Anda Dj

Şi a venit 3 ianuarie şi concediul meu (e ciudat cum un concediu poate fi mai frumos decât ţi l-ai putut imagina vreodată şi tot ce ai făcut a fost să stai acasă) s-a terminat. În momentul ăsta îmi beau cafeaua şi mă gândesc, cu groază, n-o să mint, că trebuie să mă întorc pe câmpul muncii.

E primul meu post din 2011. Nu am nici un subiect, dar deja asta nu mai e un lucru nou la mine. Câteodată am o grămadă de subiecte fără inspiraţia de a le scrie, câteodată am inspiraţie şi n-am subiecte. Am un draft de vreo lună, sunt curioasă dacă o să vadă lumina blogului vreodată.

Chiar n-am vrut să scriu despre rezoluţii şi alte de-astea. Asta pentru că, deşi prevăd eu nişte puncte cheie pentru anul ăsta, începe să-mi placă să las lucrurile să vină de la sine, să las viaţa să mă surprindă puţin. Anul trecut m-a învăţat destul de multe despre asta. Să luăm cărţile de exemplu. Nu am citit niciuna dintre cărţile pe care mi le-am propus să le citesc, în schimb am citit zeci de cărţi la care nu m-aş fi aşteptat niciodată de la mine să le citesc. Eu prefer literatura universală clasică, dar am citit doar literatură română contemporană. Recunosc, mi-e dor puţin de cărţile mele. De felul în care te pierzi într-o carte adevărată. Mai am 3 cărţi de Dostoievski necitite în biblioteca mea şi sunt hotărâtă să le dovedesc anul ăsta. Dar nu o fac rezoluţie, prefer să mă surprind singură.

În altă ordine de idei, am început anul ăsta bolnavă. Nu ştiu ce-i cu imunitatea mea de a scăzut în halul ăsta, o fi de la stres. Probabil că mulţi ştiţi cum e să te simţi bine în exterior şi groaznic în interior, dar sunt curioasă câţi v-aţi simţit vreodată groaznic în exterior, dar foarte bine în interior. Cam prin stări de astea trec eu.

În timp ce scriu toate astea îmi dau seama că am unghiile portocalii. Am uitat să-mi dau oja jos. Asta e, o să duc o bucăţică de vacanţă în prima zi de lucru. Şi când nervii şi stresul vor deveni insuportabile, îmi voi arunca ochii peste unghiile mele portocalii şi pentru câteva secunde îmi voi aminti ultimele două săptămâni şi îmi voi aduce aminte că există lucruri mai importante pe lumea asta decât să mă stresez la lucru. E ciudat cum putem pune atâta semnificaţie în nişte chestii mici.

Probabil aş abera mai mult în dimineaţa asta, dar chiar trebuie să plec. Un an nou fericit.