Anda Dj

De obicei postez o data la 3-4 zile, dar de data asta s-a intamplat ceva important (cateodata si lucrurile negative ne inspira).

Despre situatia spitalelor din Romania cred ca stim cu totii cum stau lucrurile. Dar probabil foarte multi au doar o idee vaga. Deci ce se intampla daca ajungi in spital?

Sa zicem ca esti printre norocosii care au asigurare medicala. Asta inseamna practic ca ti-e platita spitalizarea.
Teoretic, ar trebui sa insemne ca nu ar trebui sa-ti faci in nici un fel griji legat de cheltuielile necesare. Practic...mai putin. In primul rand, trebuie sa imparti spagile. Nu o sa fac morala faptului asta, am purtat o discutie lunga de curand cu privire la acest lucru si exista prea multe perspective, fiecare are dreptatea lui, fiecare are partea lui de vina. Importanta e starea de fapt: dai bani in primul rand doctorului/doctorilor, apoi asistentelor, infirmierelor, anestezistului, etc. Dupa ce te-ai asigurat ca o sa fi tratat corect (pentru ca de fapt corectitudinea ai platit-o, nu te astepta la tratamente speciale), incepi sa cumperi cele trebuincioase: fase, antibiotice, medicamente, seringi, tije, tot ce ai nevoie...

Simt cateva sprancene ridicate, asa ca o sa ma opresc putin la punctul asta. Nu va asteptati sa gasiti mare lucru in spital. Daca ai avut ghinionul sa fi internat in perioada asta, adica la sfarsit de an, cu atat mai putin. Tu trebuie sa te ocupi de tot. Si daca medicamentele traditionale mai sunt cum sunt, placile speciale (in caz ca ti-ai rupt ceva) se ridica la sute, chiar mii de euro unele. Depinde de ce ai nevoie. Nu conteaza ca esti student, CEO sau pensionar, reducerile sunt de vreo 300 lei. Adica la sumele respective, nu mare lucru.

Acuma, daca punem cap la cap tot ce e de platit... ajungem la o suma cu care ai putea foarte bine sa-ti cumperi, stiu eu, o masina de exemplu.

Si acum ce sfat constructiv pot da eu la sfarsitul articolului? Sa nu mai dati spagi (si sa muriti prin spitale)? Sa votati un guvern care sa se ocupe si de sanatate (as if..)? Sa iesim cu pancarte in strada?

Cred ca e evident ca lucrurile nu se vor schimba prea curand. Deci singurul lucru pe care il puteti face: aveti grija de sanatatea voastra. Aveti grija pe unde va urcati, cum calcati, ce mancati, la ce va expuneti.

E duminica. Primul gand care imi trece prin cap cand ma trezesc? "Am atatea de facut azi!"

Nu stiu cum se face, dar intotdeauna cele mai multe "munci casnice" imi raman pe duminica. Chiar si facutul unghiilor, spalatul pe cap sau alte activitati de astea placute (pentru mine), imi pica tot duminica. Nu ca ar fi o problema, eu oricum sunt libera in fiecare zi, asa ca de relaxat ma pot relaxa la fel de bine, indiferent ca e luni, miercuri sau joi.

Exista totusi o problema cu duminica. O problema mare in viziunea mea. De cand eram mica mi s-a bagat in cap ideea ca nu e bine sa lucrezi duminica. Nu e voie sa cosi, nu e voie sa speli/calci haine, nu e voie sa-ti faci curat, sau sa gatesti, nu e voie sa-ti faci unghiile sau sa-ti speli parul, etc. De ce? Ca vorba aia, Dumnezeu a facut lumea in 6 zile si in a 7-a s-a odihnit si omul trebuie sa se odihneasca si el in ziua a 7-a, care in calendarul nostru pica duminica (funny enough, in alte calendare a 7-a zi pica sambata, dar si ei tot duminica o pastreaza pentru leneveala).

Nu vreau eu sa intru neaparat in polemici religioase, fiecare cu credinta lui ca sa zic asa, dar totusi... nu inteleg foarte bine logica. Daca eu lenevesc toata saptamana, ce rost mai are sa ma odihnesc duminica? Doar eu nu stau sa creez lumea in 6 zile.

