Eu când mai cresc?

Dis de dimineaţă ies din scară să mă duc la muncă. În faţa blocului curăţau zăpada vecinii de la parter, soţ şi soţie. Stăm în acelaşi bloc de 24 de ani, adică de când mă ştiu.

Trec pe lângă ea, zic sărumâna, mai încolo trec pe lângă el:
- Bună dimineaţa
- Bună dimineaţa. La şcoală, la şcoală?
- La lucru, la lucru

Dacă i-aş fi zis că a câştigat la loto fără să bage bilet cred că ar fi fost mult mai puţin surprins. E drept că acum câteva luni mergeam încă la şcoală, nu era el prea departe de adevăr, dar totuşi, nu-s CHIAR aşa de tânără.

Merg mai departe şi îmi amintesc că mi-a expirat abonamentul. Mă îndrept spre casa de bilete scoţându-mi tichetul din portofel şi îmi arunc ochii peste poză. Făcută la 15 ani, ţin minte foarte bine că eram în clasa a 8-a şi am fost cu colegii la Grădina Botanică să ne facem poze. Îmi dau seama că nu m-am schimbat prea tare. Nici nu mai vorbesc de faptul că n-am crescut deloc în înălţime.

Ajung la muncă, îmi sună telefonul.
- Bună ziua
- Bună ziua, mă numesc Xulescu din localitatea Y.  V-am trimis acuma vreo două săptămâni o copertă prin fax.
- Da, îmi amintesc.
- Păreţi tânără după voce.
- Sunt.
- Pun pariu că şi frumoasă, am eu o intuiţie despre chestiile astea....

Ştiu că-s tânără, dar nu mai sunt CHIAR aşa de tânără (e a doua oară când o zic în acelaşi post, ştiu). Majoritatea colegilor mei de la lucru sunt mai tineri ca mine. Majoritatea oamenilor de o vârstă cu mine sunt căsătoriţi şi au copii şi de alea. Sunt OAMENI MARI. La vârsta mea eu ar trebui să fiu un om mare.

În fiecare dimineaţă am aceeaşi dilemă: cum ar trebui să mă îmbrac azi ca să fiu luată în serios. Şi lucrez într-un loc unde nu există nici un cod vestimentar, aş putea foarte bine să mă duc în blugi şi adidaşi, că eu aşa mă îmbrac de obicei şi nu mi s-ar zice nimic. Dar ştiu că aş arăta a copil de 14 ani şi aş fi privită cu superioritate, că aşa sunt oamenii superficiali şi nu văd competenţa omului, văd doar cum arată.

Nu-s frustrată de faptul ăsta, sunt oarecum surprinsă. Ştiu că o să am norocul să arăt mai tânără atunci când va fi cazul şi timpul oricum trece destul de repede şi de acum înainte doar în defavoarea mea. Dar totuşi, eu când mai cresc?

4 comentarii:

Anonim spunea...

pentru unii esti un om "mare", stai linistita :)

Unknown spunea...

"- Păreţi tânără după voce.
- Sunt.
- Pun pariu că şi frumoasă, am eu o intuiţie despre chestiile astea...."

Remarca interlocutorului tău este de-a dreptul sublimă, n-am ce zice. Mi-a plăcut cum ai băgat ultima parte din dialogul tău :D

Îmbracă-te într-un mod sobru şi vei fi luată în serios. Black should do the trick.

De obicei eu mă îmbrac cu blugi şi tricouri simple (fără imprimeuri) şi mi se dau 25+ de ani :D (nu e neapărat un lucru bun să par mult mai bătrân decât sunt de fapt).

noire spunea...

:D eu cand m-am dus sa bag la Loto tanti mi-a intrebat daca am peste 18 ani ca altfel nu pot juca, si a trebuit sa ii arat buletinul ca sa ma lase sa bag biletul...
cand fumam, ocazional intalneam vanzatoare pline de zel sa imi zica nu imi dau tigari ca eu nu am 18 ani...aratam buletinul si imi dadeau super mirate
cand merg cu taxi mai sunt din astia vorbareti si prima intrebare : ai intarziat la scoala? si zic , nu la munca, si deja ochii mari si curiozitate, dar cati ani ai? pai 24 am....

si exemple mai sunt. eu privesc pozitiv. si eu lucrez la birou si sunt cea mai mica ( si suntem cam 50 de pers la birouri ), dar ma imbrac cum vreau pentru ca ( zic eu ) prin atitudine si munca te impui sau castigi aprecierea.

Cosmin spunea...

Eu te cunosc de cativa ani si ma uit acum la pozele tale de acum si imi amintesc cum erai acum 5-6-7 ani si eu zic ca se vede diferenta putin ... si da ... oamenii sunt prea superficiali ... mie toata lumea imi spune ca arat pe undeva in jur de 20 de ani ... si nu ma supar ... incep sa ma enervez cand ma iau cu "mai copile" ... tata la varsta mea avea copii de 10 ani ... eu ca sunt baiat am remediu ... stau vreo 2 nopti la calc sa fac fata de "obosit de viata" si imi las barba vreo 2 saptamani ... dar deja incep sa ma ia lumea cu "domnul" ... si de ceva vreme a inceput sa imi pese din ce in ce mai putin de cuvinte si sa aud doar ce imi convine. E o solutie mult mai buna. Cum spunea si Noire prin atitudine si munca te impui si castigi aprecierea, dar cand lucrezi intr-un mediu unde zi de zi cunosti persoane noi e mai greu pentru ca acele persoane nu te vad in fiecare zi si nu stiu cum lucrezi tu, ce faci tu si ce responsabilitati ai zi de zi. Nu-ti fa griji ... fac pariu ca si tu peste cativa ani o sa vezi la fel pe cei tineri si mai ales cand o sa mai si greseasca na alta la locul de munca. Desi eu sper sa nu devin morocanos si superficial mai la batranete. Am vazut cu ochii mei suficiente persoane care trec de 35 de ani si deja se uita la cei tineri ca si cum "cei mah cu pustanii astia" ... ca si cum ei deja ar fi castigat intelepciune doar prin cresterea burtii ... Urasc persoanele de genul asta :P

Trimiteți un comentariu