Ca fapt divers, primavara e anotimpul meu preferat. Si deja vechiul template devenise prea intunecat. Am vrut sa am ceva mai vesel cand intru.
Nu stiu daca va puteti inchipui ce munca titanica e sa schimbi template-ul, dar am facut preselectie mai ceva ca la American Idol. Intai am cautat template-uri care imi plac asa, la prima vedere. In al doilea stagiu le-am comparat pe toate si le-am ales doar pe cele pe care chiar le-as pune pe blogul meu. Apoi imi iau pe cineva care e online si in a carui gusturi am cat de cat incredere si ii prezint variantele si dupa discutii pro-contra, alegem o ordine. In al treilea stagiu le incerc pe toate cele alese, in ordinea respectiva (s-a mai intamplat ca pe blogul meu sa nu arate ca si in demo, la fel cum hainele de pe umeras nu arata intotdeauna la fel pe tine). Si apoi iau decizia finala.
Template-ul asta a participat si la preselectia trecuta, doar ca mi s-a parut ca nu se prea potrivea iarna. Dar acum in sfarsit e cald, deci poate iesi si el la lumina.
Si mi-am schimbat si etichetele ca deja la 80% dintre ele erau "Diverse" :P O primavara frumoasa :)
Azi am vazut un vechi prieten, cu care am pierdut legatura de vreo... 5 ani. "Intalnirea" a avut loc intamplator si a durat in jur de o fractiune de secunda. Vi se intampla cateodata sa va ganditi la oameni din trecutul vostru, dar sa nu va mai amintiti exact trasaturile fetei? Sa-i vedeti asa, cu "blur"? Exact in situatia asta eram si eu... asa ca in fractiunea aia de secunda, m-am intrebat daca este chiar el. Pana la urma am ajuns la concluzia ca da.
Cu toate astea, el nu m-a recunoscut. Poate in fractiunea aia de secunda, nici n-a apucat sa ma vada, desi stateam fix in fata lui. Desi, parca i-am vazut privirea in directia mea, dar a trecut mai departe la fel cum treci de orice persoana straina. Si am inceput sa ma intreb cat de tare am putut sa ma schimb in 5 ani? E drept, si el era schimbat.
Ca o discutie teoretica pur abstracta, daca avem o axa cu un punct X de unde pornesc persoanele A si B... in fiecare unitate de timp notata cu t, A se misca spre stanga si B spre dreapta (pe o distanta egala, pe care o numim tot t). Dupa 5 astfel de miscari (deci t x 5), cat de departe e A de B? Avand in vedere ca daca s-ar misca doar A, ar fi A = t x 5 .... asta inseamna ca distanta intre A si B = t x 10.
Deci daca doi oameni se schimba atat de mult in 5 ani, distanta intre ei pare de 10 ani?
5 ani pare intr-un mod paradoxal si mult si putin. Peste 5 ani o sa am intalnirea de 10 ani de la terminarea liceului. Asta inseamna ca au trecut deja jumatate. Tin minte cum toata viata am crezut ca 24 de ani e varsta ideala. Varsta la care ar trebui sa ajung la cea mai buna versiune posibila a mea. Peste aproximativ 2 luni o sa implinesc 24 si nu simt deloc ca sunt la cea mai buna versiune a mea (desi ma chinui acum cu high speed sa ajung acolo, dar oricum nu voi ajunge atat de devreme). Un extended deadline este exact ce imi trebuie :D Si 29 pare o varsta potrivita. Destul de avansata incat sa pot avea niste realizari, destul de tanara cat sa mai pot schimba ceva, cat sa mai am sperante de viitor. Deci mai am 5 ani. Asta ca sa-mi iau presiunea de pe umeri. Cat de mult ma mai pot schimba in 5 ani?
Un lucru care a inceput sa-mi ocupe timpul de cand dau meditatii este pregatirea exercitiilor. Nu este chiar foarte usor. Cel mai greu mi se pare planul de lectii. Ca nu pot da exercitii de-a valma. Trebuie sa le ordonez.
