Anda Dj

Anul trecut prin august am avut un post asemănător, doar despre cv-uri. Pentru că mai multă lume mi-a spus că le-a fost de ajutor, am zis să trec şi la pasul următor: interviul de angajare.

Întâi să vă spun contextul: aşa cum ziceam şi dincolo, n-am nici un fel de calificare în resurse umane. Doar anul trecut mă plimbam din interviu în interviu. Sunt atât de diferite de la firmă la firmă, încât nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. De data asta eu am ţinut interviurile. Nu am pus întrebări capcană de genul "unde te vezi peste 5 ani?" pentru că sincer nu ştiu care ar trebui să fie răspunsul corect la întrebarea asta. Am pus întrebări la obiect, legate fie de competenţele necesare pentru post, fie de ce scria în cv-ul lor. Observaţiile mele:

CV-ul

Niciuna dintre fetele care au venit nu şi-au adus cv-ul. Sau dacă l-au adus, nu mi l-au dat. Din experienţa mea ştiam că se va întâmpla aşa, astfel că le-am printat eu înainte. Însă mi-ar fi plăcut să îşi aducă un cv cât mai actualizat şi corect gramatical (pentru că absolut niciunul dintre cv-urile trimise pe mail nu a fost corect în totalitate, ceea ce mă face să-mi pun un mare semn de întrebare).

Experienţă

O întrebare pe care am pus-o tuturor a fost "de ce ai plecat de la ultimul loc de muncă?" Asta a fost un fel de întrebare descalificatoare. Am primit şi răspunsuri pe care le-am acceptat (nu m-au mai plătit, s-a desfiinţat firma, m-am mutat din oraş, era un job acceptabil pentru facultate acum caut ceva serios, lucrez la program part time şi îmi doresc un program full time). Dar am avut şi surpriza unor răspunsuri pe care eu nu le-aş fi dat niciodată (de ce să nu apreciem sinceritatea, totuşi). De exemplu o fată mi-a spus că nu avea încredere în angajatori... aşa că am întrebat şi de locul de muncă anterior şi mi-a răspuns că simţea că şefii nu-şi respectă angajaţii.
Acuma eu ca om, pot să înţeleg... ea caută un loc de muncă serios, unde să fie respectată, să aibă drepturi etc. Toată lumea îşi doreşte asta. În acelaşi timp ştiu la fel de bine că n-ar rezista la noi mai mult de 2 săptămâni şi bag mâna în foc că nu va rezista mai mult de 3-4 luni la următoarele doua joburi, până va realiza că nu există un loc de muncă ideal, şi dacă există nu se obţine uşor.
O alta mi-a zis că s-au redus locurile de muncă din învăţământ. Mă rog, nu ştiu ce ar fi trebuit să răspundă, atâta doar că pe mine m-a făcut automat să mă gândesc că nu era o profesoară foarte bună.
Însă lovitura de graţie a venit de la o candidată care mi-a explicat că din fostul loc de muncă au dispărut nişte dosare şi a fost dată afară. Mi-am dat seama automat că nu e o persoană de încredere (că mă gândesc că nu a fost dată afară aleatoriu).
Ca să rezum: la o astfel de întrebare nu împroşca cu noroi fostul angajator şi nu da răspunsuri ce îl va face pe intervievator să îşi pună semne de întrebare legate de tine.

Studii

Am încercat să fiu foarte deschisă şi să accept orice domeniu de studiu. La noi nimic nu e irelevant. Ţin minte când îmi căutam de lucru în timpul facultăţii şi nu înţelegeam de ce era aşa greu să găseşti ceva. Acum eu am ajuns să refuz studenţii. Din discuţiile cu ei mi-am dat seama că aveau să lipsească des. Şi mai ţin minte perioda sesiunii când în fiecare zi lipseau 2-3 colegi.
Cum ziceam, nu am ţinut cont de relevanţa studiilor, dar la un moment dat am întrebat o tipă care terminase asistenţa socială care a fost subiectul lucrării de dizertaţie. Nu mai ţin minte exact, era ceva cu maternitatea, oricum am întrebat-o de ce vrea să lucreze într-o editură imediat după şi a rămas blocată... apoi a îngăimat ceva de genul "nu m-am gândit la asta" .... "cauţi ceva, orice?" "da".
Niciodată, dar niciodată să nu mergeţi la un interviu fără să ştiţi de ce vreţi să vă angajaţi în locul respectiv. E aşa un turn off să ţi se răspundă că îi e indiferent. Eu vreau oameni pasionaţi, care vor să înveţe, cărora să le placă... eu când am venit la interviu pentru editură eram extaziată, mi-am pregătit un întreg discurs despre cât de mult îmi place să citesc. Nu am apucat să-l zic, dar ca idee.
Ce m-a surprins plăcut în schimb a fost când o fată mi-a spus că a renunţat la masterat. Am întrebat-o de ce şi mi-a spus că pur şi simplu nu era ceea ce voia ea. Mi-am dat imediat seama că nu e cineva care caută doar o diplomă şi doar un job care să-i pună o pâine pe masă.

Aptitudini

Bineînţeles că am întrebat chestii care mă interesau în mod special: cunoştinţe PC, rezistenţa la stres, capacităţi organizatorice, capacităţi de autoeducare, cunoaşterea gramaticii (da, am întrebat asta, că m-au enervat cv-urile nu de alta) etc. În mare toată lumea mi-a zis că ştie de toate. Una mi-a răspuns la toate întrebările cu "nu ştiu, presupun că o să văd" şi una m-a întrebat dacă nu toată lumea zice că se pricepe la tot (la care i-am răspuns că ar fi surprinsă). Ce nu mi-a plăcut a fost să mi se răspundă cu "da". Adică aşa, sec. Eu căutam oarecum răspunsuri puţin mai detaliate, ceva care să le ateste capacitatea respectivă, o experienţă sau ceva. Unele mi-au dat şi ele mi-au şi lăsat impresia cea mai bună per total.

Întrebări

La sfârşit le-am rugat să-mi pună şi ele întrebări. Mi-a plăcut faptul că au întrebat toate câte ceva, prin urmare am simţit că le interesează jobul. Ce m-a deranjat a fost întrebarea despre salariu. Nu că nu ar fi fost îndreptăţite să întrebe, dar mie mi se pare normal ca această întrebare să vină în altă fază, când încep să-mi exprim interesul de a le angaja.


Cum am ales

Am ales în final 4 fete. Ce a contat cel mai mult a fost pur şi simplul felul în care au vorbit. Am avut atât de mulţi colegi deja, încât îi pot clasifica pe categorii după 5 propoziţii. Mi-am dat seama automat care sunt fete mai deştepte, care se pot descurca singure, care sunt mai voluntare, care îşi vor da interesul şi vor fi responsabile. Mi-au plăcut fetele care au zâmbit, eu vreau oameni pozitivi lângă mine. Bineînţeles, a contat şi ce au răspuns la interviu :)
Pe cele 4 fete le-am chemat la un al doilea interviu şi în final am angajat două.

Observaţii de final

Nu-mi mai amintesc cum era îmbrăcată niciuna. Bine, poate aş fi observat dacă erau în trening, dar în principiu îmi dau acum seama ce pierdută era ora aia în faţa oglinzii dinaintea unui interviu.
La multe mi-am dat seama de la început că nu le vreau, aşa că mi-am pierdut şi interesul de a le mai pune întrebări. Aşa că durata unui interviu e un indiciu bun să-ţi dai seama cum te descurci.
Mi-am dat seama de ce e bine să încerci să-ţi ascunzi emoţiile la interviu. Mi s-au părut inutile şi aveam senzaţia că le opreau să vorbească.

O fată m-a rugat să-i trimit măcar un mail cu răspunsul, chiar dacă nu o sun. Ştiu din proprie experienţă cât de aiurea e să n-ai un răspuns. Aşa că mi-am luat toate cv-urile acasă cu acest scop (pentru că la muncă n-aveam nici o şansă să am timp de aşa ceva). Este ora 22:41 şi încă n-am răspuns la nimeni, doar le-am sunat pe cele două fete alese. Încă am speranţa că o să reuşesc până la miezul nopţii, dar nu-mi garantez. În weekend nu o să am acces la internet, iar pe luni sigur uit. Asta aşa, ca un răspuns la "de ce nu mi se dă un răspuns, chiar şi negativ?"

În ultima săptămână m-a apucat cheful de şcoală. A trecut cam un an de când mi-am încheiat toate activităţile didactice şi mi s-a făcut brusc dor.

Şi m-am apucat de browserit (ştiu, ştiu, nu există cuvântul ăsta) online-ul universitar, cu speranţa că-mi vor străluci ochii la vederea vreunui program de doctorat. Din păcate taxele mi-au tăiat automat craca de sub picioare. Scump să faci un doctorat în zilele noastre. Am căutat în continuare, cu o altă mică speranţă, cum că am vreo şansă la un loc la buget (ceea ce e un vis nebunesc sincer, dar noah, lăsaţi omul să viseze)... până când am ajuns la partea cu susţinerea tezei de doctorat.... sau mai bine zis, susţinerea publică a tezei de doctorat. I am not ready for that yet! Mă iau fiori reci pe şira spinării doar când mă gândesc la asta.

