Anda Dj

De cate ori pe zi spui "N-am timp" ? Eu o spuneam foarte rar intr-o vreme ... pentru ca aveam tot timpul din lume. Cu dezavantajele ei si toata treaba asta. Cel mai mare dezavantaj fiind faptul ca mereu trebuia sa imi fac programul in functie de ceilalti...

Acum 24 de ore pe zi nu imi mai sunt suficiente deloc. Vedeti, problema nu e doar ca am multe lucruri de facut, ci faptul ca ma incapatanez sa-mi pastrez putin timp si pentru mine. Doar pentru mine. In care sa fac un lucru care imi face placere... sa stau pe net, sa scriu pe blog, sa ma uit la un film, sa citesc o carte ...

Problema e ca am devenit foarte egoista cu timpul meu. Si vreau sa vad filmele MELE. Sa citesc cartile MELE. Sa vizitez site-urile MELE. Sa scriu despre subiectele MELE. Pe vremea cand aveam mult mult timp liber la dispozitie, nu ma deranja deloc sa accept recomandarile celorlalti. Acum am senzatia ca intra cu bocancii in timpul MEU liber.

Nu e un repros fata de nimeni, e doar o explicatie. De ce probabil nu o sa urmez multe din recomandarile pe care le voi primi in aceasta perioada... Mai aveti rabdare pana in iunie. Atunci imi voi recupera timpul inapoi.

Am vrut sa scriu articolul asta de ceva timp, dar vremea de afara nu a fost de acord. Asa ca am asteptat. Acum, ca in sfarsit a venit primavara (desi la 18 grade putem zice ca deja e vara), putem iesi afara din casa si sa savuram frumusetile orasului nostru.

Eu imi iubesc orasul. Nu stiu cati o fac ... in principiu oamenii tind sa nu le placa ceea ce e a lor si sa aprecieze doar ce e a altora. Dar eu n-as vrea sa locuiesc altundeva. Sunt incantata ca m-am nascut in Romania? Nu in mod deosebit. Sunt incantata ca m-am nascut in Cluj? DA!

E combinatia ideala intre un oras mare si un oras mic. Ai tot ce vrei, dar in acelasi timp e linistit. Nu te cunoaste nimeni pe strada, dar in acelasi timp oamenii sunt inca politicosi. Normal, peste tot o sa gasesti cate un imbufnat care sa-ti strice ziua, dar pentru cineva ca mine, care are o problema MARE cu strainii, aici chiar nu e asa de rau... chiar azi am conversat vreo 5 minute cu o tanti in troleu.

Imi place sa ma plimb prin oras foarte mult... imi place arhitectura cladirilor si farmecul stradutelor... am plimbat sambata pe cineva prin centru si cam la fiecare 10 pasi ii mai aratam o scoala/liceu/facultate/biblioteca ... ii spuneam nu doar despre locurile care erau, ci locurile care au fost. Am cate o amintire legata de fiecare colt.

Imi plac cladirile colorate. Nu stiu daca ati observat, dar parca orasul devine din ce in ce mai colorat. Probabil unora nu le place chestia asta. Mie da. Stiu ca avem blocuri comuniste. Si Praga are. Si uitati ce au facut cu ele:

Probabil voi mai scrie si alte articole despre Cluj. Dar intentia mea nu e doar sa-mi ridic orasul in slavi, ci mai ales sa-i incurajez pe altii sa-si priveasca propriul oras cu alti ochi... cu ochii unui turist sa zicem. Sa vedeti frumusetile din el, nu doar lucrurile care va deranjeaza.

Iar daca aveti un blog, va provoc sa scrieti si voi despre orasul vostru. Oricare ar fi el.

Si va las cu o poza colorata din al meu :)

Catalin s-a calificat la prima runda la RoBlogFest 2010 :D
L-am votat si a doua oara la categoria "Cel mai bun blog personal" pentru sansa de a castiga carti la alegere in valoare de 300 de lei. Afla cum, pe reinvented.ro.