Nu pot sa zic ca-mi displace, dar e totusi un efort. Prefer sa am pregatite prea multe decat prea putine, pentru ca mi s-a intamplat sa le termin prea repede si apoi sa ma chinui cu texte sau exercitii mai vechi, ca sa treaca timpul. Apoi, mai trebuie sa iei in considerare elevul. Am elevi carora le plac exercitiile de gramatica, asa ca pot sa-mi umplu caietul. Am elevi care se plictisesc incredibil de repede, si daca in prima parte le mai captez atentia, in ultima parte ii pierd de tot. Am inceput sa inventez tot felul de jocuri (in engleza, normal) pe care le ofer ca "recompensa" in ultima jumatate de ora (daca isi rezolva restul exercitiilor cu succes).
Problema (si motivul pentru care scriu asta) este urmatoarea: azi sunt racita. Ma simt de la "nu foarte bine" spre "rau". As prefera sincer sa stau in pat cu un ceai fierbinte uitandu-ma la un film, decat inventand exercitii. Dar peste vreo ora trebuie deja sa ma pregatesc de plecare. Si ceea ce ma deprima intr-o oarecare masura este faptul ca, dupa chinul asta, presimt ca eforturile imi vor fi zadarnice.
Incep sa apreciez toata activitatea profesorilor mei de pana acum. Imi imaginez cu groaza cum ar fi sa predai unei clase de 25-30 de elevi, cand eu imi pun la mijloc cea mai salbatica imaginatie a mea doar ca sa mentin treaza atentia unei fete de clasa a 5-a. Si ca lucrurile sa mearga si mai prost, am o lipsa acuta de inspiratie (yep, scriu pe blog doar ca sa mai aman).
Am mai vorbit acum o luna despre muzica. Desi ziceam ca nu imi place in mod deosebit sa fac acest lucru, cateodata ma apuca si pe mine :D
Am o problema cu muzica de acum. Nu m-am inchis in nici o pestera, sunt la "curent" oarecum cu ce mai apare nou si de voie, de nevoie, mai ascult si eu din cand in cand, nu o sa fiu ipocrita. Dar mi se pare ca s-a pierdut ceva. Un fel de sinceritate care era inainte. De fiecare data cand ascult o piesa noua, mai ales una romaneasca, am senzatia ca e facuta sa ajunga hit. Inainte parca erau facute pentru pura placere a muzicii.
Si nu as zice ca e in mod deosebit vina artistilor. E in principal vina publicului. Stiti voi, pentru fiecare cerere exista si oferta. Am scris un articol de acum ceva timp, ca n-am mai fost intr-un club de vreun an. Asta pentru ca intreaga experienta a clubului s-a schimbat. Pe vremea cand mergeam eu in club in fiecare saptamana, adica acum vreo 5-6(-7) ani, mergeam ca sa dansam. Era o chestie uimitoare cum orice stres disparea cand te epuizai dansand. Nu zic ca ma imbracam in club ca la scoala, dar ideea era sa ne simtim confortabil, nu sa impresionam pe cineva. Acum e un fel de show, cred ca de aici au aparut ochelarii de soare, palariile, fustele scurte si pantofii cu toc. Nu au absolut nici o utilitate in locul respectiv, dar nah, asta e trendul.
Dar cel mai important lucru care s-a schimbat e muzica. Ati fost vreodata in club si sa aveti impresia ca dansati pe exact aceeasi piesa cateva ore? Daca ati raspuns da, in mod sigur ati fost in ultimii 2-3 ani in club. N-am nimic cu muzica house sau ceva, fiecare cu gusturile lui, dar nu inteleg de ce trebuie sa remixezi TOATE piesele sa fie house. MIE IMI PLAC PIESELE ORIGINALE!!! Ca asta le face piese si mai ales, piese diferite, muzica din spate. Daca pui doar versuri diferite pe aceeasi muzica, nu se cheama ca ai schimbat piesa.
Probabil nu veti auzi James Brown in club. Pentru ca daca ati auzi, poate m-as mai duce si eu. Si cum poti sa nu vrei sa dansezi pe piesa asta?
Chiar si cultul celebritatilor e diferit. Femeile lesinau (la propriu) dupa Elvis, Beatles sau MJ. Acum fanii sunt mai "cool". Ok, nici eu nu lesin, dar cel putin pot sa apreciez. Sunteti constienti de cati oameni spun ca nu-i impresioneaza MJ? Ufff ... Imi dau seama ca e foarte tare miserupismul, dar cred ca deja e dus la extrem. Si nu mi se pare ok.