Dar nu m-am liniştit nici după ce am închis pagina cu doctoratele. Mi s-a pus pata pe-un MBA. Şi dau un search la "MBA Cluj"... aflu că primul MBA adevărat în Cluj va începe în 2012, împreună cu ceva Universitatea din Canada... bun şi 2012 îmi zic, mai pot aştepta un an. Citesc articolul cu interes, până aflu că studiile costă 11.500 euro -= o.O =- şi că se fac 3 ore miercurea şi 8 ore sâmbăta, în fiecare zi timp de doi ani :|  Ziceau acolo că cine aplică trebuie să fie foarte motivat, dar nu m-am gândit că chiar aşa....

Nu că n-aş putea face faţă, dar nu-s destul de motivată.

Şi mi-am amintit că am văzut eu odată ceva fluturaş cu un MBA online care se ţine la UBB. Aşa că intrul pe site-ul Universităţii să caut programul. Pare ok... scrie că taxa de înscriere e 75$, însă taxa de şcolarizare nu se menţionează nicăieri. Problema e la condiţiile de admitere... îţi trebuie 3 scrisori de recomandare şi un atestat TOEFL (printre altele, normal, care şi altele costă bani şi timp). Atestatul TOEFL costă 180$ să-l dai (şi să speri că-l iei din prima). Cu alea 3 scrisori... hai că mi-oi găsi eu pe cineva să mă placă destul de mult. Dar mă costă 225$ doar înscrierea, asta fără să mai luăm în calcul traducerile autorizate după diverse acte, şi având în vedere că sunt doar 20 de locuri, sunt şanse mari ca banii ăia să-i dai degeaba. Din păcate, chiar nu găsesc nicăieri taxele de şcolarizare, dar mă aştept la câteva mii de dolari (în cazul bun).

Deci pe moment mi-a trecut cheful de şcoală. Poate într-un viitor mai bogat.

În ultima săptămână am avut o revelaţie cu privire la cele mai bune scuze (ca ele să fie luate ca atare şi nu puse la îndoială sau luate în derâdere). Cred că tuturor ni s-a întâmplat, şi probabil nu doar o dată, să refuzăm un anume ceva. De obicei oamenii acceptă greu motivul real ("nu am chef"), aşa că ne chinuim să găsim cele mai perfecte scuze. Cheia este să mizezi pe puterea empatică a persoanei căreia îi serveşti minciuna.

Să mă explic. Eu sunt o persoană pofticioasă de fel, dar mi se mai întâmplă când merg într-o vizită să nu mă atragă nici un fel de mâncare pusă pe masă de gazdă. Şi DE FIECARE DATĂ aud întrebarea, pusă ÎNTOTDEAUNA pe un ton ironico-dezaprobator: "Eşti la cură?"

Nu ştiu de ce mă simt aşa jignită de întrebarea asta, dar am tot timpul senzaţia că mi se sugerează că-s grasă. Ca să clarific treaba, n-am ţinut în viaţa mea o cură de slăbire, cel puţin nu una adevărată, în care să mă abţin în mod real de la chestii. Pur şi simplu sunt mofturoasă la mâncare. No rocket science. Dar, dacă aş ţine într-adevăr o cură de slăbire şi ăla ar fi motivul pentru care nu mănânc, ar fi frumos ca oamenii să fie ceva mai deschişi la subiectul ăsta. Pur şi simplu scuza asta nu o să fie niciodată luată în serios. Începe să ţi se zică faze de genu "nu ai nevoie de cură, eşti bine aşa cum eşti" sau "mai te abaţi şi tu pentru o seară, doar nu o să te îngraşi de la asta". Mă gândesc că pentru cineva care într-adevăr ţine o dietă devine mai simplu să refuze orice vizită.

Săptămâna asta am răspuns senină cu "mă doare măseaua". Gata. Nici o încercare de convingere, nici un comentariu în plus, nici o replică care să mă facă să mă simt prost. Nimic. Tăcere totală. Toată lumea empatizează cu o durere de măsea. Eventual mi se oferă un medicament, dar cam atât.

Şi cam aşa mi-am dat seama: când cauţi o scuză, trebuie să fie ceva familiar celui căruia i-o spui. Ceva ce ştii că poate înţelege. Ceva ce i-ar răscoli amintiri atât de dureroase că nici nu i-ar trece prin cap să pună la îndoială motivul tău.

Şi mie mi s-au servit multe scuze de-a lungul timpului, şi unele dintre ele mi-au insultat inteligenţa. Măcar dacă tot minţim, să minţim bine.


P.S. Pe mine chiar m-a durut măseaua.

V-aţi gândit vreodată "ce tare ar fi fost să trăiesc pe vremea când...." ? Nu ştiu câtă pasiune pentru istorie mai există, dar sunt sigură că fiecare om are câte o slăbiciune pentru anumite vremuri. Pe mine, de exemplu, m-au fascinat întotdeauna antichitatea şi secolul XX (chiar dacă i-am prins sfârşitul). Nu mi-au plăcut niciodată părţile cu război şi ocupaţii străine, care din păcate ocupau cam 90% din paginile manualelor de istorie. Pe mine mă interesau artele, descoperirile ştiinţifice, concepţiile si modul de viaţă din alte timpuri.

Dacă va fi un fel de om de ăsta ca mine în viitor, probabil şi-ar dori să trăiască în epoca noastră. Dacă stăm bine să ne gândim, probabil că atât din punct de vedere istoric, cât şi din punct de vedere ştiinţific, trăim în nişte timpuri extrem de interesante, care probabil trec pe lângă urechile noastre, că noi suntem prea concentraţi să aflăm cine a fost eliminat la "Dansez pentru tine".

Ţin minte că prima ştire care mi-a dat fiori pe şira spinării şi m-a făcut să realizez că încă mai se pot întâmpla evenimente istorice la care pot fi martoră, a fost un lucru aparent neînsemnat, cel puţin pentru noi: independenţa Timorului de Est, primul stat devenit suveran în secolul XXI (asta se întâmpla în mai 2002). N-aveam atunci idee că aproape voi uita de el în faţa a ceea ce avea să urmeze.

Cred că toate lucrurile care s-au întâmplat în ultimii ani, importante din punct de vedere istoric, au fost destul de mediatizate. Cele importante din punct de vedere ştiinţific, mai puţin. Sau poate au fost mediatizate, dar n-au prezentat interes. Eu am rămas de multe ori cu gura căscată (la propriu) când am văzut lucrurile posibile astăzi, care depăşesc cu mult orice scenariu ştiinţifico-fantastic din trecut, dovadă că realitatea a ajuns să depăşească chiar şi imaginaţia.

Scriu acest articol datorită recentului descoperit GFAJ-1, o bacterie descoperită în deşertul Californiei. Sunt sigură că nu pot aduce prea multe în plus faţă de ceea ce aţi găsi oricum pe site-uri de specialitate, dar ca scurt rezumat: concepţia predominantă până acum în biologie era că există 6 elemente chimice fără de care viaţa nu ar putea fi posibilă (orice formă de viaţă, de la microbi la oameni): carbon, hidrogen, oxigen, nitrogen, sulf şi fosfor. Ei bine, bacteria asta poate folosi arsenic (pe care noi îl folosim ca otravă) în loc de fosfor. Implicaţiile care vin de aici sunt majore, în multe domenii ale ştiinţei... (inclusiv în astrobiologie, adică nu doar că e mai probabil să existe extratereştrii, dar e mai probabil să-i găsim).

...mă rog, poate sunt eu puţin prea fascinată de treaba asta, mă face să mă gândesc cât de multe lucruri avem impresia că le ştim şi de fapt nu avem nici cea mai mică idee. Abia aştept să văd ce se va descoperi în continuare.

Una dintre reality showurile mele preferate este Top Chef. Nu sunt genul de om care să mănânce mult, dar sunt extrem de pofticioasă. Îmi place să gătesc, dar o fac extrem de rar. De ce? Nu ştiu exact. Probabil de lene. Sau pentru că există întotdeauna cineva să o facă în locul meu. Pentru mine arta culinară chiar e o artă. Procesul de a găti mi se pare unul extrem de complex, ai nevoie atât de talent, cât şi de multă experienţă (şi tehnică).

Lăsând toată modestia la o parte, n-aş zice despre mine că-mi lipseşte talentul. Chiar gătesc cu plăcere, am o paletă bunicică şi pot să-mi dau seama de multe lucruri instinctiv. Nu am nevoie să gătesc după reţete, pot să le inventez, îmi dau seama cam ce ar merge cu ce.
La capitolul "tehnic", cred că mă descurc bine pentru cineva care găteşte aşa rar .... bineînţeles, nu mă pot compara cu cineva care găteşte zilnic, dar dacă am uneltele potrivite, îmi iese ceva decent.
Din păcate, am realizat că stau super prost la experienţă. Şi aseară mi-am dat seama de ce am nevoie de ea ca să iasă o treabă bună.

