Frica te paralizeaza. Nu la propriu. Nu ma refer la frica "aoleu, vine un camion spre mine, ar trebui sa plec din mijloc drumului dar nu pot sa ma misc". Ma refer la frica de esec.Sunt exemplul ideal al omului paralizat de frica. Am mai vorbit despre frica mea de a vorbi in public. Mai am si altele... cum ar fi sa vorbesc cu un strain... sa ma duc la un ghiseu sa cer o informatiee... sa imi fac un simplu abonament de troleu... sa dau un telefon... sa scriu un eseu... sa invat....
Toate aceste lucruri par banale pentru un om banal, dar eu nu sunt un om banal. Mie mi-e frica. Cateodata, nu stiu nici eu prea bine de ce anume mi-e frica. Mi-e frica sa nu dau de un om rautacios. Mi-e frica ca voi fi pusa intr-o situatie penibila. Mi-e frica ca mi se va pune o intrebare la care nu voi stii sa raspund. Mi-e frica ca nu stiu despre ce sa scriu, mi-e frica ca e mult de invatat si n-am timp. Frica asta consuma destul de multe resurse, cum ar fi timpul. Daca pentru unii sa dai un telefon e o chestie de doua minute, pentru minte e o chestie de 15 minute, din care 13 ma plimb prin casa incercand sa-mi construiesc in gand toate scenariile posibile.
Dar cum sunt in plin proces de revolutionare al eului, am invatat ceva. Am descoperit ca "pregatindu-te" psihic pentru momentul decisiv, nu faci decat sa-ti accentuezi frica. Cu cat momentul vine mai repede (si n-ai timp sa te gandesti la el), cu atat trece mai usor. Asa ca de anul asta m-am hotarat sa las ganditul deoparte si sa actionez.
Functioneaza destul de bine. Am inceput cu abonamentul pe troleu. Imi expirase studcardul. In mod normal, mi-as fi luat bilete pana mi-as fi facut un studcard nou. De data asta, i-am intins frumos doamnei carnetul si cardul, sperand ca poate n-o sa observe :D A observat si mi l-a intins inapoi. Cu sangele rece de care nu m-as fi crezut niciodata in stare, i-am spus sa-mi faca un abonament cu pret intreg. Nici un moment penibil.
Azi trebuia sa primesc un telefon de la o persoana cvasi-cunoscuta. Adica ne-am mai intalnit de vreo 2-3 ori. Era deja destul de tarziu si n-a sunat. M-am hotarat sa sun eu. In loc sa stau sa ma gandesc ce anume voi spune, am format numarul (nu, nu-l aveam memorat in agenda). Am vorbit pur si simplu, mi-a spus ca a vrut sa ma sune mai tarziu, conversatia a decurs foarte normal. Nici un moment penibil.
La scrisul eseurilor m-am invatat minte mai demult. Incep pur si simplu.... cuvintele vin natural... ideile curg... adevarul e ca trebuie sa am si putina inspiratie, dar parca lenea si lipsa de chef dispar rapid cand vezi ce repede merge. Incep sa regret toti anii de generala+liceu cand refuzam cu inversunare sa-mi fac temele.
Sunt lucruri marunte, stiu, dar pana la urma, cu lucruri marunte incepi sa-ti schimbi viata. Anul asta fac 24 de ani. Nu cred ca am zis niciodata asta aici, desi unii stiu, dar 24 de ani e varsta mea tinta. Varsta la care trebuie sa ajung la cea mai buna versiune a mea. Probabil voi da gres, dar voi castiga oricum daca voi deveni o versiune macar mai buna decat anul trecut.
Cateodata frica de impedica sa-ti traiesti viata :)
8 comentarii:
Si eu am aceleasi probleme ca si tine si chiar sunt uimita cand vad ca nu sunt singura...
Un exemplu la mine: daca trebuie sa sun la relatii clienti la... orange de exemplu, mai bine pun pe altcineva si ii spun ce informatie trebuie sa ceara. :D
ah. aveam si io aceeasi problema. dar am zis ca nu pierd absolut nimic daca incep io o dicutie cu necunoscuti, sau la telefon, sau cu cel de pe partea cealalta de tejghea. iar daca e sa fiu in fata a zeci de oameni pt un discurs ceva, nu mai am probleme. de ce? pentru ca persoanele cu care interactionez sunt la fel ca mine, cu defecte. asa ca nu`mi mai pasa de cum o sa iasa o vorba pentru ca o sa stiu de la inceput ca voi fi pardonata.
daca continuam sa`mi fie teama acuma nu mai aveam pe nimeni in jur si cu greu ma puteam afirma la scoala, la munci si de ce nu, in viata de zi cu zi.
pai chestia e generala....timiditatea si frica ne cam omoara pe toti asa ca fa totul in primele 3 secunde dupa ce ai gandit si dupa ai vezi tu ce spui
Eu nu inteleg cum iti poate fi frica sa dai un telefon. Adica, inteleg ca ti-e rusine, ti-e tarsa, ti-e jena...si eu am chestii d-astea. De cele mai multe ori eu prefer sms-ul. La telefon nu raspund decat persoanelor cu care stiu ca ma vad des. Celor pe care nu le-am vazut de un car de ani mi-e aiurea sa le raspund sau sa le sun. Dar nu pentru ca mi-e frica. Nu stiu, cred ca frica e diferita de jena, lene, rusine etc. E o reactie mai dura, daca vrei, care, zic eu, nu se poate aplica unei convorbiri telefonice. Si in cazul in care de telefonul respectiv depinde nust cariera ta, sau mai stiu eu ce, tot nu e frica, e vorba de emotie, de surescitare, dar nu frica. Eu asa cred.
N-ai auzit niciodata de frica de esec? :D
ba am auzit, o am si eu si cred ca si 99% din populatie. Doar ca... esec in a da un telefon?in a merge sa iti faci un abonament. a doua e mai mult oroare decat frica, ceea ce e diferit. Nu stiu, e ciudat. Mie nu mi s-a intamplat, de asta mi se pare ciudat.
Cum bine ai spus ieri, eu sunt o persoana ciudata :))
Frica de esec, frica de situatii penibile, frica de ridicol... zi-i cum vrei... le am pe toate :D
Bun acest subiect. Ca baiat, cred ca e mai usor sa treci peste "astfel" de probleme. Cateodata tre' sa fii din topor. Eu te invat ceva (de fapt ptr mine functioneaza minunat). Daca in vreo discutie ti se pare ca esti lasata in urma, sau ti-e teama sa iei cuvantul, nu ezita si fa-o cu glas mai tare fata de obicei, cu o fermitate in fiecare cuvant care s aopreasca pe oricine din vorba si sa iti spui tu cuvintele. Trebuie sa fii sef peste toti care te inconjoara si ptr care vrei sa-ti expui parerea ;)
Trimiteți un comentariu