Apoi, mie imi face placere sa-mi fac unghiile. Sau sa ma spal pe cap. Sau sa-mi pun masti si chestii de astea. E un echivalent la un spa, care inseamna relaxare. De ce n-am voie sa le fac, ca doar nu ma spetesc muncind?

Si nu in ultimul rand, daca e sa fie dupa pacate, ma indoiesc ca o sa ajung in iad ca mi-am calcat hainele duminica :)) Vorba aia, ala sa fie cel mai mare pacat al meu.

Nu sunt eu foarte lipita de crestinism ca sa zic asa, dar cand ti se baga ceva in cap de mic, iti cam ramane acolo. Ma simt vinovata ca m-am spalat azi pe cap SI mi-am tuns unghiile de la picioare. Plus, PLUS, m-am dat cu oja *cerul se intuneca si se aud tunete puternice, pamantul se crapa in doua si focurile iadului ies la suprafata la auzul acestei spovedanii*

Mda. Deci eu m-am saturat sa ma simt vinovata ca "muncesc" duminica. Pentru ca sincer, nu prea ma simt vinovata ca lenevesc restul saptamanii.

Voi ce faceti duminica?

Nimeni nu poate nega ca am obiceiuri cel putin ciudate. Unul dintre ele este faptul ca mi-am pastrat toate lucrarile de control pe care le-am dat in liceu. Ma uitam peste ele si una mi-a atras atentia. Lucrarea este din clasa a 10-a, la engleza. Sar peste partile de gramatica (mai importante poate, dar mai putin interesante) si trec direct la eseu.

Cerinta era un eseu foarte scurt despre un eveniment major care s-a petrecut in secolul 20.
Titlul eseului meu: The ending of the apartheid.

The ending of the apartheid was one of the most important events in the 20th century.
The election of Nelson Mandela meant democracy for many people in South Africa. Before, white people and black people were separated by law, just because their skin color was different. This was very unfair to black people who were treated like slaves. Once the apartheid ended, black people won their civil rights and finally were treated like human beings, equal in rights like every other person should be. People all over the world thanked God when this happened.
For Nelson Mandela and black people in South Africa the ending of the apartheid meant a dream finally realised.

Singurul lucru la care ma pot gandi cand citesc textul asta este: idealism, idealism, idealism. Yep, in clasa a 10-a eram idealista. Dar intr-un mod frumos zic eu... intr-un mod in care acum imi pare rau ca nu mai sunt. Cand am scris textul asta probabil gandeam in termenii: "gata cu rasismul". Stim cu totii ca nu e adevarat.

Sunt doua lucruri pe care as vrea sa le spun, legandu-ma de asta:

1. E frumos sa mai ai inca idealuri. Chiar daca nu suntem realisti, avem cel putin speranta ca lucrurile se pot schimba. In clasa a 3-a, inainte de vacanta de iarna, povesteam cu doua colege despre modul in care ne dau parintii cadourile. Una dintre ele a spus ca ei i le dau direct, nu o mai "prostesc" cu Mos Craciun. Eu i-am zis ca stiu ca Mos Craciun nu exista, dar prefer sa imi imaginez totusi ca exista. Pentru ca e mai frumos sa-ti gasesti cadourile in papuci/sub brad, decat sa ti le puna cineva in mana.

2. In vremurile demult apuse de IRC, nu mai stiu cati ani aveam dar tot prin liceu, un baiat m-a luat pe privat si mi-a propus sa aleg eu un subiect de conversatie. Eu am propus sa vorbim despre situatia oamenilor din Tuvalu si el a presupus ca-l iau la misto :D
Chiar nu-l luam. Am inceput chiar sa-i vorbesc despre formele de guvernamant, despre insula care urma sa fie inghitita de ape, etc. Mie mi se parea interesant, pe el il interesa mai degraba ce muzica ascult, ce masuri am si cate relatii am avut pana atunci.