Aşadar, aseară m-a lovit aşa o poftă de paste cu sos de roşii. M-am hotărât deci să-mi fac nişte spaghete milaneze. Cum ziceam, nu am nevoie de reţete de obicei, dar cum n-am făcut în viaţa mea sos roşu, am căutat totuşi una pe net (mai ales că sunt atâtea bloguri pe tema asta).

În reţetă zicea ceva de genul "sotează ciupercile şi şunca în unt sau margarină şi apoi adaugă sosul de roşii".
Totul bine şi frumos, dar ce înseamnă "a sota"? Am căutat rapid un dicţionar gastronomic (thank God for the internet) şi am aflat că a sota înseamna a rumeni uşor legume sau carne în grăsime. Cum nu aveam nici unt, nici margarină, am apelat la clasicul ulei (foarte puţin de altfel). Treaba asta a mers ok până la urmă, am adăugat sosul de roşii, dar mi-am dat seama că ceva nu era ok... consistenţa mai bine zis. Şi mi-am amintit că parcă auzisem io pe undeva că se adaugă şi apă. Am adăugat şi puţină apă, până "grosimea" sosului mi s-a părut ok. Pe la punctul ăsta m-am gândit şi eu să gust şi mi-am dat seama că sosul de roşii e foarte foarte foarte dulce.
Am băgat sare, am băgat piper, am băgat oregano, tot dulce a rămas. Până la urmă, după ce l-am pus peste spaghete, am adăugat şi nişte caşcaval, care a mai echilibrat puţin şi am putut totuşi mânca... dar nu înţeleg de ce a fost aşa dulce. Altfel ar fi fost chiar bun.

Deci dacă unul dintre voi se pricepe la gătit, explicaţi-mi şi mie... cum faci sosul roşu să nu fie dulce? Mulţumesc.

N-am nici un fel de pregatire în resurse umane, fac asta cât se poate de clar de la început. Pur şi simplu întâmplător am ajuns în situaţia să mă uit peste nişte cv-uri. Şi m-am îngrozit.

Reamintesc că acum nici o lună eu eram în postura candidatului şi trimiteam cv-uri pe unde apucam. Faţă de un specialist în domeniu, eu m-am considerat mult mai binevoitoare... cel puţin pe primele 20 le-am citit cap-coada (la urmatoarele 50 am citit doar ce mă interesa, că deja nu mai aveam rabdare). Dar le-am citit pe toate, chiar şi după ce postul s-a ocupat si mi le-am salvat pe cele care m-au interesat, gândindu-mă că o bază de date nu strică.

Dar nu înţeleg totuşi unele faze. Cum naiba să-ţi pui desene cu fluturaşi în CV? Sau fonturi ciudate şi colorate?
Începând din liceu cred că am invatat la cel puţin 8 materii diferite cum să-ţi faci un cv şi o scrisoare de intenţie, sunt chestii aşa, de bun simţ... de exemplu:

Să fie uşor de citit
Am găsit cv-uri întregi scrise cu bold. Nici o diferenţă între titlu si scris. Dacă te interesa o informaţie anume, trebuia să faci pe detectivul să o găseşti.
Altele nu aveau nici o ordine logică a informaţiei date. Ordine cronologică inexistentă. M-au deranjat şi cei care puneau invers (cele mai recente experienţe/studii ar trebui să fie la început, nu la sfârşit), dar erau unii care aveau cea mai recentă experienţă undeva pe la mijloc. o.O
Ca să nu mai vorbesc de greşeli de ortografie. Toată lumea mai face o greşeală din când în când, sunt sigură că şi eu fac. Dar măcar cv-ul ţi-l citeşti de 3 ori... şi erau greşeli copilăreşti, nu cuvinte complicate. Ah, găsite în cv-ul unei tipe care a terminat Facultatea de Litere.
Şi paginaţia... chiar n-am avut nici o pretenţie să fie format european sau mai ştiu eu ce, dar măcar să pară că ţi-a păsat cât de cât.

Poza
Eu m-am ferit întotdeauna să-mi pun poză pe cv şi un angajator chiar m-a "certat" pentru asta. Nu mi-am pus din două motive: mi-a fost frică să nu dau peste cuiva căruia chiar îi pasă cum arăt (nu mi se pare normal să conteze aspectul fizic, cel puţin nu în domeniile în care am aplicat eu), dar mai ales pentru că nu aveam o poză mai profesională şi am tot amânat să-mi fac.

Trecând la cealaltă pespectivă, nu m-au deranjat în mod deosebit cv-urile care nu aveau poză, deşi într-adevăr, am înţeles rostul ei: am reţinut mai bine oamenii dupa faţă, nu după nume. Mai ales la 100 de cv-uri nu mai poţi să-ţi aminteşti numele tuturor, dar o fizionomie o mai recunoşti.

Dar revin la ideea de "poza mai profesionala" ... 80% din pozele de pe cv-uri sunt pitzi style. Cum pot să iau în serios pe cineva care îşi pune o poză în care i se vede juma de faţă, dar întreg decolteul? Sau de alea făcute cu aparatul de sus în jos? Sau cu ochelari de soare?
Unele şi-au trimis chiar poze din vacanţă, pe munte, îmbrăcate în trening... sau de la nunţi .... una avea o poză într-un club cu paharele de alcool lângă ea.
Nu ştiu cum să zic, dar decât aşa, mai bine deloc.

Ah, apropo, o poză ar trebui să fie acolo mică într-un colţ. Am avut cv-uri în word care mi s-au deschis cam în 3 minute din cauza mărimii pozei.

Informaţii relevante
N-o să uit niciodatul cv-ul unei tipe care la rubrica "pasiuni" a scris: manichiura.
Mai ales pe o poziţie unde am specificat că trebuie să lucrezi mult pe calculator.
Sau alta care a scris că cel mai mare vis al său este să lucreze ca beauty adviser şi are abilităţi bune de make-up... îmi venea să îi trimit un mail să o întreb de ce a mai aplicat la noi.
Şi chiar experienţa... ok, într-adevăr, e important să ai cât de cât experienţă, chiar şi în alt domeniu... dar una e să menţionezi, şi alta e să ocupi doar 3 pagini cu joburile tale ca ajutor de bucătar sau babysitter pe un post de secretară.
Ah, dacă n-ai ceva, pur şi simplu nu zici nimic... un cv ar trebui să te pună în valoare, nu să-ţi scoată în evidenţă defectele... o domnişoară a adăugat o pagină nouă cv-ului doar ca să menţioneze că n-are permis de conducere.


Scrisoare de intenţie
Nu pot să zic că mie mi-a păsat prea tare dacă a existat sau nu. Dar daca tot faci una, măcar fă-o ca lumea. O tipă a trimis scrisoare, dar fără cv, mi-a zis două lucruri despre ea şi dacă sunt interesată să îi cer cv-ul. Nu vreau să fiu rea, dar nu ştiam cum să-mi mai fac timp să citesc cv-urile primite, chiar nu ţineam neapărat să mă rog de cineva să-mi trimită cv-ul.
Altele care întrebau de renumeraţie. Asta dacă chiar vrei întrebi la interviu, nu în scrisoarea de intenţie. Nu zic că nu e important, dar ar trebui să arăţi că-ţi pasă în primul rând de munca propriu-zisă, abia apoi de bani. Eu n-aş vrea să lucrez cu cineva căruia nu-i place ce face.
Una mi-a trimis o scrisoare care în mod sigur era o chestie generală care o trimitea la toată lumea... mi-am dat seama după faptul că nu se potrivea absolut deloc cu informaţiile pe care le dădusem eu în anunţ. Cv-ul e ok să fie general, dar scrisoarea de intenţie ar trebui să fie personalizată. Că doar îţi exprimi intenţia pentru ACEL job.
Şi chiar dacă apreciez sinceritatea, mi se pare aiurea să ai formulări de genu: "din cauza crizei sunt dispusă să accept şi alte joburi decât în domeniul meu de interes", sau "momentan primesc un salariu sub orice critică şi mi-aş dori încă un job în plus".



Mă rog, nu cred neapărat că cineva care chiar are probleme de astea cu cv-urile îmi citeşte blogul, dar voiam să mă descarc şi eu undeva :D

Se pare că tot revin la postări mai vechi, dar zău că nu o fac intenţionat :P Încerc doar să-mi continui unele idei... aşa gândesc eu, mai haotic.

De data asta este vorba de un post destul de recent, cel cu arta şoc. Vorbeam despre arta contemporană şi cum ea pare mai mult a vrea să şocheze decât să transmită un mesaj real (bineînţeles ca nu mă refer la toată arta şi toţi artiştii, ci doar în mare parte). Acum revin pe o nişă mai restrânsă: poezia.

Cred că poezia e mai puţin agreabilă decât proza. Din două motive: în primul rând pentru că este mult mai restrictivă şi e mai greu să redai o idee completă prin ea şi în al doilea pentru că de cele mai multe ori poezia e mai degrabă lirică decât epică şi oamenii nu mai au timp şi chef să empatizeze cu sentimentele altora.

