Anda Dj

Vineri am dat ultimul examen. Vrusesem sa scriu postul asta vineri, dar apoi m-am gandit ca poate-mi pic examenul si atunci nu mai e chiar ultimul, asa ca am asteptat rezultatul :D Dar l-am luat *yey*.

Cum ziceam, ultimul examen. Nu de semestrul asta, nici de anul asta, nici macar ultimul de la masterat. Nu, e ultimul examen (pentru scoala) pentru totdeauna! (cred). Nu exclud faptul ca s-ar putea sa ma razgandesc si sa ma reapuc de scoli, dar cel putin pentru o perioada nu mai vreau. Asa cum ii spuneam Inei, dupa 17 ani de scoala m-am cam plictisit de luat note, acum as vrea sa mai iau si bani.

Oficial inca n-am terminat, mai am inca de primit rezultate, de terminat lucrarea de dizertatie si apoi de sustinut. Dar nu mai am cursuri, nu mai am examene scrise. Practic, scoala am terminat-o. Acum doar de diploma imi mai fac griji.

Si cred ca pentru prima data in viata mea, nu stiu ce voi face mai departe. Intotdeauna am avut macar o mica idee. Dupa ce am terminat liceul, stiam ca vreau sa dau la facultate. Dupa facultate, stiam ca o sa urmez un master. Dar acum nu mai stiu nimic. Stiu ca vreau sa-mi gasesc un job, dar ce fel de, sau cand, n-am nici cea mai vaga idee. Dupa iunie pentru mine totul e un mare semn al intrebarii. Nici macar planuri de vacanta n-am.

17 ani de scoala ... par asa multi daca ii pun in cifre, dar mie mi s-a parut ca au trecut foarte repede. Primii 8 au fost mai grei. Am mai scris intr-un articol trecut (ceva leapsa cred) ca nu-mi mai amintesc prima zi de scoala. Singurul lucru pe care mi-l amintesc a fost batalia pentru banci, cele din fata fiind cele mai dorite. Pana la urma am reusit sa luam banca a treia de la perete. Inca imi amintesc cum eram toti asezati in banca in clasele 1-4, nu e ciudat?

(...)

Cam de la paranteza asta m-am apucat de scris vreo 7 paragrafe de amintiri, si cam toate erau din generala. Apoi mi-am dat seama ca ar trebui sa scriu despre toate scolile si nu voi mai termina niciodata. Asa ca am sters tot. Nu stiu, sincera sa fiu, ce vreau sa zic cu postul asta. Voiam doar sa am ceva care sa marcheze incheierea acestei etape din viata mea.

Tineti minte cum in clasele mici, la terminare, se faceau festivitati de premiere, unde veneau parintii si cei care luau premii erau chemati la careu in fata scolii si trebuia sa te imbraci frumos ... apoi parintii au incetat sa mai vina, premiile se dadeau in clasa... pana la urma doar la sfarsitul clasei a 8-a, a 12-a si la sfarsitul facultatii mai faceati ceva.. o absolvire, un banchet... si acum, la master, n-am mai facut nimic. La sfarsitul examenului ne-am luat la revedere si cam atat.

Noroc ca exista Facebook.

Piesa asta mi-a sunat in cap tot timpul cat am scris postul. De unde si titlul.

O sa fiu sincera cu voi: am chef sa scriu pe blog. Dar n-am nici cea mai mica idee despre ce anume. Cateodata subiectul despre care vreau sa vorbesc ma inspira, dar cateodata am inspiratie si fara subiect.

Am observat ca template-ul ma ajuta mult. Daca imi place template-ul, imi place si sa scriu in locul respectiv. La twitter de exemplu mi-am facut un template super tare, as scrie toata ziua doar ca sa-mi pot desfata ochii mai mult timp (desi o fac relativ rar fata de alti oameni).

Uhm... prin urmare n-am subiect. Asta o sa fie ceea ce americanii numesc un "random rant". Cred ca vreau sa scriu doar ca sa-mi deconectez putin creierul, pentru ca de vreo 3 zile stau cu nasul in ... calculator (am vrut sa zic carte, dar nu prea mai folosesc carti pentru scoala :D ). Apropo, va ziceam data trecuta de cartile pe care le-am castigat, daca e interesat cineva de PR, Comunicarea de Criza a Cristinei Coman e excelenta. Mi-am luat-o pentru ca ma gandeam ca o sa ma ajute la licenta si nu doar ca nu m-am inselat, dar imi tot vine sa ma arunc cu ea in pat sa ma delectez, este absolut fascinanta.

