Anul trecut prin august am avut un post asemănător, doar despre cv-uri. Pentru că mai multă lume mi-a spus că le-a fost de ajutor, am zis să trec şi la pasul următor: interviul de angajare.Întâi să vă spun contextul: aşa cum ziceam şi dincolo, n-am nici un fel de calificare în resurse umane. Doar anul trecut mă plimbam din interviu în interviu. Sunt atât de diferite de la firmă la firmă, încât nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. De data asta eu am ţinut interviurile. Nu am pus întrebări capcană de genul "unde te vezi peste 5 ani?" pentru că sincer nu ştiu care ar trebui să fie răspunsul corect la întrebarea asta. Am pus întrebări la obiect, legate fie de competenţele necesare pentru post, fie de ce scria în cv-ul lor. Observaţiile mele:
CV-ul
Niciuna dintre fetele care au venit nu şi-au adus cv-ul. Sau dacă l-au adus, nu mi l-au dat. Din experienţa mea ştiam că se va întâmpla aşa, astfel că le-am printat eu înainte. Însă mi-ar fi plăcut să îşi aducă un cv cât mai actualizat şi corect gramatical (pentru că absolut niciunul dintre cv-urile trimise pe mail nu a fost corect în totalitate, ceea ce mă face să-mi pun un mare semn de întrebare).
Experienţă
O întrebare pe care am pus-o tuturor a fost "de ce ai plecat de la ultimul loc de muncă?" Asta a fost un fel de întrebare descalificatoare. Am primit şi răspunsuri pe care le-am acceptat (nu m-au mai plătit, s-a desfiinţat firma, m-am mutat din oraş, era un job acceptabil pentru facultate acum caut ceva serios, lucrez la program part time şi îmi doresc un program full time). Dar am avut şi surpriza unor răspunsuri pe care eu nu le-aş fi dat niciodată (de ce să nu apreciem sinceritatea, totuşi). De exemplu o fată mi-a spus că nu avea încredere în angajatori... aşa că am întrebat şi de locul de muncă anterior şi mi-a răspuns că simţea că şefii nu-şi respectă angajaţii.
Acuma eu ca om, pot să înţeleg... ea caută un loc de muncă serios, unde să fie respectată, să aibă drepturi etc. Toată lumea îşi doreşte asta. În acelaşi timp ştiu la fel de bine că n-ar rezista la noi mai mult de 2 săptămâni şi bag mâna în foc că nu va rezista mai mult de 3-4 luni la următoarele doua joburi, până va realiza că nu există un loc de muncă ideal, şi dacă există nu se obţine uşor.
O alta mi-a zis că s-au redus locurile de muncă din învăţământ. Mă rog, nu ştiu ce ar fi trebuit să răspundă, atâta doar că pe mine m-a făcut automat să mă gândesc că nu era o profesoară foarte bună.
Însă lovitura de graţie a venit de la o candidată care mi-a explicat că din fostul loc de muncă au dispărut nişte dosare şi a fost dată afară. Mi-am dat seama automat că nu e o persoană de încredere (că mă gândesc că nu a fost dată afară aleatoriu).
Ca să rezum: la o astfel de întrebare nu împroşca cu noroi fostul angajator şi nu da răspunsuri ce îl va face pe intervievator să îşi pună semne de întrebare legate de tine.
Studii
Am încercat să fiu foarte deschisă şi să accept orice domeniu de studiu. La noi nimic nu e irelevant. Ţin minte când îmi căutam de lucru în timpul facultăţii şi nu înţelegeam de ce era aşa greu să găseşti ceva. Acum eu am ajuns să refuz studenţii. Din discuţiile cu ei mi-am dat seama că aveau să lipsească des. Şi mai ţin minte perioda sesiunii când în fiecare zi lipseau 2-3 colegi.
Cum ziceam, nu am ţinut cont de relevanţa studiilor, dar la un moment dat am întrebat o tipă care terminase asistenţa socială care a fost subiectul lucrării de dizertaţie. Nu mai ţin minte exact, era ceva cu maternitatea, oricum am întrebat-o de ce vrea să lucreze într-o editură imediat după şi a rămas blocată... apoi a îngăimat ceva de genul "nu m-am gândit la asta" .... "cauţi ceva, orice?" "da".