Cu toate astea, din când în când mai apare câte un poet care ne arată de ce merită poezia să existe. Deşi mi-au plăcut multe poezii în copilărie şi chiar am făcut şi eu încercări de a scrie ceva (destul de mediocre I might add), cred că am înţeles cu adevărat poezia de-abia prin liceu. Şi există poezii româneşti cu adevărat speciale, trebuie doar să ai răbdare să le înţelegi.

Revenind la poeziile contemporane... daca poezia mi se pare un gen greu în sine, a scrie poezii în zilele noastre mi se pare aproape fără sens. Rectific. Nu a le scrie, asta o faci pentru tine, ci a le publica. Cu atât mai mult cu cât deja am văzut atâtea versuri albe cu aceleaşi idei spuse în cuvinte nu chiar atât de diferite, încât aproape mi se pare un clişeu să scrii o poezie.

Dar cred sincer că problema nu sunt poeziile. Am descoperit poezii contemporane care dacă ar fi fost scrise acum 20-30 de ani (măcar) ar fi avut succes. Dar cine mai citeşte şi mai apreciază poezia astăzi? Şi dacă eşti interesat, probabil te interesează clasicii... cumperi cărţi ca să le faci cadou sau să le dai ca premii la sfârşit de an şcolar, dar oricum ştii că nu le citeşte nimeni. Ca şi poet, deja ştii că singurii care te citesc sunt prietenii.

Şi până la urmă, chiar nu văd de ce ar mai publica cineva poezii... hai, o proză e mai lungă, mai unitară, e nevoie de o carte care să o cuprindă. Dar pentru o poezie de câteva versuri, mai bine ţi-o publici pe un blog sau ceva. Ai mai multe şanse să ţi-o citească cineva aşa decât ai să-ţi cumpere necunoscuţii cartea.

Am revenit. Şi pentru că la lucru trebuie să folosesc diacritice, o să mă străduiesc de acum să le folosesc şi aici (ca să mă obişnuiesc).

Cum spuneam, m-am angajat. Yey for me. Singura problemă e că totul a fost atat de brusc încât n-am apucat să mă obişnuiesc cu ideea că timpul meu liber s-a micşorat simţitor. Ştiam că o să se întâmple asta până la urmă, dar mă aşteptam să existe vreo 2-3 interviuri şi deci câteva zile în care să mă pregătesc psihic. Nu doar că a fost un singur interviu, dar am început pe loc.
Următoarea noapte eram atât de obosită şi entuziasmată în acelaşi timp, încât n-am dormit aproape deloc. Vreo 3 zile cu jumătate din orele mele normale de somn combinate cu o stare de spirit foarte high (mi-a luat destul de mult să conştientizez ce se întâmplă) m-a adus vineri seara şi toată ziua de sâmbătă la un fel de low, aşa, depression style.

Aseară pe la ora 11 mi se închideau ochii şi atunci am realizat că ceva nu e tocmai ok. Aşa ca azi-noapte am dormit 11 ore. Nici nu vă imaginaţi ce schimbare majoră poate face somnul pentru psihicul unui om. Ieri am avut greutăţi inclusiv să mănânc. Acum ma simt ok, mult mai revigorată.

Ideea e că dacă la un moment dat simţiţi că ceva nu e în regulă cu starea voastră de spirit, încercaţi să dormiţi o noapte ca lumea: să vă culcaţi devreme şi să vă treziţi târziu. O chestie care pare atât de insignifiantă poate să facă o diferenţă extraordinară.

Post destul de scurt, ştiu, dar trebuie să îmi intru puţin în element.

Unul dintre cele mai vizualizate (si gasite pe Google) articole ale mele a fost asta. Nu stiu daca acest post este neaparat o continuare, dar in mod sigur are legatura.

Dupa cum multi dintre cunoscutii mei stiu, imi caut de lucru. Problema mea, pe langa evidenta criza, e ca am studii multe si experienta putina (si de multe ori irelevanta). Din observatiile mele de pana acum, experienta s-ar putea sa fie unul dintre cele mai importante lucruri pe care le ai in CV. Dar presupun ca nu e chiar imposibil sa-ti gasesti ceva si fara. Atata doar ca trebuie sa te diferentiezi totusi de ceilalti candidati prin altceva. Celelalte "calitati" ale mele nu sunt neaparat extraordinare, adica sunt necesare, dar probabil le are toata lumea (studii, limba engleza, operare PC). *dupa cum va descriu CV-ul meu aici, poate primesc si o oferta* ... deci singurul lucru care ma poate ajuta este sa stiu orice alta limba in afara de engleza. Si intamplator am facut in liceu italiana.

Si da, am fost chemata la interviuri pentru singurul motiv ca am un atestat de italiana. O micuuuuta problema aici... n-am mai facut limba asta de prin liceu... adica de acum 6 ani! Am uitat-o. Nu complet, dar de la un nivel B2 sa zicem am ajuns la un A2. Credeti-ma, un A2 e un incepator, nu un mediu cum scrie la mine pe atestat.

Mi-am zis de multe ori ca o sa incerc sa imi reamintesc, dar n-am facut prea multe lucruri in directia asta. Acum vreo doua luni va ziceam ca am castigat niste carti de la BuyBooks, printre care una de italiana. Nici n-am deschis-o pana acum. Dar nu stiu ce plictiseala m-a lovit azi si am zis ca degeaba stau si astept sa-mi cada cunostintele din cer. Asa ca m-am apucat serios de treaba.

Deci de azi inainte o sa incerc in fiecare zi sa fac exercitii de italiana. Google-ul e plin de exercitii si lectii, care de care mai variate si mai interactive. Cel mai important e ca ma corecteaza. Apropo, gasiti exercitii pentru absolut orice limba, italiana e doar un exemplu. M-am ajutat si de cartea mea, e chiar folositoare pentru vocabular. Si o sa-mi mai caut prin biblioteca dupa alte carti de prin vremea liceului, ca sigur trebuie sa mai am... intotdeauna am zis ca cititul te ajuta mult cu o limba.

Asa ca nah, cand ma plictisesc mai bag un exercitiu la italiana. Daca merge treaba bine, poate ma reapuc si de franceza.

Mai stiti alte metode care m-ar putea ajuta? Voi ce limbi ati uitat?

Am citit alaltaieri o carte, mai contemporana: "Sarpe si cercel". De obicei eu prefer literatura clasica, dar am zis ca avand atata timp liber, imi permit sa mai incerc lucruri noi. Ce am observat in aceasta carte este lipsa completa de substanta ... tot continutul se bazeaza pe socarea cititorului. Imagini de sex sado-maso, mutilari corporale etc. Nu m-ar deranja asta in mod deosebit daca exista vreun substrat filosofic, vreo morala ascunsa... un ceva care sa justifice prezenta acestor scene.

Sincer, nu ma mir ca tipa care a scris cartea (Hitomi Kanehara) e considerata una dintre cele mai celebre scriitoare japoneze contemporane. Daca ne uitam la alti scriitori contemporani care au succes, merg de obicei pe aceeasi reteta: sa socheze. Nici nu tin minte daca am citit vreodata o carte contemporana care sa nu contina cuvinte obscene... ah, ba da, Dan Brown. El incearca sa socheze in alta directie, cu religia. Deci daca vreti sa scrieti un bestseller, e simplu: combinati religia cu sexul :D

Problema insa nu e doar in literatura, ci si in alte forme de arta. Povesteam cu un prieten despre asta (de unde si inspiratia pentru articol) si mi-a zis de Andres Serrano. Tipul asta e un fotograf foarte cunoscut si apreciat, iar una dintre cele mai importante "lucrari" ale sale e un crucifix intr-un borcan de urina (a sa). El mai are fotografii cu cadavre, sange (menstrual), sperma, sau lapte femeiesc. Nu vreau sa pun poze, but google it daca va intereseaza :))

In pictura, Gottfried Helnwein l-a pictat pe Hitler cu propriul sange, sau pe pruncul Iisus ca Hitler.
Marco Evaristi a pus niste pestisori intr-un blender si a invitat audienta sa porneasca blenderul.

Ma rog, cred ca ati prins ideea. Am gasit o gramada de astfel de exemple. Si hai sa nu confundam toate astea cu estetica uratului, care e total altceva.

Ideea e ca rar mai gasesti o lucrare de arta contemporana care sa prezinte o idee. Totul a devenit o chestie superficiala. Audienta e socata, deci artistul reuseste. Cred ca se bazeaza putin si pe snobismul multora care cred ca trebuie sa aprecieze o anumita opera, chiar daca lor nu le spune practic nimic. Dar stiu ca e o noutate, ca individul va deveni celebru si deci nu se risca sa nu aprecieze.
Nu ma deranjeaza noutatea sau elementele socante. Ma deranjeaza ca se considera ca acestea sunt suficiente.

Sa va dau un exemplu si mai concludent. Nigel Tomm. Individul s-a hotarat sa faca un film numit "Catcher in the Rye" ("De veghe in lanul de secara"). 75 minute de ecran albastru. Cica regizorul vrea ca oamenii sa isi imagineze filmul. Daca vreau sa imi imaginez filmul, pot s-o fac citind cartea, n-am nevoie de un ecran albastru pentru asta. NU esti artist. Oare daca postez un articol si nu scriu nimic in el, o sa va imaginati singuri cel mai tare articol ever?