M-am uitat de curand la ultimul episod din The Apprentice (that really gets me into business mode) - btw, sezonul asta MULT mai bun decat sezonul trecut - si vestea buna e ca la toamna o sa fie un sezon normal! Si in primavara alt Celebrity Apprentice, dar nici nu stiti cat ma bucur ca mai luam o pauza. Cel normal e mult mai bun dupa parerea mea.

Apropo de asta, uite ca mi-a venit in minte un subiect. Care credeti ca e un reality show mai bun pentru voi, ca spectatori: unul unde participantii la un concurs se urasc, sau unul in care se inteleg ok? Cum e de exemplu diferenta intre sezonul asta din Celebrity Apprentice si sezonul trecut... adica, au fost certuri si in sezonul asta, cred ca e normal, dar in nici un caz nu se compara cu cele de anul trecut.
Mie mi se pare ca un competitor bun nu isi lasa oponentul sa i se bage atat de adanc sub piele incat sa ajunga sa faca scandal ... si faza e ca, fiind vedete, isi permit sa se dea si putin in spectacol, pana la urma au venit pentru doua lucruri: caritate si putina faima.
In timp ce la Apprentice-ul normal nu vezi atatea certuri pentru ca oamenii aia se lupta pentru o slujba, nu neaparat pentru o imagine.

Eu sincer ma bucur mult mai mult de show-urile drama free, decat cele cu mult scandal. Nu stiu daca v-am zis, dar ma deranjeaza oamenii galagiosi.

Well, initial am crezut ca postul asta va fi total inutil, dar macar v-am recomandat o carte si un serial, tot e ceva :D

Am vreo ora libera pana la meditatii, care nu e chiar asa libera (trebuie sa fac curat), dar am zis sa-mi rup vreo 10-20 minute sa mai scriu ceva pe-aici.

Acum fix o saptamana a fost o zi norocoasa. Pentru mine si pentru frate-mio. Pentru mine a fost norocoasa pentru ca am scis articolul asta si am castigat de la Buy Books un cupon de reducere de 50 de lei.

Mi-am comandat 3 carti pe care le-am ridicat azi de la posta.


Comunicarea de Criza - Cristina Coman - mi-am ales-o pentru ca am mare nevoie de ea la dizertatie. Sunt foarte incantata de ea.

Quo Vadis - Henryk Sienkiewicz - aveam doar "Potopul" de la el si Quo Vadis a fost intotdeauna pe lista mea de "must read during this lifetime".

Italiana tematica - celelalte doua carti impreuna au fost cam 45 lei si cartea asta a fost vreo 5 lei, deci mi-am luat-o mai mult ca si completare. Dar oricum cred ca am nevoie de ea, pentru ca italiana mea a devenit foarte ruginita si m-am hotarat sa mi-o pun putin la punct dupa ce termin cu dizertatia.

Intrebarea mea e in ce masura a fost chestia asta noroc sau nu? Stiu ca sunt multi bloggeri care au castigat carti de la BuyBooks, nu a fost nici o tragere la sorti, totul a tinut de blogul meu si de vointa de a scrie acel articol. Cu toate astea, exista o suma de intamplari ce nu tineau in mod necesar de mine care au dus la aceasta posibilitate: Mi-am facut blogul, am scris in el, l-am adus la Page rank 3, BuyBooks s-a hotarat sa faca aceasta campanie, strumfita a auzit de ea, a anuntat-o pe twitter si pe blogul ei si eu le-am citit in timp util.

Asta e un noroc mai pe ocolite, asa. Un noroc pur, de exemplu, a avut frate-mio in aceeasi zi. A bagat 5 lei la tonomatele alea de jucarii unde altii pierd milioane intr-o zi (pe bune) "doar sa vada cum e" si a prins un tigru (din Winnie Pooh) imens, din colectia Disney, una dintre cele mai frumoase jucarii din tot tonomatul ala.

Daca ar fi sa ne comparam, cred ca toata lumea ar putea zice ca el e mai norocos. Asa ca, pana la urma, norocul ti-l faci cu mana ta sau asa te nasti?

Either way, am nevoie de mult noroc pentru ca tocmai am aflat ca am la dispozitie pana miercuri sa-mi fac juma de dizertatie :D Poate am noroc si mai mare si intra profesorii in greva generala din 30 mai si nu mai trebuie sa-mi dau dizertatia anul asta :))

Cam de prin clasa a 9-a am inceput sa circul aproape zilnic cu troleul. Stiu ca pentru toata lumea e o adevarata tortura sa circule cu mijloace de transport in comun, dar dupa atatia ani, mai prinzi anumite "smecherii". Eu m-am gandit sa va impartasesc una dintre ele.