Am primit o leapsa de la strumfita (de fapt am primit doua, dar la prima nu stiu ce sa scriu), asa ca o sa-i dedic un post.

Primul cuvânt pe care l-ai spus: mama

Prima zi de şcoală generală: Nu-mi amintesc prima zi de scoala, scoala, dar imi amintesc ca inainte de clasa intai am avut doua zile de ... examen (oarecum). Imi amintesc vreo doi colegi pe care i-am cunoscut atunci... in prima zi am fost imbracata cu o rochita alba cu flori mari si in a doua zi cu o fustita galbena. Siii... in prima zi am dat ceva test scris (de genul sa alegem borcanul mai mare) si in a doua zi m-au pus sa citesc dintr-o carte si au fost foarte impresionati ca citeam cursiv... si am stat in banca intai.

Primul tău sărut: De asta am mai povestit aici. Aveam 13 ani, un baiat pe care tocmai il cunoscusem si a fost cam aiurea. Nu mi-a placut. Chiar mi-am zis ca nu o sa mai sarut niciodata un baiat (urmatorul l-am sarutat dupa vreo luna cred).

Prima formaţie care ţi-a plăcut la nebunie: Backstreet Boys :)) Era nebunie la mine in clasa (nu mai tin minte daca eram pe a 2-a sau a 3-a). Faceam colectie de postere si am avut toate albumele lor pana la Black&Blue (inclusiv).

Primul cd cumpărat: Nu mi-am cumparat in viata mea cd-uri altfel decat blankuri.

Prima zi de liceu: M-am chinuit sa-mi gasesc clasa... am descoperit ca sunt colega cu Anca, pe care o stiam din generala... ne-am pus impreuna in ultima banca de la perete... m-am uitat in jur si mi-am analizat colegii... diriga a vorbit nu mai stiu ce... clasa mea era misto. Si apoi am vazut o alta colega pe care o cunoscusem la examenul de admitere... si cam atat. A fost o zi scurta.

Primul cuvânt pe care ţi l-a adresat prietenul / prietena cel / cea mai bun / bună: Pffff... chiar nu mai tin minte ... prima amintire cu ea o am de la simularea de capacitate la istorie. Dar nu mai tin minte ce am vorbit cu ea.

Prima zi de facultate: Chiar in prima zi, am fost sa-mi iau orarul. M-am descurcat tare prost :D Dar mi-am cunoscut un coleg. Apoi am ratat o zi de scoala (pentru ca nu stiam sa citesc orarul) si deja can ajunsesem miercuri multi se stiau intre ei... dar am mai intalnit un ametit ca si mine si a devenit pentru o scurta perioada de timp "colegul meu de banca" (we clicked), dar apoi a renuntat, pentru ca facea si alta facultate si intrase acolo la buget... si am mai cunoscut niste colegi in ziua respectiva.
Primul seminar a fost de Logica (Teoria Argumentarii)... si am zis fiecare de pe unde suntem, cati ani avem, ce liceu am terminat ... si apoi ne-a dat un test de logica. It was kinda` fun for me.

Prima restanţă: Si singura: Estetica, anul 3, semestrul 1. Am fost destul de surprinsa ca l-am picat... l-am luat in urmatoarea sesiune cu 5 :P

Prima zi la locul de muncă: Protectia muncii 8 ore. Cred ca asta spune tot.

Prima oară când ai postat pe blog (data): 9 iulie 2009.

Leapsa poate sa o preia oricine.

Intotdeauna cand am avut de facut o lucrare mai elaborata, strategia mea a fost sa scriu intai totul, si apoi sa ordonez si sa fac planul in consecinta. O chestie care in mod ciudat a functionat destul de bine pentru mine, desi este o treaba destul de haotica. Totusi, am fost surprinsa sa aflu ca nu sunt singura persoana care foloseste tactica asta.