Revin la tema blogului meu: de ce e asa greu sa gasim un partener de conversatie cu care sa vorbim despre lucruri ..mai importante? Cand vorbim despre politica, de obicei radem de Becali, sau de vreun alt "politician" care ne face de ras. Cand vorbim despre religie de obicei ne scoatem unii altora ochii despre existenta sau inexistenta lui Dumnezeu, penduland intre doua extreme: ori suntem cu totii niste pacatosi pentru ca nu cunoastem Biblia pe de rost, ori suntem fraieri ca inca mai credem in Dumnezeu. Cand vorbim despre scoala de obicei ne plangem. Si cand vorbim despre joburi, ori ne plangem de cel pe care-l avem, ori ne plangem ca nu putem gasi unul. Chiar si cand iubim ceea ce facem, ne plangem totusi ca suntem obositi.

Ce legatura are asta cu lucrarea mea? Ei bine, pe mine odata m-a pasionat apartheidul. N-am mai vorbit despre subiectul asta de ani buni. Pe langa toate grijile zilnice, pe langa cautatul de job, sau luatul permisului, sau cautarea unei locuinte, sau orice alte lucruri avem pe cap azi... de ce nu ne luam macar o ora pe saptamana in care sa abordam un subiect macar inteligent, daca nu important? Sa ne pastram neuronii activi.

Scuzati-ma pentru amintiri din copilarie, dar cateodata trebuie sa mai apelam la ele ca sa ne amintim cine suntem.

Am facut o pauza mai lunga putin intre posturi, pentru ca cel de acum este foarte important.

Noua mea campanie este deosebita de toate celelalte, pentru ca este una activa. Si cum intotdeauna daca vrei sa faci ceva pozitiv, trebuie ca tu in primul rand sa dai exemplu, astazi am facut eu curat in dulap.

Acuma poate va intrebati de ce ma intereseaza pe mine asa mult ordinea voastra, insa partea importanta din toata povestea asta e sa donati hainele pe care nu le mai purtati. Stiu ca multi o sa zica ca e o initiativa buna, dar apoi o sa inchida browserul si nu o sa se mai gandeasca la asta, insa o sa va indrum pasii, si credeti-ma, e foarte simplu. In plus, are multe avantaje si pentru voi.

In primul rand sa va spun ce m-a determinat sa iau aceasta actiune. Eu sunt genul de om strangator. Mai am haine pe care le purtam in generala, deci de aproape 10 ani. Am 3 dulapuri pline ochi si din pacate cateodata trebuie sa mai imping hainele inauntru, ceea ce ma face sa calc haine saptamanal, pentru ca sunt intotdeauna sifonate. Nu va mai zic cand trebuie sa caut ceva anume si am uitat unde l-am pus :D
Prietena mea Anca mi-a sugerat sa-mi fac curatenie, sa pun deoparte toate hainele pe care nu le mai port si sa le donez.

Asa ca azi am chemat-o la mine si ne-am apucat de treaba. Luam un vraf de haine si le separam in categorii: le mai port, nu le mai port si ma mai gandesc. Cand alegeti pe cele care le purtati ganditi-va si la cele pe care le purtati in casa. Eu la cele pe care nu le port le-am ales pe cele care nu mai imi sunt bune (mici sau mari) sau care pur si simplu nu imi plac.

Hainele pe care le vedeti in imagine sunt hainele pe care am reusit sa le strang. 4 saculeti mai exact. Mi-am facut fapta buna pe anul asta :D

Motive pentru care sa iti faci curat in dulap:

1. O sa ai mai mult spatiu pentru hainele pe care ti le vei cumpara in viitor si hainele nu ti se vor mai sifona doar pentru ca le bagi in dulap.
2. Faci o fapta buna si ajuti niste copii sa aiba haine noi.
3. Crezi sau nu, ajuti mediul. Donand haine le repui in circulatie, ceea ce este echivalent cu a le recicla.


Pentru cei din alte orase, sunt sigura ca nu va fi greu sa gasiti unde sa le donati. Pentru cei din Cluj, puteti sa ma contactati si Anca va da hainele voastre unor copii care chiar au nevoie. Desi orice haine sunt binevenite, cele de baieti cu atat mai mult cu cat se primesc mai rar. Pentru cei care nu ma cunosc, va dau o adresa de mail: born.to.dizz@gmail.com

Si cum ziceam, nu imi doresc ca postul asta sa fie considerat literatura, chiar vreau sa puneti pana si sa faceti ceva. De aceea, as vrea sa-mi ziceti si mie rezultatele :D Si cum va simtiti dupa aceea. Si incurajati-va prietenii sa faca acelasi lucru.