Pentru o mai buna intelegere, am desenat schita unui troleu tipic. Nu e bine proportionat, stiu, s-ar putea chiar sa nu fie in totalitate in concordanta cu realitatea, dar atata timp cat intelegeti ideea de baza, e ok.




Inainte de toate, daca ai cumva de ales intre mai multe statii din care sa urci (de exemplu daca punctul tau de pornire e undeva la mijlocul distantei intre doua statii - eu locuiesc la o distanta aproape egala de 3 statii diferite), alege intotdeauna statia cea mai indepartata (din perspectiva destinatiei finale). De ce? Pentru ca acolo troleul va fi mai gol.

Acum trecem la punctul important: unde te pui? Este esential sa ai planul de atac inainte inca de a pune piciorul in troleu, asa ca studiaza cu atentie schita. Daca eziti si pentru doua secunde, s-ar putea sa ratezi locuri strategice importante. Tine minte ordinea prioritatilor.

Cercurile rosii reprezinta locurile pe care le vrei si sunt numerotate in ordinea pe care le vrei. Bineinteles, te uiti intai spre scaune. Alege scaunele de la geam. Daca se pune si un batran langa tine, e ideal. Daca atunci cand te urci troleul e gol, alege un scaun de pe mijloc. Cu cat respecti mai bine aceste conditii, cu atat mai mica probabilitatea sa te ridice vreun batran de pe scaun. Batranii vor ochii tinerii de pe scaunele cele mai la indemana, adica cele apropiate de iesire si de la margine (cei de la geam isi vor deranja vecinul cand vor dori sa iasa).
Daca nu gasesti scaune libere decat pe margini, atunci va trebui sa stai cam tot drumul cu ochii in patru, altfel ai toate sansele sa fii ridicat cu scandal :P Recomand astfel de scaune doar atunci cand mai exista multe alte locuri libere.

Daca nu ai nici o sansa sa prinzi un loc liber pe scaun, indreapta-te pe pozitia cu numarul 2. Partea hasurata cu gri reprezinta mijlocul troleului, iar numarul 2 este intre mijloc si scaunele urmatoare, partea stanga, langa geam. E o pozitie foarte buna pentru ca te baricadeaza destul de bine. Din cauza chestiei aleia semi-circulare de la mijloc, nu poate sta nimeni in spatele tau. Fiind la geam, nu sta nimeni in stanga si, fiind scaunele in fata, nu sta nimeni in fata ta. Singurul tau posibil vecin, va fi probabil in dreapta. Ai tot drumul vedere la geam, bara de care sa te tii si probabil nu vei fi deranjat oricat de plin ar fi troleul.
Varianta aproape la fel de buna e pozitia cu numarul 3, adica exact aceeasi pozitie, doar ca in partea dreapta. De ce partea stanga e mai buna decat partea dreapta? Din cauza pozitionarii geamurilor. Daca e cald afara si stai in partea dreapta, cel mai probabil va exista un geam deschis fix in fata ta. O sa simti vantul in fata si nu e foarte confortabil.
Desi nu am mai adaugat la figura, sa stai in dreapta, respectiv stanga pozitiilor 2 si 3 e o posibilitate destul de buna, cu singura exceptie ca nu mai ai vedere la geam.

Daca si aceste pozitii sunt ocupate, cauta rapid din ochi pozitia cu numarul 4. E un loc larg la geam, cu multe manere disponibile. Aici deja vei incepe sa fii mai inghesuit, dar cu putin noroc iti poti gasi o pozitie destul de confortabila. Si tine minte: atata timp cat n-ai pe nimeni direct in fata ta, poti sa-ti feresti nasul de mirosuri insuportabile.

A 5-a prioritate este mijlocul troleului. Avantajul e ca ai chestia aia neagra de care te poti sprijini, deci poti evita sa ai pe cineva in spatele tau. De asemenea, barile ofera loc pentru un numar destul de limitat de oameni, deci vei avea mai mult spatiu de respirat decat in alte parti ale troleului. Dezavantajele mari sunt doua: nu ai aproape deloc vedere la geam si simti foarte tare miscarile troleului. Daca ai rau de masina, nu e chiar cea mai buna pozitie pentru tine.

Pozitia 6 este langa mijlocul troleului, langa geam, in partea stanga. Te tii de chestia neagra. Ai vedere la geam, esti relativ ferit de restul oamenilor. Partea proasta e ca se pot inghesui in tine, insa macar mai poti respira.