De data asta, insa, am hotarat sa fac ceva total neobisnuit pentru mine: sa ma comport ca un om normal. Si sa fac planul inaintea lucrarii.
Anul asta o sa termin masterul (sper) si trebuie sa imi fac lucrarea de disertatie. Nu e prima lucrare de genul asta pe care o fac, dar probabil ca este cea mai importanta. Ei bine, am crezut ca va fi destul de greu sa fac planul inainte pentru ca, desi am ales subiectul, habar n-aveam ce urma sa scriu despre el. Asa ca facutul planului a inclus si putina cercetare. A trebuit sa citesc niste articole ca sa ma inspir si sa-mi dau seama ce anume vreau totusi sa scriu. Din fericire treaba a mers usor, asa ca intr-o jumatate de ora deja aveam o schita facuta.

Azi i-am aratat-o profesoarei care mi-e indrumator, care m-a ajutat sa-mi clarific treaba si mai bine (si mi-am mai rearanjat niste puncte). Ideea e ca apoi, pe drumul de la scoala spre meditatii, mi-am facut in cap toata lucrarea plus prezentarea in PowerPoint :D
Deci poate n-a fost totusi o idee rea sa-mi fac planul dinainte.

Acum sunt destul de entuziasmata de ceea ce voi scrie si sper ca entuziasmul ma va tine destul, astfel incat sa-mi rezolv si cele doua probleme majore pe care le am in momentul de fata: sa gasesc un titlu si bibliografie.

Nu pot sa ma hotarasc daca afara e primavara sau iarna. Dar, cel putin calendaristic, primavara incepe timid. Si cum ziceam acum vreo 3 articole, am hotarat sa imi fac curat in camera.

Am inceput cu lucrurile de baza: pus lucruri in ordine, sters praf, aspirat, schimbat asternuturi etc. Dar chiar de la primul punct am realizat ca imi va lua mai mult de o zi ca sa fac curat cu adevarat. Adica sa intru in dulapuri, sa-mi calc si aranjez hainele, cosmeticele, cartile ... am hotarat sa incep cu cosmeticele, pentru ca e mai putin de lucru. Nu trebuie decat sa-mi dezinfectez toate ustensilele si sa rearanjez totul astfel incat sa fie "gasibile".

Probabil cel mai necesar ar fi sa imi aranjez si calc hainele, dar e o munca aproape titanica avand in vedere ca am 3 dulapuri pline ochi (deh, fiecare femeie cu viciile ei :D ).

Asa ca, trecand in revista tot ce am de facut, am mai hotarat sa las cartile la sfarsit. Pentru ca sunt atat de multe, incat va trebui sa le dedic o zi speciala doar lor ... si cand zic "o zi speciala", ma refer ca in ziua respectiva nu voi mai face nimic altceva. Si aici intervine motivul pentru care scriu articolul asta: am nevoie de ajutorul vostru :D

Vedeti voi, eu am O GRAMADA de carti. Am carti de beletristica, am carti stiintifice, am carti mari, am carti mici, am carti noi, am carti vechi, am autori romani, am autori straini, am romane, am carti de poezii ... am in total 5 rafturi de biblioteca, iar pe fiecare raft cartile sunt asezate pe doua randuri (si cateva carti in plus care nu au mai incaput, si stau asa, deasupra celorlalte).
Problema mea este pe ce criteriu sa le asez?

Am incercat diverse variante... le-am asezat in functie de marime... le-am asezat dupa culori... acum sunt asezate in ordine alfabetica, dupa autori. Sistemul asta functioneaza destul de bine cand e vorba sa gasesc o carte, dar estetic nu ma incanta.

Am nevoie de idei noi :D Va rog sa imi aruncati la comentarii absolut orice idee va vine, oricat de ciudata pare, de multe ori cele mai bune idei sunt inspirate dupa idei dubioase :D

Multumesc.