Niciodată, dar niciodată să nu mergeţi la un interviu fără să ştiţi de ce vreţi să vă angajaţi în locul respectiv. E aşa un turn off să ţi se răspundă că îi e indiferent. Eu vreau oameni pasionaţi, care vor să înveţe, cărora să le placă... eu când am venit la interviu pentru editură eram extaziată, mi-am pregătit un întreg discurs despre cât de mult îmi place să citesc. Nu am apucat să-l zic, dar ca idee.
Ce m-a surprins plăcut în schimb a fost când o fată mi-a spus că a renunţat la masterat. Am întrebat-o de ce şi mi-a spus că pur şi simplu nu era ceea ce voia ea. Mi-am dat imediat seama că nu e cineva care caută doar o diplomă şi doar un job care să-i pună o pâine pe masă.
Aptitudini
Bineînţeles că am întrebat chestii care mă interesau în mod special: cunoştinţe PC, rezistenţa la stres, capacităţi organizatorice, capacităţi de autoeducare, cunoaşterea gramaticii (da, am întrebat asta, că m-au enervat cv-urile nu de alta) etc. În mare toată lumea mi-a zis că ştie de toate. Una mi-a răspuns la toate întrebările cu "nu ştiu, presupun că o să văd" şi una m-a întrebat dacă nu toată lumea zice că se pricepe la tot (la care i-am răspuns că ar fi surprinsă). Ce nu mi-a plăcut a fost să mi se răspundă cu "da". Adică aşa, sec. Eu căutam oarecum răspunsuri puţin mai detaliate, ceva care să le ateste capacitatea respectivă, o experienţă sau ceva. Unele mi-au dat şi ele mi-au şi lăsat impresia cea mai bună per total.
Întrebări
La sfârşit le-am rugat să-mi pună şi ele întrebări. Mi-a plăcut faptul că au întrebat toate câte ceva, prin urmare am simţit că le interesează jobul. Ce m-a deranjat a fost întrebarea despre salariu. Nu că nu ar fi fost îndreptăţite să întrebe, dar mie mi se pare normal ca această întrebare să vină în altă fază, când încep să-mi exprim interesul de a le angaja.
Cum am ales
Am ales în final 4 fete. Ce a contat cel mai mult a fost pur şi simplul felul în care au vorbit. Am avut atât de mulţi colegi deja, încât îi pot clasifica pe categorii după 5 propoziţii. Mi-am dat seama automat care sunt fete mai deştepte, care se pot descurca singure, care sunt mai voluntare, care îşi vor da interesul şi vor fi responsabile. Mi-au plăcut fetele care au zâmbit, eu vreau oameni pozitivi lângă mine. Bineînţeles, a contat şi ce au răspuns la interviu :)
Pe cele 4 fete le-am chemat la un al doilea interviu şi în final am angajat două.
Observaţii de final
Nu-mi mai amintesc cum era îmbrăcată niciuna. Bine, poate aş fi observat dacă erau în trening, dar în principiu îmi dau acum seama ce pierdută era ora aia în faţa oglinzii dinaintea unui interviu.
La multe mi-am dat seama de la început că nu le vreau, aşa că mi-am pierdut şi interesul de a le mai pune întrebări. Aşa că durata unui interviu e un indiciu bun să-ţi dai seama cum te descurci.
Mi-am dat seama de ce e bine să încerci să-ţi ascunzi emoţiile la interviu. Mi s-au părut inutile şi aveam senzaţia că le opreau să vorbească.
