Randomness

Nu mi-am abandonat blogul, dar trec printr-o perioadă în care probabil voi scrie mai rar. Aş minţi să zic că n-am timp de scris (până la urmă n-ar fi aşa dificil să-mi găsesc juma de oră de două ori pe săptămână), dar am atâtea chestii pe cap, dintre care niciuna n-ar fi un subiect prea interesant pentru blog. De luni până vineri sunt workaholic. În weekend fac toate lucrurile de care n-am timp în restul săptămânii.

În altă ordine de idei, vineri am văzut pe stradă the cutest thing evăr: doi bătrânei (un el şi o ea) cu tricouri exact la fel. Galbene. Mi-am imaginat toate scenariile posibile prin care cei doi s-au hotărât să se îmbrace astfel, şi toate mi se par la fel de amuzante.

Şi weekendul ăsta am descoperit că nu ma descurc chiar aşa rău cu copiii mici. Darius are un an şi şapte (sau opt?) luni şi îi place să stea la mine în braţe sau să mă ţină de mână. Ne-am jucat în nisip şi am fugit după fluturaşi. Am febră musculară, apropo. Dar cred ca asta e mai degrabă de la Twister.

E ciudat cum un weekend departe de casă te deconectează mai tare decât unul în care nu faci absolut nimic.

Ştiu că lucrurile astea n-au legătură între ele şi nu le scriu doar de dragul de a posta ceva. Sunt lucruri despre care am vrut să scriu aşa, în parte. Să le dezvolt ca pe articole de sine stătătoare. Şi apoi mi-am dat seama că nu-s foarte în stare să dezvolt.

Sper să îmi revin, dar nu-mi fac mari speranţe pentru viitorul apropiat. O să încerc din când în când să mai vin cu o idee mai concretă pe care să o dezvolt pe-aici. Dar nu promit că nu va avea legătură cu jobul.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu