Anda Dj

De data asta, nu o sa mai vorbesc in numele altor femei. De data asta, o sa vorbesc in numele meu (si poate in numele unor barbati :)) )

Ca sa intelegeti de ce scriu articolul asta, incep cu cele doua determinante. Primul, este o scena dintr-un serial (unul stupid, ceva gen de mana a doua, la care am inceput sa ma uit de plictiseala si eu cand incep ceva nu pot sa nu termin :P ). Ideea e ca o tipa descopera masturbarea si pentru prima ei "noapte" singura, isi pune niste petale de trandafiri pe pat, aprinde niste lumanari parfumate, muzica in surdina, etc.
Al doilea determinant a fost un articol pe care l-am citit in care o bloggerita se intreba de ce barbatii nu mai sunt romantici, de ce nu mai aduc flori sau mici cadouri, de ce nu mai sunt la fel de afectuosi dupa x ani de relatie.

Ok, sa incep cu scena din serial. I don't get it. Really, I don't. Va dati seama cate petale de trandafiri trebuie sa rupi, ca sa ce? Sa ti le pui pe pat? Ma intreb cat de comode or fi? Oare nu ti se lipesc de spate? De ce ai vrea sa omori saracele flori pentru un moment cand oricum nu le observi. Ok, vizual e dragut sa le vezi, dar ar fi exact la fel de dragut sa vad un pat curat (si mult mai practic I may add). Lumanari parfumate... pfff... urasc lumanarile. Daca le mai pui si aproape de pat si iti misti patul tare, sanse mari de incendiu :D Eu urasc lumanarile oricum, ma sperie ingrozitor. Am tot timpul impresia ca o sa ia foc ceva. Unii mai au fetisuri de alea ciudate cu picurat ceara pe ei... brrrrr... cred ca numa chef de sex n-as mai avea dupa. Eu as recomanda o varianta mai buna (si mai sigura): pentru lumina difuza e mai buna o veioza si pentru parfum sunt aparatele alea gen Glade sau cum s-or numi :D Cu muzica n-am nimic.

Cererea asta a romantismului de catre femei mi se pare putin absurda. Inteleg faptul ca o femeie isi doreste sa se simta iubita, dar nu cred ca nivelul iubirii unui barbat se masoara in numarul lumanarilor aprinse si a trandafirilor omorati. Ce s-a intamplat cu comunicare, prietenie, incredere, sustinere, intelegere? Nu astea ar trebui sa fie in capul listei?

Se plang unele fete ca la inceputul relatiei primeau in fiecare saptamana un trandafir, iar dupa ceva timp de relatie obieciul a incetat. Voi stiti cat costa un trandafir??? Hai sa presupunem macar pentru un minut ca nu toti ne-am nascut bogati si ca majoritatea populatiei are un nivel de trai mediu. Cu banii pe care i-ai da pe atatia trandafiri (care oricum mor in maxim 1 saptamana) mai bine cumperi ceva de care chiar ai nevoie. Cred ca banii pe care i-ai da pe trandafiri in 3 ani ar putea plati pentru o vacanta, departe de toata lumea. N-ar fi mai folositor SI mai sanatos pentru relatie?

Si daca tot sunt aici, mai ating si capitolul "filme siropoase". Femeile isi doresc sa vada un astfel de film cu iubitul.
Filmele preferate ale tuturor (n-am inteles niciodata ce e asa interesant la Sweet November) sunt alea in care gagica sufera de ceva boala incurabila si moare la sfarsit. Am vazut filmul asta de 1000 de ori in tot atatea variante diferite. Alta boala, alti actori, aceeasi poveste. Ok, news flash. E PLICTISITOR!!! De ce ar vrea cineva, inclusiv un barbat, sa suporte 2 ore de plangacioseli? Eu daca as avea asa gusturi proaste la filme, chiar n-as vrea sa le impartasesc cu iubitul :D
Pe bune acum, daca tie iti place un film pe care el il detesta, cum te poti bucura de el daca va uitati impreuna? Cum e cand va uitati la un film pe care el il iubeste si tie nu-ti place? Din atatea milioane de filme existente, nu puteti gasi unul sa va placa amandurora?