O fată m-a rugat să-i trimit măcar un mail cu răspunsul, chiar dacă nu o sun. Ştiu din proprie experienţă cât de aiurea e să n-ai un răspuns. Aşa că mi-am luat toate cv-urile acasă cu acest scop (pentru că la muncă n-aveam nici o şansă să am timp de aşa ceva). Este ora 22:41 şi încă n-am răspuns la nimeni, doar le-am sunat pe cele două fete alese. Încă am speranţa că o să reuşesc până la miezul nopţii, dar nu-mi garantez. În weekend nu o să am acces la internet, iar pe luni sigur uit. Asta aşa, ca un răspuns la "de ce nu mi se dă un răspuns, chiar şi negativ?"
15 comentarii:
Eu cred ca te-ai pripit in unele concluzii :-??
Mi se par foarte interesante observatiile si mi-am amintit de sfatul unui prieten , in momentul cand intri intr-o incapere intra cu convingerea ca stii ce vrei si vei obtine.
De preferat ar fi sa nu fie emotii, eu m-am obisnuit sa bravez de pe vremea cand eram studenta dar nu pica bine la toata lumea, in primul an, o profesoara m-a acuzat de impertinenta... de vina era mediul din care venisem, un liceu industrial intr-o zona rau famata din Iasi, nu se putea supravietui fara impertinenta, fara tupeu. In Copou erau alte cerinte asa ca m-am adaptat rapid la ele.
E bine sa treci prin diverse experiente iar interviurile pot constitui o experienta reala care sa-ti spuna cat de pregatita esti sa-ti schimbi viata pentru ca serviciul isi pune amprenta pe stilul de viata.
@Vlad mai concret?
Articolul acesta este mai valoros decat orice sfat asemanator de pe Best/e-jobs. curt si la subiect. Felicitari :)
Chiar foarte informativ.
Imi place place place :)
Atat candidatul cat si angajatorul pierd timp aiurea din cauza lipsei de transparenta privind remuneratia.
Pentru cineva care spune ca lucreaza la o editura sunt surprinsa de multimea greselilor, atat de gramatica si vocabular, cat mai ales de continut logico-argumentativ. Ma gandesc ca pentru o astfel de persoana scrisul corect ar trebui sa fie un act reflex.
Iata doar o mostra:
"Niciuna dintre fetele care au venit nu şi-au adus cv-ul. Sau dacă l-au adus, nu mi l-au dat".
Aceasta taman in pasajul in care este subliniata (in)corectitudinea gramaticala a cv-urilor. Ha! (restul pleonasmelor si a inversiunilor ciudate de fraza a se vedea mai jos in articol)
In fine, la nivel de continut, observ ca autoarea recunoaste si asuma lipsa competentei in ceea ce priveste evaluarea resurselor umane. Cu toate acestea, articolul este scris pe baza unei experiente de acest fel. De exemplu, spune: "Nu-mi mai amintesc cum era îmbrăcată niciuna", ceea ce ne face sa gandim ca nici una dinre aspirantele la un post nu a iesit din tiparul obisnuitului. Si apoi continua: "La multe mi-am dat seama de la început că nu le vreau, aşa că mi-am pierdut şi interesul de a le mai pune întrebări". Daca aspectul fizic si prezentarea lor nu au fost observate si daca nu li s-a dat nici sansa sa raspunda la intrebari, ma pot intreba care a fost baza criteriilor de evaluare si selctie.
Din moment ce autoarea articolului nu are nicio competenta in ceea ce priveste selectarea de personal, deduc ca a putut face acest lucru doar in virtutea functiei pe care o detine. Si cred ca aceasta ar fi concluzia articolului de fata: selectia se face pana la urma dupa bunul plac si capriciile angajatorilor. Desigur, a unora dintre ei, adica a acelora neprofesionisti si care isi abroga cu toata seninatatea competente pe care in fond nu le au.
Jur ca nu vad unde e greseala in cele doua propozitii pe care le-ai pus. Dar daca chiar vrei sa scoti ochii cuiva cu greselile gramaticale pe care le face, ai putea avea macar decenta ca sa nu le faci tu.
Cat despre cele pe care mi-am dat seama de la inceput ca nu le vreau, acest fapt era bazat pe un lucru din cv-ul lor, sau un raspuns initial. Daca ma intrebi de ce le-am chemat la interviu in primul rand... ei bine, nu eu le-am chemat, ci o colega, eu le-am citit cv-ul pentru prima data la locul faptei.