In ultimii ani stiu ca au inceput sa se tina si la noi concerte mai "mari". Din pacate in Bucuresti. Deci eu participat la niciunul. Dar sunt foarte curioasa (si daca ati fost, chiar va rog sa imi spuneti), daca publicul mai reactioneaza asa:
Poate unii dintre voi stiti deja ca ieri a fost o zi speciala. Nu, nu vorbesc despre Sfantul Valentin, ci despre Noul An Chinezesc. Ieri am intrat in zodia tigrului. Si este cu atat mai special lucrul acesta cu cat eu sunt nascuta in zodia tigrului ^.^ Ceea ce inseamna ca asta este anul meu ... apropo, pentru celelalte zodii cica va fi cel mai rau an din ultimii 60, deci succes! :D
Astept de cateva luni momentul asta, asa ca nu imi dau seama daca intr-adevar astrologia are ceva de-a face cu faptul asta sau e doar o autosugestie... dar de doua zile (deci de la intrarea in zodie) lucrurile imi merg extraordinar.
Toate certurile sau tensiunile pe care le-am avut pana acum au disparut ca prin farmec. Profesoara cu care imi fac lucrarea de dizertatie mi-a raspuns in sfarsit la mail, dupa o luna de asteptare. Deci poate imi iau totusi masterul anul asta. Meditatiile mele aproape ca s-au triplat, ceea ce nu inseamna inca ca ma scald in bani, dar cel putin imi pot plati datoriile + scurte iesiri in oras. Daca lucrurile merg in directia asta, in curand imi voi permite sa pun bani deoparte. In plus, am auzit o propunere foarte interesanta despre o posibilitate profesionala, despre care insa nu vreau sa zic prea multe acum (don't want to jinx it).
Astazi, Ana, o fetita de clasa a 3-a pe care o meditez, mi-a oferit un elefantel mic de metal... gestul m-a impresionat foarte mult, in sensul ca m-am simtit apreciata. Nu mi-am dorit niciodata in mod exceptional sa fiu profesor, dar acum inteleg intr-o oarecare masura care e satisfactia profesionala a acestora.
Ah, si azi, plimbandu-ma intamplator printr-un supermarket, am dat de niste reduceri incredibile la carti. Dupa ce am scotocit printre zeci de romane si carti de copii (era cat pe ce sa-mi iau niste benzi desenate cu personajele Marvel ... era un fel de carticica), am gasit pana la urma doua carti foarte dragute... prima se numeste Mistere de cinci minute (iti prezinta tot felul de cazuri de crima sau alte infractiuni si poti dezlega singur misterul) ... care a fost 10 lei. Si o alta carte despre Feng Shui care a fost doar 4 lei.
Azi pe strada m-am intalnit cu 3 persoane pe care nu le-am mai vazut de mult timp. Sunt atat de multe lucruri, majoritatea marunte, dar brusc totul pare mai frumos... poate primavara asta scap de astenie :D
Au trecut doar doua zile din anul tigrului si deja lucrurile se indreapta in directia buna, asa ca 2010 se anunta un an favorabil (pentru mine, bineinteles).
In ultimele saptamani am trecut printr-o scurta criza de identitate in ceea ce priveste blogul meu. Am simtit o scadere calitativa a articolelor mele si am incercat sa determin cauza.
An reevaluat cauzele pentru care mi-am inceput blogul si cauzele pentru care l-am continuat. Ce anume s-a schimbat din primele luni, cand aveam in cap milioane de subiecte si nu stiam cum sa le ordonez, si acum, cand practic trebuie sa ma fortez sa gasesc un subiect "demn". Si am ajuns la concluzia ca tocmai asta este problema: trebuie sa gasesc un subiect demn. Inainte imi veneau natural.
Momentul cand mi-am dat seama ca trebuie sa schimb ceva, este cand m-am intrebat daca mi-as continua blogul daca nu l-ar mai citi nimeni. Pentru ca sa fim seriosi, nu o sa fac niciodata bani din el, n-am un talent literar extraordinar, nu ar trebui sa fie un blog dedicat exclusiv altora. Si mi-am dat seama ca in ritmul in care merge acum, nu imi aduce mie personal vreun folos prea mare.