A 7-a pozitie nu e atat de proasta. In schita mea nu se prea observa din cauza dimensiunilor care nu corespund realitatii, dar ai acolo o bara orizontala de care te poti tine si nu ai pe nimeni in spate si in lateral. Cu toate astea, fiind atat de aproape de scari, vei destul de deranjat de urcarile si coborarile celorlalti.

Daca toate pozitiile importante sunt ocupate, incearca sa te strecori undeva intre scaune. Spatiul fiind limitat, inghesuiala e mai mica. In plus, ai in mod constant o bara.

Cea mai proasta idee pe care o poti avea e sa ramai langa scari (cu exceptia cazului in care troleul nu e plin si nici nu te astepti sa fie). Acolo este cea mai mare inghesuiala, vei fi facut sa urci si sa cobori la fiecare statie, iar riscul de a ramane blocat undeva la mijloc fara absolut nici un suport de sustinere este alarmant de mare.


Cand urci in troleu, chestia asta ar trebui sa se deruleze in mintea ta pe parcursul a doua fractiuni de secunda. Cel mai important este sa te decizi repede. Mai bine sari direct la pozitia 4 decat sa stai sa te intrebi daca pozitia 3 e libera.

Nu stiu cat de folositor va este postul asta, dar pe mine ma ajuta enorm sa am un "plan de atac" pe troleu. E mai bine sa prevezi neplacerile ce pot aparea si sa le previi, decat sa te lupti cu ele. Gandeste cu 2-3 statii in avans. Intreaba-te daca, la ora respectiva, e mai probabil ca lumea sa coboare sau sa urce? Adapteaza planul in functie de asta.

Tocmai m-a anuntat strumfita de un fel de campanie interesanta, in urma careia ma pot alege si eu cu niste cărţi.

Asa ca o sa va scriu despre cartea mea preferata. Este scrisa de Voltaire si se numeste Candid sau Optimistul.

Am citit-o de 3 ori. Prima oara mi-a fost recomandata si imprumutata de un bun prieten. Este o carte destul de subtire - si aici ma refer strict la numarul de pagini. Eram prin clasa a 11-a si am inceput sa o citesc in banca. M-a pufnit rasul de la prima pagina, chiar daca eram la ora.

Vechii slujitori ai casei banuiau ca era fiul surorii dmnului baron si al unui preacinstit si bun gentilom de prin partea locului dar cu care domnisoara nu voise sa se marite pentru ca nu putuse sa-i faca dovada decat de saptezeci si unu de inaintasi in spita neamului, iar restul arborelui sau genealogic se pierduse cu trecerea timpului.

Simtul fin al umorului (si al satirei) pe care il arata Voltaire m-a cucerit repede si nu am mai putut lasa cartea din mana. Am inchis-o pentru scurt timp pentru ca s-au terminat orele si am mers acasa unde m-am aruncat direct in pat si am citit in continuare aproape pe nerasuflate.

A doua oara am imprumutat-o de la biblioteca, iar a treia oara am citit-o la sfarsitul lui 2008 cand am primit-o cadou de la o prietena *multumesc zazi*. Acum am in sfarsit exemplarul meu.

Personajul principal este bineinteles Candid. Mentorul sau, filosoful Pangloss, il indoctrineaza cu o filosofie a optimismului (Leibniz).

Traim in cea mai buna dintre lumile posibile.

Prin anumite imprejurari nefavorabile, Candid merge intr-o calatorie lunga. Calatorie care am putea zice ca e o la fel de lunga parodie. Toate personajele sunt stereotipizate si intamplarile sunt in acelasi timp amuzante si absurde (cu semnificatii puternice in spatele lor).

Nu vreau sa ii fac un rezumat pentru ca, dupa parerea mea, felul in care este spusa povestea e mai important decat povestea in sine. De fiecare data cand am citit-o am descoperit lucruri noi.
Sfatul meu pentru cand cititi aceasta carte este sa o faceti cu mintea deschisa, fara nici o prejudecata, fara nici o asteptare. Oricum, este unul dintre cele mai bune sfarsituri pe care le-am savurat vreodata, tocmai pentru ca este foarte neasteptat. Intotdeauna imi imaginez toate variantele posibile si rareori ma mai surprinde ceva in carti sau filme, dar Candid este una dintre cele mai originale lecturi din viata mea.

Pe fondul nemultumirilor generale legate de cum e condusa tara asta, mi-am amintit de un joc: Democracy. L-am jucat acum multa vreme si mi-am amintit de el. Pe scurt, esti prim-ministrul unei tari si trebuie sa conduci tara astfel incat sa fii reales.