In firmele mici nu exista un departament de resurse umane, competenti (si prin asta ma refer pregatiti din punct de vedere profesional) in a intervieva oameni. Eu aveam nevoie de o secretara si mi s-a dat sarcina de a-mi alege una. Nu cred ca ai nevoie de studii de specialitate ca sa iti dai seama ce ai nevoie de la subalternul tau. Si mai ales cand e vorba de o secretara, cineva care practic devine mana ta dreapta, iti alegi in primul rand pe cineva cu care poti sa lucrezi. Poti sa-i spui "bun plac al angajatorului" daca vrei, insa nu vad care e problema. Mergi la un interviu sa impresionezi pe cineva, un viitor sef, fie ca acel cineva are sau nu experienta si studii in selectare de personal.
Se pare ca una din persoanele pe care le-ai respins, iti citeste blogu =)))
Hahahaha :D
Pai foarte trist ca nu vezi acest elementar acord intre subiect si predicat: "Niciuna dintre fetele care au venit nu şi-au adus cv-ul. Sau dacă l-au adus, nu mi l-au dat". Subiectul este la singular (i.e. niciuna) iar predicatul este "nu si-au adus". Daca scoti propozitia secundara (intercalata) poate sesizezi eroarea iar propozitia ar suna cam asa: "Niciuna (...)nu SI-A adus...." Si la fel, acordul se face si in urmatoarea propozitie.
Ma gandeam ca vei spune ca a fost o greseala de tehnoredactare si acest lucru l-as fi inteles. Dar daca te si juri ca nu ai vazut-o, te cred. Cu atat mai rau cu cat lucrezi la o editura...
Cat priveste continutul articolului: raman la concluzia anuntata mai sus. Strict din articol reiese ca selectia a fost facuta dupa ureche si dupa capriciile unei peroane incompetente.
Daca postarea ta ar fi vizat descrierea unei experiente personale, fie ea si intr-un limbaj de lemn, atunci foarte bine, as fi considerat-o o lectura banala si nu m-as fi obosit sa am o reactie. Insa artciolul se vrea moralizator, un fel de indreptar sau ghid de bune practici a celor care se afla in cautarea unui loc de munca. Suntem anuntati de la inceput ca avem de-a face cu parerea unei persoane care nu are experienta/competenta in selectia de personal. Totusi concluziile (care submineaza in fapt ipoteza) sunt trase cu precizia unui "specialist". Acesta intuieste imediat ca o candidata nu este profesionista, alta nu e o profesoara buna, studentii sunt toti la fel etc. "Isi da cu parerea" despre studiile, experienta si aptitudinile persoanelor pe care nu le-a vazut nici bine la fata, nici nu le-a ascultat, iar despre erorile gramaticale gasite in CV-uri cred ca nu mai e cazul sa mai spunem ceva. Cum spunea si cineva mai sus, te cam pripesti cu concluziile.
Desigur, ai dreptul sa-ti alegi o secretara dupa bunul plac si daca spuneai si in articol ca selectia a fost facuta dupa criterii strict subiective, in lipsa unei persoane experimentate, atunci nu as mai fi zis nimic. Insa articolul a fost scris cu vanitatea si orgoliul unei persoane, care cu experienta si expertiza pe care le detine, vrea sa dea sfaturi universal valabile.
Si ca sa elucidam si misterul in legatura cu cine sunt, desi ma gandesc ca putin importa acest lucru, atata timp cat m-am referit strict la postarea ta. Nici nu fac parte dintre persoanele care s-au prezentat la interviu si nici nu o cunosc pe vreuna.
Intamplarea face sa am putina experienta in domeniul resurselor umane si mai mult decat atat, am avut si ocazia sa o vad pe autoare, intr-un context in care ea insasi a fost evaluata si atunci nu a dat dovada de atata siguranta.
Cat despre cititul altor postari despre blog, cred ca ma rezum doar la aceasta, gasita la intamplare.