Nu stiu ce ganduri pozitive au altii, pentru ca eu le aud doar pe cele negative. Din lunga mea experienta pe taramuri internautice am observat o trasatura comuna a tuturor forumurilor, blogurilor, etc. Cu totii ne exprimam doar cand avem ceva negativ de spus.

Pentru ca contextul o cere, o sa vorbesc despre bloguri. Sa incepem de la autorul articolelor: ha ha, ce naspa sunt aia, nu inteleg de ce...., haideti sa luptam impotriva a... bla bla bla.
Problema nu se opreste aici. Intra in joc vizitatorii. In primul rand ca oricum doar articolele astea negativiste se citesc, iar apoi de comentat se comenteaza doar cand cineva nu e de acord cu tine. Mai ales daca faci greseala sa lasi sa se posteze cu anonim, cum am facut-o eu. Pai daca oricum nu stie nimeni cine esti, poti sa zici ce vrei tu.

De fiecare data cand bag un articol imi pun intrebarea: este constructiv? Constructiv nu inseamna sfaturi cu "nu face aia", ci sfaturi cu "mai bine faci asta". Poate in unele articole se observa aspectul asta mai bine decat in altele, poate nu stiu eu sa ma exprim. Cu toate astea, tot gasesti oameni sa nu fie de acord cu tine. Intr-un fel aproape ca nu-mi pare rau, pentru ca cei care "ma sustin" nu zic niciodata nimic. Oare chiar e asa greu sa faci o remarca pozitiva? Ne-am dezobisnuit total?

Nu vreau neaparat sa ma leg de blogul meu, sunt si alte contexte. Am intrat pe un forum, unde daca cumva ziceai ceva "impotriva curentului", lumea incepea sa se simta ofensata si sa te atace personal. In loc sa porti o conversatie matura incercand sa ajungi la o intelegere sau macar un compromis. Acum tot ce vrem e sa avem ultimul cuvant, sa fim "aia rai" si sa spunem cat mai multe rautati gratuite. Pentru ca intr-adevar, e super cool sa te urasca lumea. Mai ales ca nu te cunoaste.

Sunt curioasa daca un articol impotriva negativismului va fi luat ca negativ =)) Dar sper totusi ca lumea sa nu il inteleaga ca "nu fi negativ!", ci mai degraba ca "fii pozitiv!"

Deci daca din cand in cand mai ai si pareri pozitive despre ce ma chinui sa scriu eu aici, daca am strecurat vreo idee cu care esti de acord, nu-tie fie frica si zi "sunt de acord". Serios ca nu ma supar. E un inceput. Sa invatam sa mai dam si feedbackuri pozitive (stiu ca ma repet).

Sunt o persoana introvertita. Eu nu vad nimic rau in asta. Cauzele n-au legatura cu IQ-ul, cu frustrari sau complexe, asa cum isi imagineaza altii. Sunt introvertita pentru ca asa mi se pare frumos, pentru ca nu iubesc oamenii din cale afara si pentru ca nu imi place sa ma dau in spectacol. Sunt introvertita pentru ca nu simt nevoia sa am tot timpul aprobarea celorlalti.

Nu-mi plac oamenii extrovertiti (adica exagerat, nu cei moderat extrovertiti). Nu ii urasc, nu ii detest, pur si simplu nu imi plac. Ma refer la acei oameni care vor cu orice pret sa fie in centrul atentiei, cei care te intrerup cand vorbesti, care vorbesc peste tine, care sunt galagiosi. Chiar nu vad de ce ar vrea cineva sa fie galagios. Bun, vorbesti peste altii ca ti-e frica ca o sa zica ceva si o sa aiba dreptate, dar de ce iti place sa vorbesti atat de tare sa te auda 3 strazi? pe mine ma oboseste zgomotul. Si cum in viata ma ghidez pe principiul "ce tie nu-ti place, altora nu face", prefer sa tac decat sa-i deranjez pe altii.

Si daca taci, nu inseamna ca nu gandesti. Daca esti o persoana tacuta, nu inseamna ca nu ai calitati. De orice fel, poate chiar de management. Atata doar ca nu te exprimi zgomotos. Nu zbieri de fiecare data cand ai ceva de spus.

