Anda Dj

Nu sunt sigură în totalitate care este motivul, dar îmi place să-mi segmentez viaţa în anotimpuri. Fiecare anotimp e important în felul lui şi reprezintă o nouă etapă. Şi le apreciez pe toate, mai puţin iarna. Şi cu motive întemeiate, zic eu.

Primăvara o simt întotdeauna ca pe un început. E adevărat, mai e răcoare, dar o răcoare plăcută, nu una dureroasă. Ploile cel mult mă incomodează. Dar puţine lucruri sunt mai frumoase decât copacii înfloriţi, mai ales când treci printre ei şi te trezeşti într-o ploaie de petale (ce poetică mă simt în seara asta, se vede că am mâine lansare la o carte de poezii). Ziua e mai lungă, soarele e mai puţin timid, începi să-ţi faci planuri de vară, te mai inveseleşti puţin. Iar de prin mai e ca şi vară.

Vara e cel mai activ sezon. Vara ai chef de plecat departe, de stat toată noaptea treaz, de aventuri, de viaţă în general. De fapt, aş fi putut opri propoziţia la "vara ai chef". Parcă şi munca o făceam mai cu spor azi vară. Vara e ca o adolescenţă, când eşti curios şi energic şi faci tâmpenii pe care le regreţi, dar îţi pare totuşi bine că ai încercat. Vara e anotimpul când ne construim amintiri.

Şi toamna e ok, deşi nu toţi sunt de aceeaşi părere. Toamna e mai matură. E tot un fel de trezire, tot un fel de construit, tot depui energie, dar de data asta o faci pentru tine, o faci responsabil. O faci cu lucrurile care contează pe termen lung. Dacă vara încerci să uiţi, toamna te implici cu adevărat.

Şi apoi vine oroarea. Iarna e un frig de îţi îngheaţă orice bucurie. Orice urmă de chef dispare. Nici chef să mă ridic din pat nu mai am. Porţi treişpe rânduri de haine, că şi o simplă mişcare ajungi să o faci cu grad de dificultate ridicat. Iarna consumi cea mai multă energie. Iarna e cel mai deprimant anotimp, dovedit ştiinţific. Şi cel mai nesănătos.

Vedeţi, noi avem nevoie de soare. Soarele ne ajută să asiliăm şi să prelucrăm tot felul de substanţe necesare, cum ar fi vitaminele, reglează tensiunea, îmbunătăţeşte circulaţia sangvină, scade nivelul colesterolului şi al glicemiei, creşte imunitatea, energia şi forţa musculară, dar în acelaşi timp stimulează serotonina (hormonul fericirii) şi dopamina (hormonul scopului, care ne ajută cu focalizarea şi entuziasmul).

Ei bine, eu iarna nu apuc să văd soarele. Şi nu o zic la figurat, chiar nu apuc. Dimineaţa mă duc devreme la muncă, de-abia  se vede un pic portocaliu pe cer, iar seara pe când ies e deja întuneric. Şi uite aşa ajung eu să fiu deprimată şi fără chef. Dintre toate lunile de iarnă, decembrie mi se pare cea mai suportabilă. E încă la început (îţi aminteşti parcă cum arăta soarele), parcă nu e chiar atât de frig, parcă nu trebuie să porţi toate treişpe rânduri de haine (te mulţumeşti cu doişpe), mai o sărbătoare, mai un motiv de băut, mai un motiv de chef, mai o vacanţă, mai un concediu, mai câte o zi liberă legală... merge cum mai merge.

Mi-e o groază de ianuarie şi februarie de nici nu-mi vine să mai ies din anul ăsta. Măcar de ar fi decizia mea :P Mi-e groază că o să ningă şi o să fie zăpadă. Urăsc zăpada. E aşa albă de te dor ochii, e rece şi-ţi intră-n papuci (asta-mi aminteşte că iar trebuie să-mi cumpăr cizme). Urăsc să port căciulă şi mănuşile mă incomodează (îmi ia de 5 ori mai mult să răspund la telefon).

Un motiv în plus să-mi doresc să fiu arici. Aricii hibernează.