De cand n-am mai jucat eu, se pare ca a aparut Democracy 2. M-am chinuit ceva pana sa-l gasesc, dar pana la urma am avut succes. Am fost placut impresionata de varianta noua. Cred ca e mai realista. In prima parte puteai sa schimbi legile dupa cum te ducea capul, in varianta asta ai o anumita influenta pe care ti-o poti exercita. Cu cat ai mai multa influenta, cu atat poti schimba mai multe legi sau bugete. In plus, in varianta noua ai si un cabinet de ministri pe care ii mai poti schimba. Oricum, o gramada de modificari, desi, cum ziceam, n-am mai jucat demult si poate am uitat si eu detalii legate de prima varianta.

Dar sa trecem la lucruri mai interesante. De la inceputul jocului am observat ca toate tarile sunt imaginare (in prima varianta erau reale). In plus, o mica descriere cu specificul tarii. M-au tentat multe, pana la urma am ales sa merg cu asta:

M-am gandit ca daca e bogata si capitalista nu o sa am probleme cu banii. M-am inselat.

Cand a inceput jocul am ametit pentru cateva secunde. La prima vedere, pare extrem de complex.
Dar m-am obisnuit rapid. Am inceput direct cu o gramada de crize... se pare ca ultimul guvern i-a lasat pe toti nemultumiti. Oamenii erau pe strazi, isi faceau singuri dreptate, crima organizata in floare, spitalele ultra-aglomerate, chiar si o epidemie a unei boli contagioase, plus o problema cu astmul, tehnologie invechita si profesorii in greva.
Influenta mea asupra electoratului a fost relativ mica si n-am putut sa schimb prea multe. Am facut un singur lucru in prima tura, am bagat bani in politie. Apoi, o gramada de evenimente, am dat legi noi, am schimbat altele vechi... e foarte greu.

Lucrurile functioneaza in felul urmator. Ca sa rezolvi problemele si sa faci lumea fericita, trebuie sa investesti bani in diverse chestii. Problema e ca dupa ce am reusit sa mai scad din rata crimei, am investit in tehnologie si mediu si am eliminat greva profesorilor... am intrat in criza financiara. M-am zbatut destul de mult sa ies din ea. Vedeti voi, problema nu era la alegerile pe care le faceam, ci la timpul de care era nevoie pana ca ele sa aiba efect. Investitiile mele in tehnologie au dat rezultate eventual, dar pe cand am reusit eu sa am Income-ul mai mare decat Expense-ul, mai aveam doar 3 luni de mandat. Am reusit sa-mi cresc popularitatea de la 14% la 26%, dar in nici pe departe de ajuns ca sa fiu realeasa pentru al doilea mandat.

Deci am pierdut.

Acum vorbind in termeni realisti, asta e doar un joc si e al naibii de greu. Daca si in realitate e la fel, inteleg intr-o oarecare masura de ce merg lucrurile asa cum merg. O sa ziceti ca in realitate e mai multa coruptie si alte chestii de genul, dar si jocul prevede aceste lucruri. Nu o sa incerc sa o dau in politica pentru ca oricum nu ma mai intereseaza subiectul asta demult, dar stiu ca ne-am gandit cu totii la un moment sau altul ce treaba buna am face noi daca am conduce tara. Daca te recunosti, iti recomand jocul asta.

Ca si concluzie, nu cred ca as fi un prim-ministru rau, dar cred ca m-as misca prea incet. Pana as castiga increderea oamenilor destul cat sa pot face niste schimbari reale, mi-ar trece mandatul. Plus ca a trebuit sa fac niste schimbari indraznete care i-a enervat pe conservatori si religiosi. Iar apoi cand am vrut sa compensez cu alte chestii, i-am enervat pe liberali. Pana la urma doar socialistii m-au votat in majoritate :D

O sa mai incerc cu alte tari. Pana la urma o sa gasesc eu una pe care o pot conduce :D

O sa incep prin a mentiona ca postul trecut a fost articolul cu numarul 100 ! *cheers*

Cred ca am povestit de multe ori cat de mult imi plac mie jocurile. Sunt foarte competitiva. Ma joc in fiecare zi... ma joc pe calculator, pe telefon, pe playstation, cu cartile, cu prietenii etc. Ar fi frumos daca viata ar fi la fel de usoara ca un joc, asa cum ziceam intr-un articol mai vechi. Si totusi... de ce nu?