Acuma eu cred ca te pripesti putin :)
Asa cum eu nu am deloc experienta in selectare de personal, sunt sigura ca exista multi alti oameni din firme mici care nu au, dar cu toate astea trebuie sa-si selecteze angajati. Articolul meu nu l-am scris din perspectiva unui expert care da sfaturi de viata, articolul meu e scris tocmai din perspectiva omului "simplu", pus pentru prima data in postura asta si in ce fel am perceput eu candidatii. Ok, am tras niste concluzii la final, dar nu mi se par absurde.
Pe vremea cand imi cautam de lucru citeam foarte multe articole scrise de oameni cu studii de specialitate in resurse umane, din care nu am aflat lucruri pe care as fi vrut sa le stiu (si le-am aflat doar dupa ce am putut vedea perspectiva angajatorului, nu a candidatului). Tocmai, eu am fost o persoana extrem de emotiva la interviuri. Intotdeauna eram uimita de contracandidatii mei care veneau atat de siguri pe sine, pentru ca eu de emotii uitam si cum ma cheama. Daca as fi stiut atunci care sunt lucrurile pe care le vede cel ce iti ia interviul, probabil ca as fi reactionat in alte moduri.
Tocmai de aia am si scris articolul, in speranta de a ajuta. Daca tu vezi cumva vanitate si orgoliu si ce ai mai zis tu in articolul meu, inseamna ca ai inceput sa-l citesti de la inceput cu o atitudine negativa fata de mine. Nu pot sa fiu nesincera si sa zic "toate tipele de la interviu au fost perfecte" atata timp cat mie nu mi s-au parut astfel.
Parerile pe care mi le-am facut despre fetele de la interviuri au fost bazate pe raspunsurile/cv-urile lor. Nici n-am zis ca sunt 100% corecte, ideea era tocmai asta, ce pareri mi-am facut eu dupa lucrurile pe care le-au spus ele. Daca fata a zis ca s-au redus locurile din invatamant, pe mine m-a facut automat sa ma gandesc ca e o profesoara proasta. Nu zic ca intr-adevar e asa, poate era o profesoara buna si n-avea pile, n-am de unde sa stiu. Dar informatia pe care mi-a dat-o ea, asa cum mi-a prezentat-o, la asta m-a dus cu gandul. Asa cum probabil multi isi dau demisia pentru ca seful lor e prost, si poate intr-adevar e prost, dar omul de la interviu nu are de unde sa stie asta. Asa ca in momentul in care spui "am plecat de la ultimul meu loc de munca pentru ca seful meu a fost prost" te intrebi daca intr-adevar seful era prost, sau pur si simplu asta e un angajat cu probleme de autoritate. Niciodata siguranta nu o ai daca e asa sau nu, problema e semnul de intrebare pe care ti-l pui. Pentru ca pana la urma la un interviu vin cativa candidati si tu il alegi pe cel care ti-a placut mai mult (pe criteriile tale).
Eu am stiut de la inceput vreo 4-5 calitati pe care le voiam: sa stie lucra foarte bine la calculator, sa reziste bine stresului, sa fie capabila de autoeducare, sa fie desteapta in general, sa prinda repede si sa fie organizata. Tocmai pentru ca si eu am fost secretara si stiam ce se cere postului. In general m-au interesat lucrurile care sa-mi arate daca au aceste calitati sau nu. Daca fetele mi-au demonstrat intr-un fel sau altul ca nu au una dintre lucrurile astea, bineinteles ca in mintea mea au fost descalificate. Eu nu consider asta a fi dupa ureche, eu consider ca fiecare angajator are criteriile lui. Poate unul prefera un om mai serios si altul prefera un om mai vesel, cu spirit de echipa. Unii vor oameni cu experienta, altii vor oameni care vor sa invete. Dar exista cateva chestii pe care eu le consider de bun simt. Din nou, le-am dat cu scopul de a ajuta, nu pe principiul "pana acum nu ai facut bine ce ai facut".