Readerul meu numara 25 de bloguri, asta inseamna 25 de bloguri carora le citesc fiecare articol (de citit citesc mai multe, dar peste unele ma uit doar din cand in cand). Multi dintre cei pe care ii citesc participa la RoBlogFest, la aceeasi categorie ("Cel mai popular blog") si zau ca as vrea sa va votez pe toti, dar din pacate am dreptul doar la un vot.

Asa ca anul asta il sustin pe Catalin, din mai multe motive, in principal pentru ca m-a inspirat mult blogul lui, in ideea de a incerca sa caut noi moduri de a evolua si sa ma folosesc de blog pentru asta.

Tin minte cand mi-am facut blogul ca prima idee era sa am un loc unde sa pot impartasi o chestie tuturor, adica sa nu bat din "poarta in poarta" ca sa zic acelasi lucru de 10 ori. Ca urmare, exact asta e si scopul acestui articol. Daca vreti si voi sa il ajutati pe Catalin si aveti 2 minute sa va faceti un cont si sa-l votati, aici este linkul pentru creare cont si aici puteti sa-l votati pe Catalin (apasati pe butonul Voteaza-ma).

Daca participati cumva la alta categorie ziceti-mi ca sa va votez si eu :))

Cand eram mica erau doua categorii de oameni de care ma feream ca de ciuma bubonica: frizerul si dentistul. Eu cred ca sunt doua meserii extrem de asemanatoare.

E adevarat, daca o mana nepriceputa iti taie parul, nu te doare, dar stiu destul de bine cum e sa ai o freza atat de nereusita incat sa porti caciula si in casa.

De cand ma stiu am vrut sa am parul lung. Insa mama, spiritul practic intruchipat, considera ca parul scurt era mult mai usor de ingrijit, asa ca o buna parte din copilarie am avut parul scurt. Din momentul in care am avut de ales, n-am mai dat pe la nici o frizerie vreo 2-3 ani. M-am ales cu un par lung si extrem de ros. Asa ca atunci cand, in sfarsit, am trecut pragul unui coafor, a trebuit sa-mi taie o buna parte din el. Asa m-am invatat minte si mi-am dat seama ca daca vreau un par lung si frumos, trebuie sa-i tai varfurile regulat. Cu toate astea, am trecut prin multe maini de coafeze, mai mult sau mai putin experimentate, pana am ajuns sa ma duc la coafor cu placere si nu cu frica.

Pe acelasi sistem, eram ingrozita de dentisti. Cred ca majoritatea cunosc sentimentul si nu mai trebuie sa il explic.

Rezolvarea a fost aceeasi in ambele cazuri. Prin recomandari ale parintilor am dat de un dentist, respectiv coafeza, care mi-au schimbat perspectiva.

Prima pe care am cunoscut-o a fost doamna stomatolog. Tatei i-a fost recomandata de catre nu stiu cine, tata incantat mi-a recomandat-o mie. Cel mai important lucru pe care l-a facut in primele cateva dati cand am fost la ea, a fost sa imi explice pas cu pas absolut tot ce facea. Nici nu stiti ce diferenta imensa face faptul ca stii ce ti se intampla. Apoi, mi-a mai zis o chestie pe care o s-o tin minte toata viata:

"La tehnologia care exista acum, ar trebui sa fie un dentist destul de prost ca sa te mai doara."

Conteaza si modul in care iti vorbeste. Nu oricine poate sa-ti explice ca s-ar putea sa intervina chirurgical sa-ti "decupeze" din gingie si tu sa te simti ok cu asta.

Pe coafeza mi-a recomandat-o mama. Nu stiu exact cum a descoperit-o, dar dupa ce m-am tuns prima data la ea, nici n-am mai vrut sa aud de altcineva. Nu e doar de indemanare, dar am senzatia ca ma asculta cand ii explic ce vreau si cateodata isi mai da si ea cu parerea, ia in considerare ce mi s-ar potrivi MIE si ce nu, mai face mici modificari ale ideilor mele... in plus, imi da sfaturi despre cum sa-mi intretin parul, imi recomanda produse. De fiecare data cand a incercat ceva mai "indraznet" (eu sunt mai conservatoare din punctul asta de vedere), chiar daca nu era ceva ce as fi vrut eu, dupa cel mult 3 zile realizam ce idee buna a fost.