Cand eram mici, eu si frate-mio mergeam la tara, unde trebuia sa facem diverse munci. De obicei vara, in vacanta mare (pe calduri toropitoare). In aceeasi perioada, pe TVR1 (singurul canal pe care-l prindeam) era o emisiune-concurs, care avea loc undeva la mare. Nu mai tin minte cum se numea sau prea multe detalii, dar tin minte ca erau doua echipe si participantii trebuiau sa treaca prin tot felul de probe si care termina prima castiga. Asa ca ce ne-am gandit noi ca sa ne facem munca mai usoara? Sa ne imaginam ca suntem la concursul respectiv. Daca ne-ar fi vazut bunicu' in momentul respectiv cu cat spor faceam capitele de fan, cred ca i-ar fi dat lacrimile de mandrie. Nu mai tin minte cine a castigat, probabil el ca de obicei, dar ideea e ca din momentul in care munca s-a transformat in joc, parca nu mai era atat de grea. Cand te joci, greu = provocator.

Daca as incepe sa imi schimb atitudinea fata de lucrurile pe care le fac? E o perioada stresanta la scoala, saptamana asta trebuie sa-mi predau lucrarea de practica si saptamana viitoare sa o sustin, apoi examene, apoi dizertatie ... daca asta ar fi un joc, ar fi ceva de genul:

Stagiul 1: Ai de scris lucrarea de practica. Conditiile: x Termen: vineri. Daca o faci bine si la timp, treci la stagiul urmator.

Stagiul 2: Sustinerea lucrarii de practica. Factori: 50% rezultatul stagiului 1 - 50% restul pregatirii (prezentarea in powerpoint, exprimarea etc.). Daca reusesti, treci la stagiul urmator.

Stagiul 3: Examenele. Un stagiu mai mare format din doua-trei ministagii. Trebuie sa inveti si sa dai examenul. Sa iei minim 5, media totala minim 6. Daca reusesti, treci la stagiul urmator.

Stagiul 4: Lucrarea de dizertatie. In timp ce ai jucat, trebuia sa lucrezi putin cate putin si la asta, macar pana la 50%. Mai ai doua saptamani la dispozitie pentru restul de 50%. Daca faci bine si la timp, treci la stagiul urmator.

Stagiul 5: Sustinerea lucrarii de dizertatie. 50% rezultatul stagiului 4 - 50% restul pregatirii. Este ultimul stagiu, in care trebuie sa infrunti boss-ul (doamna M. care va face parte din comisie).

Daca treci de asta CASTIGI JOCUL! Ar fi dragut sa intru si la highscoruri, dar obiectivul meu e sa termin jocul.

Daca reusesc, imi voi downloada un nou joc aparut despre care am auzit diverse pareri, de bine si de rau. Se numeste: Finding a job.

La scoala era cel mai usor. Primeam note pe activitatea noastra. Note cu care ne puteam da seama exact unde ne aflam pe o scara valorica. De cele mai multe ori, primeam si explicatii din partea profesorilor. Bine, e adevarat, depinde de profesor... totusi, eu am descoperit ca ma descurcam din ce in ce mai bine la materiile unde mi se spunea unde anume gresesc sau ce anume ar trebui sa imbunatatesc.

Apoi, undeva prin liceu parca, unor profesori le-a venit ideea autoevaluarii. Ne puneau sa ne "dam" ce nota credem noi ca meritam. Langa ne puneau nota reala. Ei bine, eu intotdeauna mi-am dat nota mai mica decat nota reala. De aia nu-mi place sa ma autoevaluez: sunt foarte critica cu mine insami.

Dar, in lumea "reala" si cruda, exercitiile de autoevaluare m-au ajutat mai mult decat explicatiile. De ce? Pentru ca primesc din ce in ce mai rar feedbackuri si singurul mod in care pot evolua este sa ma autoevaluez. Cu toate astea, nu pot sa fiu prea obiectiva cand e vorba despre mine, asa ca ar fi frumos daca, din cand in cand, as mai primi totusi cate un feedback. Nu stiu in ce masura isi dau oamenii seama daca le apreciez sau nu comentariile, dar credeti-ma ca imi repet de cel putin 15 ori in minte lucrul pe care l-a spus X persoana despre mine. Indiferent daca lucrul ala e o lauda sau o critica. Incerc tot timpul sa ma "imbunatatesc" (din lipsa unui alt cuvant mai bun) si nu pot face asta decat pastrand ce e bun si schimband ce e rau.

Cel mai la indemana exemplu acum sunt interviurile (de angajare). Am fost la multe interviuri si la majoritatea am fost chemata la al doilea, dar ... de obicei se opreau aici (am trecut de doua ori mai departe de al doilea, dar asta e alta poveste). Am incercat de fiecare data sa-mi dau seama exact unde e problema, dar rareori am primit un feedback real si de cele mai multe ori am fost lasata sa interpretez.