Anywho... poate ar trebui cateodata sa ne intrebam daca dorintele noastre nu sunt putin absurde in loc sa ne intrebam de ce nu ne mai iubeste el.

Imi place sa fac cumparaturi. Nu-mi place sa am un barbat langa mine cand fac asta. Exista un proces complex pentru ca sesiunea de cumparaturi sa se poata numi reusita. Si barbatii pur si simplu nu inteleg.

Un barbat, cam dupa 15-30 de minute incepe sa se plictiseasca. Asta nu ar fi o problema foarte mare pentru mine, daca nu ar incepe sa bata din picior, sa faca glume proaste, doar doar mi se va face mila de el si as hotari sa plecam. Problema e ca eu nu o sa plec, doar o sa ma indispun.

Ceea ce nu inteleg eu este de ce barbatii nu inteleg conceptul simplu CMBCMI (Cel-Mai-Bun-Cel-Mai-Ieftin). Cand vrei sa-ti cumperi un lucru, vrei sa alegi combinatia ideala intre bun calitativ, dar acceptabil la pret. Bineinteles ca n-o sa-l gasesti din prima. De fapt, dupa ani de experienta pot zice ca cele mai bune lucruri le gasesti "ascunse". Ascunse in magazine unde nu te astepti sa le gasesti, ascunse dupa alte produse... in mare, nu le gasesti din primele 30 de secunde de rotire a ochilor in jurul magazinului.

Dupa ce ai gasit un obiect, trebuie sa-l inspectezi pe toate partile posibile. Ce calitati are, sa nu aiba vreun defect, este exact ce ai nevoie? Daca se poate, neaparat trebuie sa il incerci (hainele de exemplu arata total diferit pe umeras de cum arata pe om).

Dupa aceasta analiza, iti pui partenerul de cumparaturi sa-si dea cu parerea. Uite aici, alt minus al barbatilor... nu-si dau cu parerea cum trebuie. Au bineinteles o parere, dar de obicei aceasta este: "da, e perfect, cumpara-l odata si hai sa mergem". De aia e bine ca partenerul sa fie o femeie. Care sa aiba rabdarea sa zica daca ceva nu e ok.

Daca si partenerul de cumparaturi si-a dat acordul ... mergi mai departe. Cercetezi toata zona dupa toate variantele posibile, le analizezi atent si apoi, dupa ce ai terminat, te opresti undeva (de obicei la inghetata) si te gandesti: pe care il vreau? Te reintorci si il cumperi.

Un barbat n-ar intelege niciodata de ce trebuie sa intri intr-un magazin de doua ori in aceeasi zi.

Exista o ratiune in spatele modului in care cumpara femeile. Nu dam banii pe primul lucru care straluceste. Stim bine ca avem si noi o limita in buget si preferam sa inspectam cu atentie oferta, sa fim sigur ca lucrul pe care am dat banii este cel pe care il vrem.

As fi putut bineinteles sa pornesc de la procesele fiziologice... femeile elibereaza un hormon al fericirii atunci cand fac cumparaturi... barbatii nu. Din cauza asta multe femei considera "shoppingul" terapeutic. Pe mine doar reducerile din Sephora m-au binedispus pe toata ziua :o)

Deci baieti... sa nu credeti ca e un chin doar pentru voi sa veniti la cumparaturi... e un chin si pentru noi sa va suportam :D


Da, sunt constienta ca exista si exceptii.

Se pare ca nu pot nicicum sa fac pauze de la lepse (serios ca incerc), dar tot primesc altele noi... asta e despre carti, deci chiar n-o pot ignora. E de la strumfita.

1.Când citiţi, pentru a marca locul unde aţi rămas cu lectura, folosiţi semne de carte sau îndoiţi paginile?

Dragi oameni care va deschideti televizorul,

Cand eram mica ma gandeam ca n-as putea trai fara televizor. Inainte sa ma condamnati, ganditi-va ca pe atunci, din punct de vedere calitativ, erau alte programe.