Sunt total dezamagita de arta contemporana. As vrea sa existe mai mult substrat, mai multa substanta, mai multe subintelesuri ... inteleg ca vrei sa ma sochezi ca sa imi atragi atentia, dar dupa ce ai primit atentia mea, cu ce o sustii? Ce vrei sa-mi spui? Care e mesajul important din spatele operei?

Si intrebarea mea pentru cititori este: cunoasteti vreun artist contemporan (din orice categorie de arta) care sa aiba opera cu mesaj? Recomandati-mi si mie.

De obicei ora mea de trezire e 10-11, dar azi am facut un efort si m-am trezt la 7 jumate, pentru ca ne-a chemat tata la strand. Am pornit de-acasa destul de tarziu, pe la 9 (eu nu ies afara din casa inainte sa imi iau micul dejun si cafeaua, don't judge).

Pe cand am ajuns acolo era ceva lume, majoritatea locurilor bune se luasera, dar am gasit pana la urma un loc langa un copac ca sa fie jumate soare si jumate umbra. Eu am o problema vara din cauza ca am parul aproape negru (natural) si pielea deschisa, asa ca ma si ard si fac insolatie in acelasi timp. Deci nu pot sa stau pe plaja fara sa ma dau cu crema de protectie (factor 30) si neaparat cu ceva care sa-mi acopere parul.

Am pierdut notiunea timpului putin si ne-am trezit sa plecam pe la ora 13. Am avut un mic soc. In parcare erau cam de 6 ori mai multe masini decat la ora 9. Iar la bilete era o coada de aia luuuuunga. Si nu pot sa nu ma intreb cine naiba merge la strand la ora 13?! Sunt chiar asa multi oameni inconstienti?

Stiu ca toata lumea vrea sa se bronzeze cat mai repede si cat mai tare, dar totusi, nu poti fi atat de iresponsabil cu pielea ta... arsurile pot deveni atat de grave incat sa ai nevoie de spitalizare... insolatia e groaznica, credeti-ma pe cuvant. In primii nu stiu cati ani cand am fost la mare, faceam de fiecare data insolatie... trebuia sa stau apoi in camera pentru ca ma durea capul ingrozitor si vomitam non-stop.

Chiar daca te bronzezi, poti sa-ti ramana apoi pe corp pete maronii de care nu mai scapi niciodata, decat cu tratamente laser. In plus, iti trebuie nu doar protectie UBV (impotriva arsurilor), ci si UVA, altfel pielea se deshidrateaza, imbatraneste mai repede, se rideaza. Nu stiu, mie o piele alba si tanara mi se pare mai atragatoare decat o piele neagra si imbatranita.

Exista o gramada de alte afectiuni care pot aparea ca urmare a expunerii neresponsabile la soare, cum ar fi scaderea imunitatii, sau diferite afectiuni ale organismului. Toate ca sa ai un bronz mai frumos? Chiar merita?

Voi pana unde ati merge pentru un bronz frumos?

Cred ca la intrebarea "cum ar fi barbatul ideal" multe femei ar pune caracteristica "inteligent" printre altele. Dar o noua informatie de pe taramuri stiintifice ne da un motiv in plus sa alegem asta.

Ina mi-a aratat articolul asta acum ceva vreme, dar pentru ca aveam prea multe lucrari pe care eram concentrata, l-am tot amanat. Desi in articol scrie mai multe chestii controversate, cum ar fi ca oamenii cu viziuni politice liberale (spre deosebire de conservatori) sau atei (spre deosebire de religiosi) au de obicei un IQ mai mare. Dar n-am chef sincer sa ma bag in religie si politica, asa ca hai sa trecem direct la sex :D

Ne intereseaza extractul asta:

In addition, humans have always been mildly polygynous in evolutionary history. Men in polygynous marriages were not expected to be sexually exclusive to one mate, whereas men in monogamous marriages were. In sharp contrast, whether they are in a monogamous or polygynous marriage, women were always expected to be sexually exclusive to one mate. So being sexually exclusive is evolutionarily novel for men, but not for women. And the theory predicts that more intelligent men are more likely to value sexual exclusivity than less intelligent men, but general intelligence makes no difference for women's value on sexual exclusivity. Kanazawa's analysis of Add Health data supports these sex-specific predictions as well.

Asadar: barbatii in trecut erau poligami. Odata cu evolutia, au inceput sa fie monogami. Cu cat un barbat e mai inteligent, cu atat mai mult alege (el) sa faca sex exclusiv cu o femeie. La femei nu se aplica principiul asta (dar asta nu inseamna ca e invers, ci doar ca inteligenta unei femei nu poate fi dedusa din numarul de parteneri sexuali).

Asa ca daca un barbat inseala inseamna ca e prost :D Atestat stiintific.

Nimanui nu-i place sa fie bolnav, dar exista cateva situatii, in special in cazul bolilor usoare, care te tin doar cateva zile la pat, in care exista unele avantaje.

Ai o scuza buna sa lipsesti de la scoala/job cateva zile, sa stai toata ziua in pat si sa nu faci nimic, toata lumea se poarta frumos cu tine, esti servit la pat, ti se aduc o gramada de bunatati.

Desi cand esti sanatos, toata treaba asta suna bine in teorie, cand ti se intampla cu adevarat nu e totul chiar asa roz. Nu stiu cum se face, dar eu nu ma imbolnavesc niciodata intr-o saptamana banala si plictisitoare la scoala de care ma bucur sa scap. Nu, eu ma imbolnavesc fie in vacanta, fie intr-o saptamana importanta la scoala.

Ati incercat vreodata sa incalziti termometrul ca sa creada parintii ca aveti febra si sa nu va trimita la scoala? Eu am incercat odata. Intai am stat cu termometrul la o lampa, dar nu prea a avut nici un efect. Asa ca m-am dus la aragaz. Temperatura a crescut rapid la 41 de grade, ceea ce era putin credibil avand in vedere ca ma puteam tine pe picioare. Asa ca l-am bagat in congelator. Pana la urma a revenit la normal si n-am putut deci sa pacalesc pe nimeni. Fail.

Weekendul asta am facut febra (38). Nu vreau sa dau vina pe nimic, pentru ca nu sunt sigura si as putea face o reclama foarte proasta fara nici o dovada, dar sa zicem ca a fost de la ceva ce am mancat. Problema e ca am facut febra in weekend, cand nu trebuia sa ma duc deloc la scoala si aveam mult de lucru acasa, lucru pe care n-am putut sa-l fac, iar acum trebuie sa recuperez. Deci as zice: wrong f'ing timing.

Desi ziua de duminica a inceput ok... am stat in pat, am dormit, m-am uitat la filme toata ziua, mi s-a adus mancare la pat si mama mi-a cumparat tot felul de chestii care imi plac... am descoperit ca nu e chiar asa usor sa faci asta. In primul rand, daca afara e soare si frumos si tu stai in casa cu jaluzelele trase si te uiti la filme la calculator, te cam ia durerea de cap. In al doilea rand, poti sa ai cea mai buna mancare adusa la pat, daca ai facut febra din cauza ca ai mancat ceva, o sa-ti fie greata sa mananci ORICE. Era sa mi se faca greata de la ciocolata o.O Desi acum ma simt ok, inca nu pot manca normal.
Pana la urma, pe la ora 18 am zis ca, bolnava sau nu, eu ies afara ca nu mai pot. Am iesit, am mancat o inghetata (aparent singurul lucru pe care-l pot manca fara probleme) si m-a ajutat, mi-a mai trecut durerea de cap cel putin.

Anywayz, noaptea de sambata nu am putut dormi absolut deloc. Mai atipeam din cand in cand, dar aveam cosmaruri. Si nu prea voiam sa trezesc pe nimeni, asa ca am suferit in tacere pana dimineata pe la 6, cand am trezit-o pe mama. Cam in tot timpul asta, ma intrebam ce trebuie facut cand ai febra, ce medicamente trebuie sa iei si alte lucruri de genul asta la care n-am gasit raspuns decat a doua zi.

Asa ca daca treceti prin situatia asta intr-o noapte si aveti aceleasi intrebari dar nu vreti sa deranjati pe nimeni, cam asta am aflat (ulterior) eu:

- Beti multe lichide -> cand ai febra transpiri si, deci, trebuie sa te hidratezi la loc. Apa, ceai cu multa lamaie sau sucuri naturale.
- Algocalmin, Paracetamol sau Antibiotice -> astea-s medicamentele recomandate in caz de febra. Eu am o imunitate destul de buna si iau medicamente rar, probabil nu la toata lumea mai functioneaza Algocalminul. Dar daca nu te indopi toata ziua cu medicamente, ar trebui sa fie bun si asta.
- Incearca sa dormi -> desi din proprie experienta am aflat ca e destul de greu sa faci asta, dupa ce ai luat un medicament ar trebui totusi sa incerci sa dormi putin.
- Nu te uita toata ziua la filme -> daca nu vrei sa-ti bubuie capul
- Dupa ce ti-a scazut febra, iesi la o plimbare scurta -> aerul curat o sa te faca sa te simti mai bine

Si cam atat am eu. Daca mai aveti si alte sfaturi, lasati-le la comments.