O singura data am primit un mail cu un refuz. In rest pur si simplu n-au mai sunat si gata. Sincer, chiar daca am fost refuzata, am o mare admiratie pentru faptul ca si-au luat 1 minut sa ma anunte si pe mine ca n-are rost sa mai astept. Mai ales ca era o companie romaneasca, insa uite ca si noi putem fi profesionisti cateodata. Desi in mail nu mi-au zis de ce, la interviu mi s-a spus ca au fost 600 de aplicatii pentru un singur post, din care 100 au fost chemati la interviu. Deci acolo pot pur si simplu sa presupun ca cineva a fost mai bun ca mine.

Cea mai mare lectie am invatat-o de la un italian. Nu el era intervievatorul oficial, dar era managerul si a fost asa, un fel de interviu surpriza, in italiana (eu nici n-aveam habar ca trebuia sa vorbesc italiana cand am fost chemata). Italianul a fost foarte direct. Brutal as zice. Pe moment m-am simtit prost si ma gandeam ca e cam nepoliticos (de fapt si acum cred acelasi lucru), dar cred ca interviul ala a schimbat multe la mine. Credeti-ma ca daca cineva te ia la puricat pe fata, ai alt curaj la interviurile urmatoare. In plus, a punctat concret toate lucrurile care nu ii conveneau, deci poate pot sa iau asta ca un feedback?
Insa in acest caz particular, desi toate lucrurile negative pe care mi le-a spus aveau sens, nu prea mi-a spus nimic pozitiv. Si cu toate astea, m-a chemat la al doilea interviu. De fapt, am ajuns in ultimii trei. Cred ca m-as fi simtit totusi mai bine daca as fi stiut de ce. Care era lucrul ala care, desi am fost un dezastru tot interviul, l-a facut sa vrea sa ma mai asculte si a doua oara?

La toate celelalte interviuri n-am primit prea mult feedback. Doar la ultimul mi s-a zis nivelul meu de italiana-conversatie (and it's pretty weak). Ce m-a dezamagit nu e neaparat ca nu m-au mai sunat, pentru ca la modul in care am dat-o in bara la italiana oricum nu ma asteptam, dar mi s-a zis ca voi fi anuntata oricum. Lucru care nu s-a intamplat.

Stiu ca e nasol sa suni pe cineva sa ii zici ca n-a primit postul, dar nu e asa greu sa scrii un mail. Zic. Sa stie omul care e problema ca sa si-o rezolve. Eu pot doar sa presupun.

Mi-am dat seama la interviul X ca n-o sa ma mai cheme la al treilea cand m-a intrebat ce cred eu ca trebuie sa fac pe postul respectiv si m-am blocat (cred ca era singura intrebare la care nu m-am asteptat, desi era evidenta). Asa ca de atunci, inainte de fiecare interviu, m-am documentat temeinic. Stiu ca la alt interviu m-am imbracat prea colorat. Sau ca la altul nu aveam aceleasi obiective cu ale companiei (cred ca ala a fost singurul unde ne-am refuzat reciproc pe loc).
Stiu la ce teste am facut bine si la ce teste am facut prost. Dar as vrea sa mi se confirme/infirme si mie banuielile. Nu mi-e frica sa gresesc. Pot sa invat din greseli. Dar as vrea sa mi le cunosc si eu.

De ce e asa greu sa dai un feedback? Atata timp cat ai sfaturi constructive, cred ca acestea pot fi chiar apreciate.

Stiu ca o tot dau inainte cu personalizarea Universului prin expresii de genul "Universul face aia sau aialalta", dar este pur si simplu modul meu de a intelege lucrurile. Asa ca sa nu ne legam de amanunte de data asta :D

Credeti ca Universul ne poate trimite semne catre deciziile corecte?

Sa va dau un exemplu. Acum vreo doua zile cred, am primit in mail o invitatie la o conferinta. Invitatia a fost facuta de catre fostul meu profesor de logica, care a fost si indrumatorul meu de licenta si ... sa zicem ca a fost un profesor important pentru mine si m-a ajutat mult. Conferinta este despre logica, bineinteles. Nu stiu cati dintre voi stiti asta despre mine, dar logica a fost materia mea preferata in facultate si am fost singura din anul meu care si-a dat licenta in logica. E o materie atat de frumoasa ca si astazi mai fac inca exercitii, just for fun. Nu inteleg de ce sunt atat de putini oameni carora sa le placa logica. Eu mai am putin pana sa fac o adevarata obsesie. Anyway, deviez.