Astazi lucrurile s-au shimbat. Intrebau oamenii de pe RomaniaForum la un moment dat ce emisiuni romanesti ni se par noua penibile. Eu am zis ca mi se par toate penibile. Inclusiv stirile. De talk-show-uri nici nu mai vorbesc.
Din motivul asta, acum cateva luni, am luat hotararea sa nu ma mai uit la televizor. In rarele ocazii cand deschid televizorul (adica o data pe luna, cam asa) ma uit fie pe Zone Reality (niste emisiuni mai informative, in nici un caz romanesti), fie pe un AXN (adica la seriale, nu romanesti, bineinteles).

Mi se intampla cateodata ca in timp ce se uita altcineva la televizor sa arunc si eu un ochi spre ecran... si realizez de ce am luat hotararea pe care am luat-o. Acum ceva timp am prins emisiunea aia, Nora pentru mama si tot ce tin minte ca erau niste tanti si cu niste pitzi si se certau intre ele ca una i-a mancat snitelul alteia, sau ceva de genul ala. I mean, really? Asta e ceea ce vrea poporul sa vada?

Am mai vazut cateva secvente de "reality showuri" de astea prefabricate cu actori de mana a 16-a la care chiar mi-a fost rusine sa ma uit si m-am uitat vreo 3-4 saptamani la Rataciti in Panama. Adevarul e ca eram entuziasmata la inceput, eu sunt fan mare Survivor, nu ma asteptam oricum sa fie la inaltimea aia, dar macar sa se apropie. De la un moment dat ma luau nervii, nu neaparat din cauza penibilului de Andrei Gheorghe, cat din cauza penibililor aia de concurenti care aveau niste conditii ok (pe bune, eu cand eram mica si mergeam in vacanta de vara 3 luni la tara nu aveam conditiile respective) si se plangeau ca vor acasa. Am asteptat doar pana a ajuns Ramona Gabor pe insula condamnatilor, dupa aia mi-a fost jena sa ma mai uit.

Din cand in cand mai vad cate un talk show de asta politic si daca as fi oripilata de politicienii invitati ar fi una, dar oripilarea mea provine de la gazdele talk showurilor, care pun niste intrebari atat de stupide ca te intrebi cum de nu-i inghite pamantul. Nu exista nici un fel de moderare reala, obiectivitate, impartialitate.... ei isi invita acolo politicienii pe care ii urasc ca sa ii bage in cacat. Si punct. De ce as vrea sa vad asta?

Nici la stiri nu ma uit ca ma enerveaza sa-i vad pe aia vorbind si debitand tampenii. Moderatori care lucreaza in domeniul asta de ani de zile si inca n-au invatat sa citeasca de pe prompterul ala fara sa para niste maimute teleghidate. Stiri de genu "Guta si-a ras mustata" (am vrut sa dau un exemplu de personalitate mai trendy, dar chiar nu ii stiu pe astia noi).

Oare sunt singura care am senzatia ca imi scade IQ-ul cu fiecare secunda la care ma uit pe un post romanesc? Si ce ma deranjeaza efectiv e ca toate cacaturile astea romanesti exista pentru ca LUMEA SE UITA LA ELE!!! Deci va rog, ba nu, va implor, nu mai faceti audienta la toate rahaturile. Daca sunteti ca frate-mio, care iti tine televizorul deschis doar ca sa nu se simta singur in camera (desi nu se uita la el), lasati si voi pe Discovery or something :D
Va multumesc.

Cu sinceritate si respect,
Anda

Frica te paralizeaza. Nu la propriu. Nu ma refer la frica "aoleu, vine un camion spre mine, ar trebui sa plec din mijloc drumului dar nu pot sa ma misc". Ma refer la frica de esec.

Sunt exemplul ideal al omului paralizat de frica. Am mai vorbit despre frica mea de a vorbi in public. Mai am si altele... cum ar fi sa vorbesc cu un strain... sa ma duc la un ghiseu sa cer o informatiee... sa imi fac un simplu abonament de troleu... sa dau un telefon... sa scriu un eseu... sa invat....