Cam de prin clasa a 9-a am inceput sa circul aproape zilnic cu troleul. Stiu ca pentru toata lumea e o adevarata tortura sa circule cu mijloace de transport in comun, dar dupa atatia ani, mai prinzi anumite "smecherii". Eu m-am gandit sa va impartasesc una dintre ele.

Pentru o mai buna intelegere, am desenat schita unui troleu tipic. Nu e bine proportionat, stiu, s-ar putea chiar sa nu fie in totalitate in concordanta cu realitatea, dar atata timp cat intelegeti ideea de baza, e ok.




Inainte de toate, daca ai cumva de ales intre mai multe statii din care sa urci (de exemplu daca punctul tau de pornire e undeva la mijlocul distantei intre doua statii - eu locuiesc la o distanta aproape egala de 3 statii diferite), alege intotdeauna statia cea mai indepartata (din perspectiva destinatiei finale). De ce? Pentru ca acolo troleul va fi mai gol.

Acum trecem la punctul important: unde te pui? Este esential sa ai planul de atac inainte inca de a pune piciorul in troleu, asa ca studiaza cu atentie schita. Daca eziti si pentru doua secunde, s-ar putea sa ratezi locuri strategice importante. Tine minte ordinea prioritatilor.

Cercurile rosii reprezinta locurile pe care le vrei si sunt numerotate in ordinea pe care le vrei. Bineinteles, te uiti intai spre scaune. Alege scaunele de la geam. Daca se pune si un batran langa tine, e ideal. Daca atunci cand te urci troleul e gol, alege un scaun de pe mijloc. Cu cat respecti mai bine aceste conditii, cu atat mai mica probabilitatea sa te ridice vreun batran de pe scaun. Batranii vor ochii tinerii de pe scaunele cele mai la indemana, adica cele apropiate de iesire si de la margine (cei de la geam isi vor deranja vecinul cand vor dori sa iasa).
Daca nu gasesti scaune libere decat pe margini, atunci va trebui sa stai cam tot drumul cu ochii in patru, altfel ai toate sansele sa fii ridicat cu scandal :P Recomand astfel de scaune doar atunci cand mai exista multe alte locuri libere.

Daca nu ai nici o sansa sa prinzi un loc liber pe scaun, indreapta-te pe pozitia cu numarul 2. Partea hasurata cu gri reprezinta mijlocul troleului, iar numarul 2 este intre mijloc si scaunele urmatoare, partea stanga, langa geam. E o pozitie foarte buna pentru ca te baricadeaza destul de bine. Din cauza chestiei aleia semi-circulare de la mijloc, nu poate sta nimeni in spatele tau. Fiind la geam, nu sta nimeni in stanga si, fiind scaunele in fata, nu sta nimeni in fata ta. Singurul tau posibil vecin, va fi probabil in dreapta. Ai tot drumul vedere la geam, bara de care sa te tii si probabil nu vei fi deranjat oricat de plin ar fi troleul.
Varianta aproape la fel de buna e pozitia cu numarul 3, adica exact aceeasi pozitie, doar ca in partea dreapta. De ce partea stanga e mai buna decat partea dreapta? Din cauza pozitionarii geamurilor. Daca e cald afara si stai in partea dreapta, cel mai probabil va exista un geam deschis fix in fata ta. O sa simti vantul in fata si nu e foarte confortabil.
Desi nu am mai adaugat la figura, sa stai in dreapta, respectiv stanga pozitiilor 2 si 3 e o posibilitate destul de buna, cu singura exceptie ca nu mai ai vedere la geam.

Daca si aceste pozitii sunt ocupate, cauta rapid din ochi pozitia cu numarul 4. E un loc larg la geam, cu multe manere disponibile. Aici deja vei incepe sa fii mai inghesuit, dar cu putin noroc iti poti gasi o pozitie destul de confortabila. Si tine minte: atata timp cat n-ai pe nimeni direct in fata ta, poti sa-ti feresti nasul de mirosuri insuportabile.

A 5-a prioritate este mijlocul troleului. Avantajul e ca ai chestia aia neagra de care te poti sprijini, deci poti evita sa ai pe cineva in spatele tau. De asemenea, barile ofera loc pentru un numar destul de limitat de oameni, deci vei avea mai mult spatiu de respirat decat in alte parti ale troleului. Dezavantajele mari sunt doua: nu ai aproape deloc vedere la geam si simti foarte tare miscarile troleului. Daca ai rau de masina, nu e chiar cea mai buna pozitie pentru tine.

Pozitia 6 este langa mijlocul troleului, langa geam, in partea stanga. Te tii de chestia neagra. Ai vedere la geam, esti relativ ferit de restul oamenilor. Partea proasta e ca se pot inghesui in tine, insa macar mai poti respira.

A 7-a pozitie nu e atat de proasta. In schita mea nu se prea observa din cauza dimensiunilor care nu corespund realitatii, dar ai acolo o bara orizontala de care te poti tine si nu ai pe nimeni in spate si in lateral. Cu toate astea, fiind atat de aproape de scari, vei destul de deranjat de urcarile si coborarile celorlalti.

Daca toate pozitiile importante sunt ocupate, incearca sa te strecori undeva intre scaune. Spatiul fiind limitat, inghesuiala e mai mica. In plus, ai in mod constant o bara.

Cea mai proasta idee pe care o poti avea e sa ramai langa scari (cu exceptia cazului in care troleul nu e plin si nici nu te astepti sa fie). Acolo este cea mai mare inghesuiala, vei fi facut sa urci si sa cobori la fiecare statie, iar riscul de a ramane blocat undeva la mijloc fara absolut nici un suport de sustinere este alarmant de mare.


Cand urci in troleu, chestia asta ar trebui sa se deruleze in mintea ta pe parcursul a doua fractiuni de secunda. Cel mai important este sa te decizi repede. Mai bine sari direct la pozitia 4 decat sa stai sa te intrebi daca pozitia 3 e libera.

Nu stiu cat de folositor va este postul asta, dar pe mine ma ajuta enorm sa am un "plan de atac" pe troleu. E mai bine sa prevezi neplacerile ce pot aparea si sa le previi, decat sa te lupti cu ele. Gandeste cu 2-3 statii in avans. Intreaba-te daca, la ora respectiva, e mai probabil ca lumea sa coboare sau sa urce? Adapteaza planul in functie de asta.

Stiu ca o tot dau inainte cu personalizarea Universului prin expresii de genul "Universul face aia sau aialalta", dar este pur si simplu modul meu de a intelege lucrurile. Asa ca sa nu ne legam de amanunte de data asta :D

Credeti ca Universul ne poate trimite semne catre deciziile corecte?

Sa va dau un exemplu. Acum vreo doua zile cred, am primit in mail o invitatie la o conferinta. Invitatia a fost facuta de catre fostul meu profesor de logica, care a fost si indrumatorul meu de licenta si ... sa zicem ca a fost un profesor important pentru mine si m-a ajutat mult. Conferinta este despre logica, bineinteles. Nu stiu cati dintre voi stiti asta despre mine, dar logica a fost materia mea preferata in facultate si am fost singura din anul meu care si-a dat licenta in logica. E o materie atat de frumoasa ca si astazi mai fac inca exercitii, just for fun. Nu inteleg de ce sunt atat de putini oameni carora sa le placa logica. Eu mai am putin pana sa fac o adevarata obsesie. Anyway, deviez.

Deci am fost invitata la o conferinta de logica. Primul meu instinct este sa ma duc. Mi-e foarte dor de facultate, de cativa profesori care vor lua parte la conferinta si chiar mi-ar face mare placere sa-i revad... nu cred ca imi voi vedea fosti colegi, pentru ca, asa cum ziceam, cred ca eu eram singura cu obsesie in logica :D Dar ar fi fost frumos, mi-e dor si de ei *Anda face cu mana la toti fostii colegi care ii citesc blogul*

Problema e ca aceasta conferinta va avea loc in 28 mai, data cand, intamplator, am examen. Orele nu se suprapun, dar conferinta e inainte de examen si presupun ca va tine ceva si.. intelegeti implicatiile.

Astazi am fost la scoala si am invatat cum sa organizam ... conferinte. Iar pe troleu, in drum spre casa, m-am intalnit cu un fost coleg din facultate. Ce ziceti, coincidente, sau e un semn ca ar trebui sa ma duc? :D

Prin pelerinajul meu online am observat, asa, in ultimul timp, ca exista o gramada de oameni care au probleme la capitolul asta. Nu, nu doar barbati, oameni. Vedeti, si femeile au probleme, din cauza ca barbatii nu stiu ce sa faca. Si barbatii au probleme, pentru ca atunci cand cer sfaturi, le primesc din partea altor barbati. Si de multe ori (nu intotdeauna) sfaturile sunt proaste. Asa ca ma gandeam sa va zic perspectiva unei femei. Nu stiu daca o sa ajut pe cineva, dar hey, no harm in trying, right?