Astazi nu mi se mai pare o corvoada sa merg la coafor sau la dentist. Dar nu stiu daca as mai avea curaj sa merg la altcineva. Eu zic ca daca descoperiti pe cineva care stie meserie, tineti-va de ei :D

Acum ceva timp, nu mai tin minte exact cand, am hotarat sa fiu ceva mai proactiva atunci cand vine vorba despre imbunatatirea vietii mele. Noi suntem invatati de mici, in cultura noastra europeana si in spirit traditional crestinesc, sa ne asteptam sa ne pice lucrurile bune din cer in timp ce noi stam pe spate si ne rugam pentru ele. Si daca nu se intampla, "Dumnezeu e razbunator". Nu vreau sa fie un post despre religie, dar cred ca in unele puncte va fi inevitabil sa lovesc si acolo.

Cum va ziceam, am hotarat sa fiu proactiva. Lucruri mici care vin din diverse directii... cateodata nu functioneaza, dar cel putin pot spune ca am incercat. Cum sunt fascinata de cand ma stiu de culturile asiatice, cand am gasit o carte Feng Shui in 10 lectii simple la 4 lei, am cumparat-o fara sa stau pe ganduri. Azi m-am apucat de citit si am descoperit lucruri extraordinare. De exemplu, asa cum alimentatia ne afecteaza sanatatea, asa si mediul in care traim ne afecteaza dispozitia. Nu intru acum in detalii legate de cele 5 elemente si circularitatea lor sau despre cum circula chi-ul, ideea e ca Feng Shui-ul nu e misticism, nu e o bazaconie inventata de babe atacate de flacara violet, Feng Shui-ul e o "stiinta" bazata pe lucruri logice, clare.

Si in entuziasmul meu am inceput sa dau cuiva sfaturi "feng shuice" in legatura cu imbunatatirea spatiului personal si am primit ca raspuns putin sarcasm si multa neincredere. Adevarul e ca ai mai mult noroc daca gasesti un trifoi cu patru foi, sau ca vezi o stea cazatoare, decat daca iti faci curat in camera si ai spatiul necesar sa gandesti clar si sa gasesti o solutie problemelor tale *semnalez incercarea mea ironica in caz ca n-ati observat-o*

De cate ori nu am incercat sa povestesc despre o filosofie de inspiratie asiatica si nu am primit in schimb datul ochilor peste cap... mi-a fost intotdeauna greu sa inteleg "de ce". Si credeti-ma ca sunt probabil una dintre cele mai comode persoane de pe planeta, dar cred ca am descoperit motivul: asiaticii ne indeamna sa actionam ACTIV in privinta lucrurilor pe care ni le dorim. Si noi, europenii, in special romanii, suntem atat de lenesi, incat preferam sa ne dam ochii peste cap. Asa cum deistii au spus ca Dumnezeu a creat lumea si apoi s-a restras din ea, ca ne-a lasat libertatea sa facem ce vrem cu ea... si au fost interpretati ca si cum lui Dumnezeu nu i-ar pasa de lume... pentru ca El trebuie sa intervina in tot ceea ce facem noi, pentru ca daca El vrea trebuie sa se intample si noi nu trebuie sa miscam cel mai mic deget pentru a ajuta lucrurile sa mearga in directa dorita. Pentru ca e destinul, pentru ca e norocul, pentru ca e Dumnezeu, pentru ca e oricine, numai noi nu.

Nu ne-am lua responsabilitatea faptelor noastre in ruptul capului. Suntem ghinionisti, suntem pedepsiti de Divinitate, toate se intampla cu un motiv, incurcate sunt caile Domnului .... de cate ori v-ati zis voua asta? Sau poate pur si simplu ai luat un 4 la examen pentru ca n-ai invatat? Sau te-a parasit iubita pentru ca nu i-ai aratat pic de afectiune? Sau ti-ai pierdut jobul pentru ca in timp ce asteptai minunea sa cada din cer nu-ti faceai treaba?