Din pacate, oamenii introvertiti sunt intotdeauna subestimati. Daca nu vorbesti inseamna ca n-ai nimic de spus, sau esti prost, sau ti-e rusine, sau nu mai stiu ce. Sunt unii oameni carora chiar nimic sa le spun. Mi se pare ca orice le-as spune, ar fi degeaba.

Dilema mare: despre ce sa mai scriu? Problema nu e ca n-as avea subiecte, ci ca am prea multe. De fapt, aveam o problema mult mai serioasa de adus in discutie, dar am hotarat sa o mai aman putin, nu mi se pare un moment foarte bun.

Cum ati observat probabil ca am schimbat si "imbracamintea" blogului, m-am gandit sa vorbesc si despre ceva relevant. Despre toamna. Nu stiu de ce, cand esti tanar, privesti toamna ca un anotimp depresiv. Probabil si eu faceam asta in "tineretile" mele. Dar acum toamna e unul dintre cele mai frumoase anotimpuri. E racoare, dar o racoare placuta, nu frig... hai ca nu o mai intind cu vremea, cred ca stiti cu totii cum e toamna :D Imi mai place toamna ca e colorata si plina de viata :D De aia am si ales un aspect colorat... Deja sunt in dilema daca sa va povestesc despre blogul meu sau despre subiectul pe care-l alesesem initial :)) Ce ma enerveaza ca nu exista emoticonuri pe blogspot. Oh, well....

Sa incep de la inceput :D Toamna incepe scoala. Asta e ultimul meu an de scoala, probabil pentru totdeauna. Si sunt putin nostalgica. As vrea sa fiu iar la liceu. Era atat de frumos 8-> Aveai atatea sperante de viitor, dar nici o grija reala... atatea posibilitati in fata... mi-e dor chiar si sa invat, mi se pare acum ca tot ceea ce invatam atunci era interesant. Tin minte ca ieseam joia seara de la meditatii la filosofie si asteptam autobuzul in statie, timp in care imi imaginam cum va fi la facultate... si facultatea a fost frumoasa. As spune chiar... boema :D Ma mai surprind cautand cateodata printre vechile cursuri. O vreme aproape ca am regretat ca am facut o facultate de placere, si nu de viitor, dar acum prefer sa ma bucur ca am avut 3 ani frumosi.

Ceea ce mi se pare ciudat e ca toti cei "mai mari" iti dau unele sfaturi, pe care noi alegem sa le ignoram, dar le dam mai departe cand ne vine randul. De exemplu, abia asteptam sa termin scoala si sa lucrez. Toti imi ziceau ca imi va fi dor de scoala dupa ce o termin, dar eu raspundeam ca nu imi va fi niciodata. Uite ca inca nici n-am terminat-o si deja imi este dor de ea.
Cand dadeam bacul primeam aceeasi replica: "bacul va fi cel mai usor examen pe care il vei da vreodata". Dupa prima sesiune din facultate am realizat ca a fost adevarat. Dar chiar si acele lucrari interminabile pe care le faceam prin anul 2 aveau farmecul lor.

Acest post este pentru cei care inca mai merg la scoala, oricati ani mai aveti de facut: bucurati-va de ea, pentru ca apoi o sa va fie dor :) Daca luati o nota proasta, peste cativa ani va veti aminti de ea cu umor, deci nu are rost sa va consumati acum. Fiti fericiti ca aveti privilegiul sa invatati, sunt unii copii in lume care inca nu-l au.

Nu stiu cati aveti copii, deci luati acest post ca sfaturi de viitor (indepartat pentru unii). Nici eu n-am inca, dar planuiesc undeva peste vreo... 6-7 ani.