Pentru ca am multe de zis, o sa incerc sa imi structurez textul pe cat posibil, ca sa fie cat mai usor de inteles.

Partea 1: Are rost?

Exista 3 reactii generale pe care o femeie le poate avea in privinta unui barbat in urmatoarele 10 secunde dupa ce l-a vazut: o intereseaza, n-o intereseaza sau nu stie.

In primele doua cazuri, lucrurile sunt simple. Daca o intereseaza, probabil orice incercare a ta va fi reusita. Daca n-o intereseaza, orice ai zice o sa fie degeaba.
Dar, in majoritatea cazurilor, este vorba de varianta 3: nu stie. De ce nu stie? Pentru ca nu toate femeile sunt superficiale astfel incat sa se ia in intregime dupa aspectul fizic. Asta inseamna practic ca tot ce va conta e cum o abordezi.

Ca sa nu faci parte din categoria "n-o intereseaza" e foarte simplu: trebuie sa arati decent. ORICE om poate arata decent, cu putina grija de sine, neaparat igiena corporala si eventual niste haine sa te avantajeze (pretul lor nu are absolut nici cea mai mica legatura, asa cum ar crede unii). Ideea e sa nu-i fie rusine sa fie vazuta cu tine in public :D

Odata ce ai ajuns in una din primele doua categorii, comporta-te cu orice femeie ca si cum ai fi in categoria "nu stie". Astfel sansele de reusita cresc simtitor.

Partea 2: Cum sa NU o abordezi?

Exista doua greseli majore pe care le fac barbatii cand abordeaza o femeie: fie sunt prea agresivi (la propriu sau la figurat), fie nu sunt de ajuns de agresivi (la figurat).

Ce inseamna ca esti prea agresiv? Sa zicem ca vezi pe strada o tipa care iti place. Te bagi in fata ei. Gata, esti agresiv.
Fluieri dupa ea: esti agresiv.
O prinzi de mana sau orice alt contact fizic: esti agresiv si te poti trezi si cu palme sau strigate dupa ajutor.
Faci glume proaste/misogine crezand ca daca se simte prost o sa fie atrasa de tine - esti agresiv (si putin porc).

In oricare din situatiile de mai sus, fata se va simti mai degraba amenintata de tine decat atrasa. Imagineaza-ti ca esti un pescar. Nu arunci pietre in apa cand vrei sa prinzi pesti, nu?

Ce inseamna ca nu esti de-ajuns de agresiv?
Daca fata iti da semne ca te-ar place si tu nu faci nimic pentru a trece la urmatorul pas. Chiar daca exista femei destul de curajoase incat sa faca ele primul pas, majoritatea isi vor dori ceva din partea ta. Chiar daca o femeie iti zice: "imi place de tine", tot o sa astepte sa faci TU ceva. Probabil tine de cum am fost crescuti, dar femeile fac mai putin fata la un esec decat un barbat. De aia o sa fie mai putine femei care o sa-si asume riscul. Si da, nu suntem cunoscute nici pentru rabdarea noastra. Daca astepti prea mult, s-ar putea sa-si gaseasca unul mai curajos. Deci nu sta acolo ca blegul, si fa ceva.

Partea 3: Deci ce sa faci?

O sa explic lucrurile cat de logic pot. Atunci cand abordezi o femeie cu un text de ala rasuflat luat de pe net, de genul "Imi dai si mie o poza, ca sa stiu ce sa ii arat Mosului sa imi aduca de Craciun?" ... sincer: ce te astepti sa ti se raspunda?

Sa zicem ca esti o femeie si mergi pe strada si un tip de care iti place te abordeaza cu un text de asta. Ce faci? Oricat de mult aveti impresia ca unei fete ii vine instant in minte o replica inteligenta care o sa porneasca o conversatie, sansele ca lucrul asta sa se intample sunt de 30% si in alea 30% de situatii, replica o sa fie ceva cu care-ti da peste nas. Majoritatea femeilor vor zambi (sau nu) si vor trece mai departe.

Deci, vrei sa abordezi o femeie? Ce ai zice sa incepi cu o intrebare la care chiar exista raspuns? Incepe o conversatie normala, comporta-te natural. Asta e tot secretul *shocker*. Nu va dau replici pentru ca depinde de context, dar nu cred ca e asa greu. Daca esti pe strada, intreab-o daca iti poate spune o cafenea buna prin apropiere. Daca esti la un chef al unui prieten, intreab-o de unde il cunoaste. You get the point. O intrebare normala si neutra o va face sa va raspunda. Ea iti raspunde, tu spui ceva legat de raspunsul ei si asa mai departe.

Foarte important: daca vrei sa abordezi o femeie pe strada, mergi in dreptul ei. NU te opri in fata ei, NU o urmari din spate. Daca abordezi o femeie care se afla cu cel putin o prietena langa ea, baga-i si prietena in seama.

Partea 4: What next?

Ai reusit sa incepi conversatia. Ce faci mai departe? O directionezi. Incearca sa mergi cu conversatia acolo unde te intereseaza: daca vrea sa iasa cu tine. Nu o intreba dupa primele 3 propozitii, incearca sa o faci intai interesata de tine. Flirteaza, femeilor le place asta. Fii subtil. Citeste limbajul corpului. Daca iti zambeste, isi da mana prin par sau isi musca buza de jos, inseamna ca ii place de tine. Odata ce a facut asta, poti sa o inviti undeva.

Incearca pe cat posibil sa citesti toate semnalele pe care ti le transmite o femeie, si sarut-o atunci cand e cazul. Adica nici prea devreme, nici prea tarziu. Nu o intreba inainte "pot sa te sarut?", e probabil ultimul lucru pe care vrea sa-l auda o fata. Nu o lua nici prin surprindere. Take it slow.

Daca iesi de prea multe ori cu ea si nu faci nimic, o sa intri in "friend zone". Cand cineva intra in "friend zone", e foarte greu sa mai iasa de acolo, asa ca evita asta pe cat de mult posibil.

Daca flirtezi, exista legea echilibrului. Daca tachinezi, trebuie apoi sa contrabalansezi cu un compliment. Nu o face sa se simta prea prost sau prea bine. Si oarecum cred ca asta e valabil si in cazul fetelor.


Succes :)

Scuzati-mi "lunga" absenta, dar nu m-am simtit foarte bine in ultimul timp. De fapt in ultimele doua zile m-am luptat cu o durere de cap atat de zdrobitoare, ca de-abia imi aminteam cum ma cheama, deci nici vorba de chef de scris. Dar am luat azi dimineata doua pastile si acum ma simt mai bine.

Anyway, sa trecem la subiect. Nu, nu-mi fac vlog, stati linistiti. Daca si-a tras vreunul dintre cititorii mei internet in pestera: vlog = video blog

Asadar, m-am apucat de urmarit vlog-uri. Youtube is my new friend. Mi se pare interesant din doua puncte de vedere: in primul rand, spre deosebire de bloggerii "de moda veche" care isi pot permite luxul de a ramane anonimi, vloggerii se expun de la inceput. Si mi-am dat seama acum, dupa ce am dat suscribe la vreo 9 canale, ca toti cei care sunt cat de cand interesanti o dau mai mult pe umor. I-as putea vedea pe oricare dintre ei facand stand-up de exemplu (de fapt unii chiar fac din cate am inteles).

O alta chestie pe care am observat-o e ca mai toti au voci bune. Toti au clipuri in care canta, mai pe bune sau mai la misto, dar vocile lor sunt ok. Parca oamenii cu voci frumoase se exprima mai bine :D

Eu n-as putea sa fac asta. In primul rand pentru ca vocea mea e groaznica. In al doilea rand, desi eu am o parere destul de buna despre simtul meu al umorului, glumele mele nu suna niciodata la fel de bine cand le zic cu voce tare pe cum suna cand le gandesc. Chiar am primit remarci cum ca nu stiu sa zic un banc cum trebuie, pentru ca n-am intonatia potrivita, pentru ca rad inainte de poanta etc.

Apoi, ma gandesc ca ar trebui sa bagi o gramada de bani in asta. Mica paranteza aici. Unii baga o gramada de bani si in blogurile normale. Am fost intrebata de multe ori de ce nu-mi cumpar un domeniu al meu, de ce nu ma bag pe wordpress, de ce blogspot etc.
Am avut multe motive sa-mi fac blogul, nici unul din aceste motive nu a fost ca as vrea sa fac asta intr-un mod serios. It's just for fun. Free fun. Stiu ca majoritatea celor care ma citesc imi sunt cunostinte, nu ma deranjeaza deloc. Nu imi pierd o gramada de timp promovandu-ma, am aproximativ 50 vizitatori pe zi, ceea ce e destul de putin avand in vedere ca am aproape un an, nu am nici o intentie sa scot vreun ban de aici, deci chiar nu vad nici un motiv pentru care as investi.
Am cadoulperfect.com , care e pe un hosting si domeniu platit, wordpress and everything si desi e ceva la care tin foarte mult ca idee, n-am deloc motivatia sa-l promovez. Deci nu intentionez nici sa-l platesc mai departe, asa ca in iunie expira si asta e. De aia m-am si oprit din scris.
Sper ca am lamurit pe toata lumea.

