Cunoaste-ti publicul
6. Daca se intampla ceva neprevazut, respira adanc si continua
7. Nu-ti fie rusine sa-ti ceri scuze daca ai gresit

Si nu in ultimul rand, repetitia e mama invataturii. Cu cat repeti mai mult acasa ce ai de zis, cu atat cuvintele o sa vina automat cand prezinti si nu mai trebuie sa citesti de pe foaie. Poate o sa para ciudat, dar vorbesti mai natural. Plus ca te poti corecta din timp atunci cand ceva nu merge. E important sa repeti cu voce tare.

8. Repeta, repeta, repeta

Tin sa precizez ca cele 8 sfaturi nu te fac sa pierzi emotiile (as vrea sa aflu si eu reteta aia). Cele 8 sfaturi te ajuta sa ai o prezentare decenta in ciuda lor.

Postul asta o sa fie scurt si la obiect.
Cristina, o fosta colega (de munca, nu de scoala), m-a rugat sa postez un anunt umanitar la mine pe blog. Pentru ca o cunosc si mi-a spus ca persoana in cauza e un prieten de-al ei, am acceptat, dar pentru ca nu ma pricep deloc la anunturi umanitare si nu vreau sa dau eu vreo informatie gresita, va arat direct log-ul cu ce mi-a scris Cristina:

cristina: poti sa pui un anunt umanitar la tine pe blog?
cristina: am un prieten care a fost diagnosticat cu cancer zilele trecute
cristina: si trebuie sa se opereze neaparat in turcia
cristina: ii trebuie 50,000 euro
cristina: a strans majoritatea banilor
cristina: nu stiu exact cat are
cristina: dar nu ii mai lipsesc multi
cristina: si no...e urgent
cristina: ca e o forma foarte violenta
Anda: ok
cristina: uite si linku www.constantin-botezatu.net
cristina: are 23 de ani
cristina: initial i s-a gresit diagnosticul din cauza unor incompetenti de medici care au crezut ca are pietre la rinichi
cristina: de abia au reusit cu mare greutate sa-l stabilizeze sa inceapa chimioterapia
cristina: asta cu pietrele la rinichi o stiu din auzite
cristina: ideea e ca si-au dat tarziu seama ca e cancer
cristina: dar sanse are
cristina: io sper sa se faca bine
cristina: ca e tanar si se poate recupera

Am spus ca voi pune urmatorul post despre lasatul de fumat (stati linistiti, voi fi diplomata :D ), dar inca nu mi-am strans toate informatiile necesare (probabil va fi postul in care am bagat cel mai mult research).

Imi cer scuze cititorilor mei ca am facut pauze si de cate 4 zile, nu e neaparat din cauza ca sunt mai ocupata, ci mai degraba pentru ca nu m-am obisnuit inca cu ritmul asta si sunt aproape tot timpul obosita. Dar incet, incet, ma obisnuiesc.

V-am rugat intr-un post anterior sa ma ajutati sa fac blogul mai interactiv, unii dintre voi chiar au facut-o si le multumesc pentru ajutor. Daca mai sunt oameni care s-au lasat de fumat si ar vrea sa-mi povesteasca experienta lor, va rog sa-mi trimiteti un mail.
Articolul cu decoratii de interior va fi mai incolo, am primit putin ajutor, dar e un domeniu foarte vast si nu stiu cum le voi putea aduna, eventual doar daca fac mai multe articole. In plus mai am multe subiecte in cap (doar ca dupa ce scriu juma` de post nu mi se pare de-ajuns de bun si il sterg, m-a apucat brusc spiritul autocritic).

Btw, mi-am marit blogroll-ul, sper sa nu se supere nimeni ca l-am bagat acolo, eu daca citesc minim 3 posturi de pe un blog il adaug, pentru ca mi-e mai usor sa il urmaresc asa.

Si ca sa nu va plictisiti, am descoperit astazi blogul Mayei: http://mayadraw.blogspot.com/ . Maya are 5 ani. Sunt foarte curioasa cum se va dezvolta blogul, cred ca va fi intresant pentru ea sa il tina si peste vreo 10-20 de ani :D

Uite ca mi s-a terminat si cafeaua, trebuie sa ies si sa imi incep ziua :) O zi buna la toata lumea.