Deci am fost invitata la o conferinta de logica. Primul meu instinct este sa ma duc. Mi-e foarte dor de facultate, de cativa profesori care vor lua parte la conferinta si chiar mi-ar face mare placere sa-i revad... nu cred ca imi voi vedea fosti colegi, pentru ca, asa cum ziceam, cred ca eu eram singura cu obsesie in logica :D Dar ar fi fost frumos, mi-e dor si de ei *Anda face cu mana la toti fostii colegi care ii citesc blogul*

Problema e ca aceasta conferinta va avea loc in 28 mai, data cand, intamplator, am examen. Orele nu se suprapun, dar conferinta e inainte de examen si presupun ca va tine ceva si.. intelegeti implicatiile.

Astazi am fost la scoala si am invatat cum sa organizam ... conferinte. Iar pe troleu, in drum spre casa, m-am intalnit cu un fost coleg din facultate. Ce ziceti, coincidente, sau e un semn ca ar trebui sa ma duc? :D

Strumfita mi-a dat iar o leapsa, in urma careia trebuie sa scriu 10 lucruri care ma fac fericita. Trebuie sa zic ca pica oarecum la fix avand in vedere ca asta este primul post pe care-l scriu la 24 de ani, deci incep cu o nota pozitiva :D

Asadeci:

1. Oamenii. Nu toti oamenii, bineinteles. Unii oameni. Cand eram mica eram total dependenta de casa mea si dupa o saptamana de stat oriunde altundeva mi se facea un dor nebun. Credeam ca nu voi putea niciodata sa ma mut de aici. Dar, cu timpul, mi-am dat seama ca nu casa in sine e cea care conteaza, ci oamenii care sunt cu mine.

2. Cafeaua. Personalitatea mea nu tinde spre vicii sau dependente. Cu toate astea, nu vreau nici in ruptul capului sa renunt la cafea. Este unul din highlighturile zilei momentul cand imi beau cafeaua. La acest punct mai pot adauga si alte alimente/dulciuri (am mai scris despre vin, ciocolata, bomboane cu menta) pentru ca sunt foarte foarte... foarte gurmanda.

3. Carti, filme, muzica. Le-am bagat in aceeasi categorie, pentru ca toate spun povesti. Pentru ca toate au acelasi efect asupra mea. Simt ca invat cate ceva din fiecare.

4. Jocurile. I'm a game addict. Jocuri de societate, jocuri online, pe forumuri, pe console sau calculator ... nu conteaza. Jocurile iti intaresc atatea abilitati, ca mi-e si lene sa enumar. Plus ca sunt foarte competitiva din fire. And they are pure fun :D

5. Calculatorul. O sa sustin in continuare cu tarie ca e mai bine sa stai la calculator, care ii ofera creierului un rol activ, decat sa te uiti la televizor, unde urmaresti pasiv niste porcarii.

6. Calatorii. Imi place sa plec. Oriunde. Imi place sa vad lucruri noi, fie ele obiective turistice sau pur si simplu peisaje naturale. De vreo 10 ani sau asa, visul meu este sa vad toata lumea.

7. Cumparaturi. Da, sunt femeie.

8. Cadourile. Imi place sa primesc cadouri, dar iubesc sa fac cadouri. Cred ca atunci cand iti pasa de persoana careia ii faci cadoul, chiar te straduiesti sa gasesti ceva care sa i se potriveasca. Eu de obicei stau cu zilele doar pe partea de "cercetare". Si ma bucura foarte mult cand cineva imi face un cadou care arata ca s-a gandit la MINE.
P.S. Anul asta am primit cadouri foarte frumoase, multumesc ^.^

9. Scoala. Am pus-o mai la sfarsit pentru ca... ei bine, pentru ca se termina. Si pentru ca e cu ups and downs, nu ma duc in fiecare zi la scoala fericita, dar ca idee, eu am doar amintiri placute legate de toate scolile pe care le-am facut, despre toti colegii si profesorii, despre toate lucrurile pe care le-am invatat. And I would do it all over again.

10. Animalele. Probabil unii v-ati dat seama ca eu NU sunt o persoana sensibila. Nu mi se pare dragalas orice copil pe care-l vad pe strada, nu plang la filme de dragoste. Dar mi se inmoaie inima cand vad un animal si nu am nici un fel de preferinta gen caine sau pisica sau chestii de astea. Ok, mi-e o frica groaznica de serpi si viespi, dar in afara de asta, iubesc toate animalele.

Stiu ca e o leapsa si trebuie sa o dau mai departe, dar nu stiu cine nu a facut-o sau ar vrea sa o faca ... deci, las invitatia deschisa pentru toti cei din blogroll.