Sunt prima care recunosc ca nu toate lucrurile din viata mea sunt perfecte. Dar, in acelasi timp, recunosc, multe din ele sunt din vina mea. Pentru ca EU nu le schimb, pentru ca EU nu muncesc mai mult, pentru ca EU nu incep schimbarea. De la MINE porneste totul.


Ca urmare, m-am hotarat sa incep cu schimbari mici. De exemplu a mediului in care imi petrec cea mai mare parte a timpului: camera mea. M-am uitat in jur si am descoperit ca n-am nici un element "foc" si din cauza asta ma simt lipsita de energie tot timpul si imi lipseste increderea in mine atunci cand sunt in public. Am mai descoperit ca elementul "metal" are de asemenea o prezenta foarte redusa si el e cel care aduce claritatea in gandire, ordine si structura. Asa ca primul pas va fi sa-mi fac curat in camera, sa-mi organizez lucrurile. Si apoi, trebuie sa-mi gasesc un mic element decorativ rosu. La partea asta ma mai gandesc...

Azi mi-am amintit de varsta pubertatii... cand nu esti nici copil, dar inca nu esti chiar adolescent. Mi-am amintit de toate complexele, de toate visurile, de toate lucrurile care pareau atat de departe...

Nu as fi purtat o fusta nici amenintata cu moartea. Blugii si pantalonii de trening erau sfanti :D Azi, am vazut ce vreme frumoasa e si am hotarat sa-mi iau o fusta la scoala. A parut o chestie destul de naturala, dar daca as fi facut aceeasi alegere acum 10 ani m-as fi simtit incredibil de stanjenita.

Imi amintesc cu cat devotament imi schimbam toti banii de buzunar in monede, ca sa-i pot pierde la pinca, jucand cu baiatul de care imi placea. Stiam de la inceput ca vor fi bani pierduti, dar castigam timp petrecut cu "el". Dar nu se concretiza niciodata in nimic, desi eu continuam sa sper.

Adevarul e ca n-am fost niciodata prea buna sa ascund atunci cand imi placea vreun baiat, dar cel putin dupa o vreme ii faceam sa nu ma mai refuze :)) Si cand zic "ii faceam" pentru mine inseamna o gramada de munca de convingere :D Cum ii ziceam cuiva recent, am suflet de vanator :)) Ciudat cum mi-au placut doar baietii pe care trebuia eu sa ii conving... asta apropo de articolul lui Catalin. Daca lui ii placea deja de mine, nu mai era deloc amuzant.

Va mai amintiti primul sarut? Al meu a fost groaznic. Aveam 13 ani. Nu va dau prea multe detalii, dar era implicat un parc, un baiat cu tricou rosu, fratele lui si colega mea de banca, suc la o terasa, urcat pe cetatuie, sarut, cerut numar de telefon, refuzat.

Nu erau deloc inocente indragostelile noastre de atunci, dar erau naive. Tin minte cum un baiat, dupa vreo 5 ore dupa ce ne cunoscusem si vreo 3 de cand "eram impreuna", mi-a zis ca ma iubeste si a adaugat "era si timpul, nu?"
Well, el e insurat acum. Nu doar el, mai sunt multi din fostii mei. Multe din fostele mele colege. Si pentru ca nu i-am vazut demult, mi-e greu sa le desprind imaginea de tineri de 14-15 ani si sa-i aduc in prezent, la oamenii maturi, "la casa lor".

Ziceam acum ceva vreme ca am impresia ca perioada mea "salbatica" s-a incheiat si chiar aveam impresia ca sunt prea sedentara pentru varsta mea. Dar acum ca privesc "pe larg", parca ma simt inca prea copil.