Pentru mine descoperirea internetului a fost un pas extraordinar catre cunoasterea de sine. Intrebari simple de genul "care e cartea ta preferata?" sau "ce gen de muzica asculti?" ma obligau sa-mi pun mie intrebarile astea. Apoi ajungeam la subiecte controversate si abia atunci cand trebuia sa scriu despre ele imi gaseam pozitia pe care o sustin. Cand scrii, trebuie sa cauti si argumente, nu mai e de ajuns sa zici "eu cred ca ....". Deci, teoretic, blogul personal ar trebui doar sa fie un pas in plus catre cunoasterea de sine. Si nu pot face asta, daca de fiecare data ma intreb "este constructiv ce am scris pana aici?"
In concluzie, am hotarat sa ma eliberez de "un blog constructiv". O sa fie un blog si atat. Sper ca astfel imi voi reciti cu placere articolele in viitor.
Nu am fost niciodata prea activa. N-as putea sa tin o dieta nici daca ar fi o chestiune de viata si de moarte. Si am 3 slabiciuni MARI: dulciurile, nachos si cartofii prajiti.
Sunt norocoasa oarecum cred eu, pentru ca in general nu imi place mancarea nesanatoasa (exceptandu-le pe cele 3). Urasc grasimea, de fapt rareori (cand sunt pacalita) mananc carne rosie. Nu imi plac in mod deosebit nici prajelile, daca trebuie sa prajesc ceva in ulei (gen fish fingers) le storc intr-un servetel inainte. Si prefer de o mie de ori mancarea facuta la cuptor decat cea prajita. Ma refer la gust. Nu sunt eu un fan al salatelor, dar mai mananc legume din cand in cand.
Dar cand vine vorba de cele 3 mari slabiciuni ale mele, nu ma pot abtine. Intr-o seara (acum cativa ani), eu si frate-mio am impartit o galeata (chiar era o galeata, gen 2 kg) de inghetata, doar ca sa vedem daca putem (aveam ideea in cap ca nu o sa ne saturam niciodata de inghetata). Am putut, dar nu ne-am simtit extraordinar dupa.
Si cum congelatorul meu nu duce niciodata lipsa de inghetata, si nici eu nu pot functiona la parametrii normali daca nu mananc ceva dulce macar o data la doua zile, treaba e destul de complicata.
Sunt perioade cand chiar depun un efort. Acum un an sau asa, aveam abonament la aerobic. In vacanta dintre liceu si facultate am slabit 10 kg. Sunt alte perioade, in care nu depun efort deloc. Cum au fost ultimele... cateva luni. Nici macar nu m-am mai urcat pe cantar.... din curiozitate. Asa ca nu mica mi-a fost mirarea, acum o saptamana, cand ma schimbam si m-am uitat din greseala in oglinda imensa de la mine din camera, ca nu sunt grasa.
De obicei, dupa ce te lasi in voia sortii cateva luni, te uiti in oglina si gasesti un monstru. Eu m-am uitat in oglinda si mi-am zis ca arat ok. Si ca sa demonstrez o data pentru totdeauna ca mintea femeii e complicata, in acel moment am luat hotararea... sa fac sport :D Sunt destul de sigura ca daca vedeam in aceeasi oglinda o balena, n-as fi luat aceasta decizie.
Asa ca mi-am downloadat cateva video-uri cu exercitii de inceput. Pentru ca pe vremea asta n-o sa fac sport decat acasa. Am hotarat sa-mi fac un program strict de 3 ori pe saptamana. O sa incep de saptamana viitoare (trebuia sa incep de saptamana asta, dar... n-am facut-o :D ). Daca ma tin macar o luna, inseamna ca am vointa mai puternica decat credeam :))
Stiu ca in curand va veni "bombardamentul" de Valentine's si nu ma refer neaparat la inimioare si alte decoratii specifice, ci la posturi pe forumuri, bloguri etc. De aia m-am gandit sa scriu postul asta astazi, cand inca lumea nu este satula pana peste cap de subiect. Dar nu vreau sa vorbesc despre V Day neaparat, ci despre reactiile pro-contra V Day.
Exista in mare doua reactii: fie iti place, esti de acord si sarbatoresti, fie Valentine's Day este o "sarbatoare furata de la americani", "comerciala", "avem si noi Dragobete", "de ce avem nevoie de o zi speciala pentru a sarbatori dragostea?"