Oricum, pana la urma si sfaturile sunt tot oarecum pareri si atata timp cat am declarat la inceputul articolului ca nu am niciun fel de expertiza, nu mi se pare ca as fi "inselat" pe cineva. Cum ziceam, mie mi-ar fi placut sa stiu cum vede intervievatorul candidatii si tocmai de aia am si scris articolul. Imi pare rau daca nu esti de acord cu metodele sau parerile mele, dar asta e, nu poti multumi pe toata lumea.
Nu am citit postarea cu rea intentie, am citit-o in mod obiectiv si am reactionat in consecinta. Si nici nu conteaza daca sunt sau nu de/acord cu metodele sau parerile tale. Oamenii sunt diferiti si e bine ca lucrurile sa ramana asa. Concluziile tale nu mi se par absurde, ci doar neintemeiate.
Inca o data spun ca daca din articol reiesea ca selectia a fost facuta strict dupa criterii subiective, lucrurile ar fi stat cu totul altfel. Si in sensul asta cred ca ar fi ajutat, pentru ca lumea ar inteles ca, intr-un asemenea context, responsabilitatea in gestionarea esecului nu-i apartine DOAR candidatului. Cateodata, orice ai face, pur si simplu nu te poti face placut. Situatia se complica cand ai de-a face cu oameni, care si ei la randul lor sunt lipsiti de experienta. Desigur, nu toti candidatii au fost buni, dar cine a spus asta? Eu tot timpul m-am referit la atitudinea ta, ca posibil angajator. Nu e de-ajuns sa spui "nu am nici un fel de calificare in resurse umane" pentru a/ti delega responsabilitatea, mai ales ca in articol vorbeai din postura omului care stie.
Si apoi, sfaturile nu sunt niste vorbe goale, sau gratuite,asa ca sa ne aflam in treaba (parca vorbeai de rea intentie...), ele implica asumarea si responsabilitatea din partea celui care le formuleaza. A-ti da cu parearea e una, pe cand a sti e alta. Iar tu ai vorbit din perspectiva intervievatorului in general si nu a ta in particular. De aceea nu am putut sa nu empatizez cu persoanele care au mers la interviu....Ma intreb si acum cum ai reusit sa constati rezistenta la stres, desteptaciunea, capacitatea si dorinta de autoeducare (perfectionare) intr-un timp atat de scurt, mai ales ca spui ca nu ai experienta in acest sens...
Nu am experienta in selectare de personal, dar aveam experienta muncii in sine. Daca un om imi spune "am plecat de la fostul loc de munca pentru ca seful avea ceva cu mine" (nu mai stiu exact formularea, dar cam ceva de genu' mi-a spus), e clar ca nu avea sa reziste cu seful meu, mai ales ca la noi nivelul de stres e destul de mare si se mai tipa din cand in cand (prin asta vreau sa zic ca des).
Eu nu am incercat deloc in timpul interviului sa le "prind" cu ceva. Chiar speram la fiecare ca o sa fie ok. Intrebarile mele au fost absolut normale si directe, nu am incercat sa o iau pe ocolisuri sau cu intrebari subtile, pentru ca nu ma pricep oricum sa interpretez... din pacate multe dintre ele imi spuneau chiar de la inceput un lucru care ma faceau sa cred ca nu e persoana potrivita... de exemplu doua pur si simplu nu erau interesate de jobul in sine... cum imi pot imagina ca cineva va face eforturi sa invete, cand pentru ele e doar un loc unde vin pentru un salariu? Nu zic ca e ceva rau sa muncesti pentru bani, ca pana la urma asta e scopul, doar ca din experienta mea cu fostii colegi, la noi au rezistat doar cei care s-au angajat pentru a castiga experienta si a invata. Eu stiu exact ce avea postul asta de oferit si nu puteam angaja pe cineva care avea alte asteptari.
Hai sa facem o mica distinctie legata de articolul meu. 95% din el e vorba strict de experienta mea personala, de interpretarile mele etc. Restul de 5% sau mai putin sunt niste concluzii pe care le-am tras, in urma acestor experiente, pe care le-am dat sub forma de sfaturi.