Revenind la vloguri, sunt curioasa daca trendul asta a ajuns la romani, pentru ca, sincera sa fiu, inca n-am vazut nici un vlog romanesc. Cred ca acum ar fi un moment bun pentru cineva destept sa faca asta, pentru ca nu ar avea cine stie ce concurenta. Si daca am invatat ceva la antreprenoriat, e ca primul intrat pe o ramura noua, are intotdeauna avantajul.

Ma gandesc daca faptul ca suntem oarecum inapoiati (ma refer la romani) ne da un mic avantaj in ceea ce priveste observarea trendurilor. Vezi ce functioneaza la altii si faci aceeasi chestie aici. Esti primul si pac, ai succes. Riscul de esec e relativ mic, pentru ca deja stii ca functioneaza in cazul altora.

Daca stiti ceva vloguri amuzante, puteti sa imi lasati intr-un comment, I'm always interested.

Imi place sa fac cumparaturi. Nu-mi place sa am un barbat langa mine cand fac asta. Exista un proces complex pentru ca sesiunea de cumparaturi sa se poata numi reusita. Si barbatii pur si simplu nu inteleg.

Un barbat, cam dupa 15-30 de minute incepe sa se plictiseasca. Asta nu ar fi o problema foarte mare pentru mine, daca nu ar incepe sa bata din picior, sa faca glume proaste, doar doar mi se va face mila de el si as hotari sa plecam. Problema e ca eu nu o sa plec, doar o sa ma indispun.

Ceea ce nu inteleg eu este de ce barbatii nu inteleg conceptul simplu CMBCMI (Cel-Mai-Bun-Cel-Mai-Ieftin). Cand vrei sa-ti cumperi un lucru, vrei sa alegi combinatia ideala intre bun calitativ, dar acceptabil la pret. Bineinteles ca n-o sa-l gasesti din prima. De fapt, dupa ani de experienta pot zice ca cele mai bune lucruri le gasesti "ascunse". Ascunse in magazine unde nu te astepti sa le gasesti, ascunse dupa alte produse... in mare, nu le gasesti din primele 30 de secunde de rotire a ochilor in jurul magazinului.

Dupa ce ai gasit un obiect, trebuie sa-l inspectezi pe toate partile posibile. Ce calitati are, sa nu aiba vreun defect, este exact ce ai nevoie? Daca se poate, neaparat trebuie sa il incerci (hainele de exemplu arata total diferit pe umeras de cum arata pe om).

Dupa aceasta analiza, iti pui partenerul de cumparaturi sa-si dea cu parerea. Uite aici, alt minus al barbatilor... nu-si dau cu parerea cum trebuie. Au bineinteles o parere, dar de obicei aceasta este: "da, e perfect, cumpara-l odata si hai sa mergem". De aia e bine ca partenerul sa fie o femeie. Care sa aiba rabdarea sa zica daca ceva nu e ok.

Daca si partenerul de cumparaturi si-a dat acordul ... mergi mai departe. Cercetezi toata zona dupa toate variantele posibile, le analizezi atent si apoi, dupa ce ai terminat, te opresti undeva (de obicei la inghetata) si te gandesti: pe care il vreau? Te reintorci si il cumperi.

Un barbat n-ar intelege niciodata de ce trebuie sa intri intr-un magazin de doua ori in aceeasi zi.

Exista o ratiune in spatele modului in care cumpara femeile. Nu dam banii pe primul lucru care straluceste. Stim bine ca avem si noi o limita in buget si preferam sa inspectam cu atentie oferta, sa fim sigur ca lucrul pe care am dat banii este cel pe care il vrem.

As fi putut bineinteles sa pornesc de la procesele fiziologice... femeile elibereaza un hormon al fericirii atunci cand fac cumparaturi... barbatii nu. Din cauza asta multe femei considera "shoppingul" terapeutic. Pe mine doar reducerile din Sephora m-au binedispus pe toata ziua :o)

Deci baieti... sa nu credeti ca e un chin doar pentru voi sa veniti la cumparaturi... e un chin si pentru noi sa va suportam :D


Da, sunt constienta ca exista si exceptii.

Am o senzatie ciudata, si anume ca viata mea ar fi impartita intre deadline-uri. Sau cel putin, viata mea din ultima vreme. Si 24 de ore par din ce in ce mai putine.

Agenda mea a devenit vitala. Incerc sa sistematizez totul. Adevarul e ca daca ai doar un proiect, doar un lucru de facut, tii si singur minte pana cand trebuie dat. Dar cand ai o mie de lucruri de facut, sa-ti alegi prioritatile devine din ce in ce mai greu. Nici nu vreau sa ma gandesc cate lucruri am de facut maine. Si cu toate astea, desi e deja miezu` noptii, stau sa scriu pe blog in loc sa incep cateva dintre ele. It's just how I'm made.

Lucrez mai bine sub presiune. N-am inteles niciodata de ce. Oricat incerc sa ma apuc din timp de ceva, mai mult de jumatate din munca o fac cu o zi inainte. Pentru ca sunt in perioada "proiectelor" si ma gandesc ca si altii sunt, m-am gandit sa adun cateva ponturi pe care le-am invatat, pentru ca munca sa fie mai eficienta.

- Daca stai sa te gandesti cat ai de facut, cat de greu e s.a.m.d incepe sa te cuprinda un soi de panica. Cu care sincer, nu rezolvi nimic. Deci in loc sa te gandesti prea mult, apuca-te de treaba.

- Eu sunt genul de om care se plictiseste repede. Sa fac aceeasi treaba prea mult timp, e o tortura in cazul meu. Cu cat te apuci mai din timp, cu atat mai mult iti permiti sa faci pauze.

- Lasa orice urma de orgoliu la o parte si cere ajutor cand ai nevoie. Nici nu stiti de cate ori m-a salvat lista mea de messenger :))

- Nu copia. Serios. Eu am terminat 16 ani de scoala fara sa iau nici un referat de pe net. E normal sa-ti iei informatiile de undeva, dar reformuleaza-le in cuvintele tale. Si combina-le cu altele. Un lucru bun pe care il faci tu iti da pana la urma o satisfactie care nu se poate traduce intr-o nota. Si in plus, mai si ramai cu ceva.

- Inainte de a te apuca, gandeste-te bine care a fost cerinta. Mi s-a intamplat odata sa am de facut doua proiecte in acelasi timp si le-am incurcat cerintele. Astfel ca unul avea prea multe subtitluri si celalalt n-avea niciunul.

- Dupa ce ai terminat, fa o pauza lunga si apoi reciteste. O sa-ti dai mai usor seama de greseli.

Cred ca cel mai bun lucru pe care l-am facut pentru blogul asta a fost sa adaug Google Analytics. Iti da oarecum o directie in ceea ce faci... de unde iti vin vizitatorii, ce cauta ei, etc. Pana acum cateva zile majoritatea cititorilor mei veneau "direct". Mai nou, majoritatea ma gasesc pe google.
Asa ca am citit ce anume cauta ei pe google ca sa ma gaseasca pe mine. N-ar avea rost sa va citesc toate cele 400 de cuvinte cheie, insa am descoperit doua "pattern"-uri: cei care doresc sa invete o limba straina si cei care vor sa-si interpreteze visele. Si azi ma voi adresa celor din a doua categorie.

De ce fac asta? Au fost 18 oameni care au cautat ce inseamna daca visez un camp cu vaci si ma gandesc cat de dezamagiti au fost ca n-au gasit raspunsul.

Campul simbolizeaza nevoia de libertate. Vacile reprezinta figura feminina, de obicei mama. Deci un camp cu vaci... nevoia de a te elibera de "fusta mamei". Nu trebuie sa o luati in sens negativ, poate fi pur si simplu un semn ca v-ati maturizat si e timpul sa luati viata in propriile maini.

Hai sa vedem ce altceva mai viseaza utilizatorii de google:
Cand visez multi iepurasi mici - exista multe explicatii pentru iepuri, dar in cazul iepurasilor mici, cred ca e evident: fertilitate.

Cand visez iepuri albi - indrumare spirituala (do follow the white rabbit)

Ce se intampla daca visez bomboane - iti doresti sa te impaci cu cineva sau sa te imprietenesti cu cineva. Daca esti fata, s-ar putea sa insemne ca vrei sa faci sex cu cineva.

Ce inseamna cand visezi o fetita care face caca - Asta e una grea chiar si pentru mine :)) Sa vedem. O fetita inseamna ca incercam sa stabilim legatura cu latura inocenta a fiintei noastre. "Caca" inseamna ca exista anumite aspecte ale experientei noastre pe care le-am folosit pana la ultima picatura si intoarcerea la un nivel de exprimare si desfatare specifice bebelusilor.
Deci o fetita care face caca -> iti doresti sa schimbi modul in care privesti lucrurile...

Sper ca v-am ajutat. Mai sunt si alte intrebari, poate le voi raspunde si lor, dar cam atat legat de vise.