Mi-am adus aminte de ce uram eu copiii mici. Intamplare reala: eram mica pe vremea aia, mergeam pe strada cu frate-mio si un catel mic, maidanez, s-a luat dupa noi si ne-a condus pana acasa. Cu inima inmuiata, am intrebat-o entuziasmata pe mama daca il putem pastra. Raspunsul ei a fost negativ. Undeva mai incolo, la coltul blocului, erau o gramada de copii. Ce m-am gandit eu? Sa il duc acolo, poate unul dintre ei vrea sa-l ia acasa. Fericita de aceasta idee, le-am adus catelul. Nici n-am apucat sa intreb ceva, pe cand m-am dezmeticit eu copiii au alungat catelul cu pietre :-(

De asta uram eu copiii. Pentru ca erau needucati. Acum nu mai urasc copiii. Sau mai bine zis, nu mai urasc toti copiii. Asta pentru ca acum fac diferenta. Insa tot ii urasc pe cei needucati. Sau ma rog, nu neaparat pe ei, ci mai degraba pe parintii lor. Si din pacate, parca-s din ce in ce mai multi.

Numarul unu la cel mai enervanti copii: rasfatatii. Nu sustin in nici un caz violenta in familie, dar trebuie sa existe o notiune de respect in mintea copilului. Cand mergi in vizita la cineva, nu poti sa-ti lasi copilul sa cotrobaie prin casa omului, sa traga strainii de par si alte chestii de astea.

Doua lucruri pe care le-am mai prins si eu cu timpul si poate ajuta si pe altii: no baby talk. Cand vorbesti cu copilul stalcit, asa va invata si el sa vorbeasca.
Si nu in ultimul rand, fii sincer. Ma refer la varsta aia (3-5 ani) cand copilul e curios... e bine ca e curios, si tu trebuie sa-i raspunzi sincer, nu-l lua cu baliverne. Bineinteles, intr-un fel potrivit pentru varsta lui, dar fara povesti cu barza. Dupa aia o sa fie luat de prost de catre ceilalti copii.

Si ca sa mai relaxam putin atmosfera, mai ales dupa postul meu ala cu fumatul, de la care s-au cam incins spiritele (se pare ca am atins multe corzi sensibile, sunt o nesimtita), va arat un filmulet amuzant (din care eu zic ca se poate invata ceva). Recomandat tot de RomaniaForum (au multe materiale demne de impartasit :-D ).

Daca pana acum toate campaniile mele erau impotriva a ceva (cersetori, violenta, fumat), m-am gandit sa fac si o campanie in care sa sustin ceva. Acest ceva este mersul la cinematograf.

Daca traiesti in Romania, probabil esti obisnuit sa-ti downloadezi filmele cele mai recente de pe torrente sau DC++. Pana la urma de ce nu? Sunt gratis, mai nou apar chiar in calitate dvd (gen dupa o saptamana dupa premiera la cinema), si stand confortabil in pat cu sticla de 2,5l langa tine si mancand...ce vrei tu, iesi mult mai ieftin decat iesi cu sucul la 6 lei din mall si portia de nachos sau popcorn care te seaca de bani (desi daca e sa fim perfect cinstiti, nachos cum sunt la cinema Odeon nu mai gasesti nicaieri :-D ).

Cu toate astea, hai sa intelegem putin cum merg lucrurile. Un film costa sute de milioane de dolari sa fie facut. De unde vin banii astia? Din castiguri. Cinematografele cumpara filmul si producatorii scot profit (mai ales daca ne gandim cate cinematografe sunt in toata lumea care cumpara un anumit film). Cinematografele isi scot banii din bilete. Asa ca daca ne gandim acum la reactia in lant: mergi la film => cinematograful cumpara filme => filmul este produs, nu putem decat sa deducem logic ca daca nu mergem la cinema, in curand nu vor mai exista filme de downloadat pe gratis. Pentru ca nu vor mai exista filme.

Cum ziceam, sunt constienta ca nu e ieftin. Dar nu zice nimeni sa mergeti in fiecare zi. Insa poti renunta intr-un weekend la o iesire in club si sa mergi O DATA PE LUNA. Un bilet e 13-15 lei (iesi la 11 daca ai carnet de student si daca alegi un cinematograf clasic, nu unul din mall, poti iesi si la 5 lei). Iti mai iei un suc, o portie de popcorn... eu zic ca nu treci de 20-25 lei (asta daca nu mergi la un film 3D, unde e 21 lei biletul). O daca pe luna, 20-25 lei nu mi se pare mult.

In plus, e total alta experienta, pe care dvd-urile si home system-urile nu o sa o egaleze prea curand. Si asa te gandesti ca poate nu se vor desfiinta prea curand cinematografele in Romania.