Mai exact:
"Ca să rezum: la o astfel de întrebare nu împroşca cu noroi fostul angajator şi nu da răspunsuri ce îl va face pe intervievator să îşi pună semne de întrebare legate de tine."
"Niciodată, dar niciodată să nu mergeţi la un interviu fără să ştiţi de ce vreţi să vă angajaţi în locul respectiv. E aşa un turn off să ţi se răspundă că îi e indiferent."
Sunt doua sfaturi. Nu cred ca asta ma califica ca expert in nimic, nici macar ca m-as crede eu asa ceva. Nici cand am scris articolul nu m-am gandit dinainte "pe astea doua le dau sub forma de sfat". Asa au iesit. E ca si cum as fi povestit unor prieteni care isi cauta de lucru experientele mele si as mai fi tras din cand in cand o concluzie "tu cand mergi la un interviu sa nu faci asa ceva". Iar tu, daca ai experienta in resurse umane, cred ca poti sa spui ca nu au fost doua sfaturi absurde...
"Si apoi, sfaturile nu sunt niste vorbe goale, sau gratuite,asa ca sa ne aflam in treaba (parca vorbeai de rea intentie...), ele implica asumarea si responsabilitatea din partea celui care le formuleaza. A-ti da cu parearea e una, pe cand a sti e alta. "
Cand o prietena iti cere sfatul "ma impac sau nu ma impac cu fostul prieten?" si tu zici "nu, pentru ca e un tampit care doar profita de tine", e un sfat, o parere argumentata, dar o parere. Parerea ta e sa nu se impace cu el. Si eu daca spun "nu spune la interviu ca ti-e indiferent ce muncesti pentru ca e un turn off" e tot o parere argumentata. Nu ma ascund de responsabilitatea sfatului pe care il dau, dar in acelasi timp am un argument pentru care l-am dat, si nu am nevoie de o diploma in resurse umane ca sa-mi dau seama ca nu e ok sa zici asta.
Da, discutia e una arida. Nu reusesti sa discuti punctual si te contrazici singura.
Chiar daca ai avea experienta in munca (hm, oare de cati ani?!) asta nu-ti da dreptul sa faci asemenea generalizari.
Analogia ta (cu prietena care iti cere sfatul) nu e functionala deoarece implica un cu totul alt domeniu decat cel profesional, unde relatiile sunt de alt tip. Dar chiar si asa, afirmatia e cel putin chestionabila, daca tu ai raspunde in asemenea fel. Si aici da, intr-adevar nu tine de o diploma (de oricare ai fi ea)...
In fine, o parere argumentata nu mai e doar o parere (cam greu cu logica, nu-i asa?), ea devine o cunostinta. Ce s/ar intampla daca toti ne-am tot da cu parerea, oricand si in orice domeniu? Dar si din exemplul dat de tine, nu rezulta nicio argumentare, pentru ca doar a spune (verbaliza) ceva nu inseamna a argumenta. (Adica nu orice insiruire de cuvinte constituie un argument).
Eu am discutat pe marginea postarii tale in ansamblul ei si nu doar contextual cum faci tu, incercand cu disperare sa demonstrezi ca nu tot ce ai spus este absurd (ciudat ca doar tu ai folosit cuvantul acesta). In general nu cred ca ceva este in mod exclusiv bun sau rau, deci nu e cazul pentru o asemenea atitudine defensiva.
Asta la nivel de continut, apoi la nivel de relatie umana, mai ales intre doua prietene, mesajele cred ca se transmit in alt fel si pe un alt ton. Dar asta deja e alta discutie....
Anonimul Raz.
Si mie mi-a placut articolul dar, ca si Vlad, cred ca te pripesti cu concluziile: de exemplu, daca eu as fura niste dosare (desi... ce mama deqului sa fac cu ele?!?!) nu as spune sau aduce vorba de astfel de fapte si nici nu as recunoaste ca am fost concediat. Deci nu as considera ca nu e de incredere (sigur, nici ca ar fi de incrdere nu pot sa cred).
Trimiteți un comentariu