Recunosc ca pana acum 3-4 ani si eu faceam parte din ultima categorie, dar intre timp mie mi-a trecut. Mi-a trecut pentru ca am realizat ca pana la urma mie nu imi face rau cu nimic faptul ca altii sarbatoresc o zi in plus. Pana la urma romanilor le place sa aiba cat mai multe zi "speciale", cat mai multe motive de chef, ce e chiar asa rau in asta? Si ce daca e o sarbatoare furata de la americani? Eu zic sa sarbatorim si St. Patrick's Day si Anul nou chinezesc, sa fie pe toata planeta un mare chef universal. O fi comerciala, dar si Craciunul e la fel. Si da, de ce doar o zi dedicata dragostei? De ce nu doua? De ce sa nu sarbatorim si V Day si Dragobete? :))
Eu personal nu sarbatoresc Valentine's, dar nu vad de ce altii nu pot sa o faca. De ce eu nu? Pentru ca mi se pare prost momentul. Chiar dupa sarbatorile de iarna, chiar inainte de cele de primavara... n-am banii, inspiratia si dispozitia necesara pentru chiar atat de multe ocazii de dat cadouri. Si nici nu vreau sa insarcinez pe altcineva sa-mi faca mie. A trebuit sa renunt la una, si am ales sa renunt la cea mai putin importanta, din punctul meu de vedere. E cea mai putin importanta pentru ca nu are o semnificatie personala si pentru ca e mai recent aparuta (in comparatie cu celelalte).
Cu toate astea, cred ca ar fi un pas bun pentru omenire daca am putea pur si simplu sa acceptam bucuriile altora. Stiu ca in urma articolului asta multi isi inchipuie ca sunt impotriva romantismului. Nu, sunt doar impotriva romantismului siropos. A asteptarilor nerealiste.
Asa ca hai sa ne luam de mana si sa cantam "kumbaya" si sa ii lasam pe fiecare in pace sa sarbatoreasca ce vor ei, fara sa-i luam la misto :D Uite, azi e prima duminica din februarie... eu zic ca e motiv bun de chef :D
Ca un mare fan al serialelor si reality show-urilor ce sunt, am inceput din acest sezon sa ma uit la American Idol. Ceea ce am descoperit nu stiu neaparat daca a fost surprinzator, dar e oarecum socant daca stai sa te gandesti: multi oameni nu au deloc simtul ridicolului.
Poate mai tineti minte filmarile de la auditiile Megastar ... extrem de amuzante... astia de la American Idol sunt si mai si... Ideea e ca toti cand cantam la sticla de sampon peste cantecul original avem impresia ca putem atinge cu succes cele mai inalte note... dar in cazul majoritatii, e doar o impresie. Eu sunt prima care recunoaste ca am o voce oribila... trebuie doar sa te inregistrezi si sa te asculti. Nu sa te duci la o televiziune nationala sa dai o auditie si sa te faci de ras in fata lumii.
Cred ca aici e si cazul rudelor si prietenilor care, de frica sa nu jigneasca, probabil ii lauda. Parerea mea e ca decat sa minti, mai bine taci :) Cu toata sinceritatea, cazurile astea mi se par triste. Si nu vreau sa radem de ei, ci sa invatam sa ne pastram simtul ridicolului... sa acceptam ca sunt lucruri pe care le putem face si lucruri pe care nu le putem face.
N-am mai scris pe blog de aproape o saptamana. Adevarul e ca nu mai am despre ce sa scriu. Viata mea e in monotonie completa. Nici macar sesiune nu mai e.
In mod surprinzator, imi place monotonia. Eu sunt un om al tabieturilor. Stiu ca sunt atatia oameni care prefera aventura, adrenalina si alte excentricitati, dar eu prefer sa stiu ce ma asteapta, ce imi aduce ziua de maine.
Monotonia inseamna stabilitate. Inseamna ca am pe ce ma baza. Imi place sa ma trezesc in fiecare dimineata, aproximativ la aceeasi ora (adica la 11), sa imi fac cafeaua si micul dejun, sa stau la calculator, sa intru exact pe aceleasi site-uri ca in ziua precedenta. Dimineata e cel mai frumos moment al zilei pentru mine, atunci cand stau linistita si-mi beau cafeaua, fara sa fac nimic concret.
Eu ascociez monotonia cu o stare "zen". Cu cat lucrurile sunt mai monotone, cu atat mai mult inseamna ca ma inteleg bine cu toata lumea. Ca nu mai sunt certuri stupide din nimicuri. Ca sunt mai putin stresata si, deci, capabila sa judec la un nivel matur.
Vine, vine primaaavaraaaaaaaa :D