Toate aceste lucruri par banale pentru un om banal, dar eu nu sunt un om banal. Mie mi-e frica. Cateodata, nu stiu nici eu prea bine de ce anume mi-e frica. Mi-e frica sa nu dau de un om rautacios. Mi-e frica ca voi fi pusa intr-o situatie penibila. Mi-e frica ca mi se va pune o intrebare la care nu voi stii sa raspund. Mi-e frica ca nu stiu despre ce sa scriu, mi-e frica ca e mult de invatat si n-am timp. Frica asta consuma destul de multe resurse, cum ar fi timpul. Daca pentru unii sa dai un telefon e o chestie de doua minute, pentru minte e o chestie de 15 minute, din care 13 ma plimb prin casa incercand sa-mi construiesc in gand toate scenariile posibile.

Dar cum sunt in plin proces de revolutionare al eului, am invatat ceva. Am descoperit ca "pregatindu-te" psihic pentru momentul decisiv, nu faci decat sa-ti accentuezi frica. Cu cat momentul vine mai repede (si n-ai timp sa te gandesti la el), cu atat trece mai usor. Asa ca de anul asta m-am hotarat sa las ganditul deoparte si sa actionez.

Functioneaza destul de bine. Am inceput cu abonamentul pe troleu. Imi expirase studcardul. In mod normal, mi-as fi luat bilete pana mi-as fi facut un studcard nou. De data asta, i-am intins frumos doamnei carnetul si cardul, sperand ca poate n-o sa observe :D A observat si mi l-a intins inapoi. Cu sangele rece de care nu m-as fi crezut niciodata in stare, i-am spus sa-mi faca un abonament cu pret intreg. Nici un moment penibil.

Azi trebuia sa primesc un telefon de la o persoana cvasi-cunoscuta. Adica ne-am mai intalnit de vreo 2-3 ori. Era deja destul de tarziu si n-a sunat. M-am hotarat sa sun eu. In loc sa stau sa ma gandesc ce anume voi spune, am format numarul (nu, nu-l aveam memorat in agenda). Am vorbit pur si simplu, mi-a spus ca a vrut sa ma sune mai tarziu, conversatia a decurs foarte normal. Nici un moment penibil.

La scrisul eseurilor m-am invatat minte mai demult. Incep pur si simplu.... cuvintele vin natural... ideile curg... adevarul e ca trebuie sa am si putina inspiratie, dar parca lenea si lipsa de chef dispar rapid cand vezi ce repede merge. Incep sa regret toti anii de generala+liceu cand refuzam cu inversunare sa-mi fac temele.

Sunt lucruri marunte, stiu, dar pana la urma, cu lucruri marunte incepi sa-ti schimbi viata. Anul asta fac 24 de ani. Nu cred ca am zis niciodata asta aici, desi unii stiu, dar 24 de ani e varsta mea tinta. Varsta la care trebuie sa ajung la cea mai buna versiune a mea. Probabil voi da gres, dar voi castiga oricum daca voi deveni o versiune macar mai buna decat anul trecut.

Cateodata frica de impedica sa-ti traiesti viata :)

Nu stiu daca e din cauza comoditatii, sau pur si simplu din cauza ca sunt prinsa cu alte treburi (cum ar fi sesiunea), dar imi cam ignor blogurile in ultimul timp. Ca sa mai mentin putina viata pe aici, o sa preiau o leapsa de la strumfita cu esarfa, chiar daca nu e genul de leapsa pe care o iau eu de obicei, dar sa zicem ca e exercitiu de imaginatie. Asadar, trebuie sa raspund la 10 intrebari:

1.Ce iti place atat de mult sa faci incat ai plati pentru asta?
Hmm... internetul. Cred ca l-as plati la un moment dat daca ar fi absolut necesar sa-l platesc eu.

2. Daca ai afla azi ca mai ai de trait doar 5 ani, ce ai face incepand de maine?
5 ani e un timp destul de mare. Probabil as incerca sa fac ceva care sa supravietuiasca dupa ce mor eu. Nu stiu ce, dar as gasi eu. Nu cred ca viata mi-as trai-o intr-un mod diferit de cum o fac acum.

3. Daca ai castiga 1milion de $ neimpozabili, ai face ce faci acum?
Adica sa stau degeaba? Nu. Probabil as incerca sa-mi deschid o afacere si as munci mai mult.

4. Peste 15 ani, ce ai vrea sa scrie despre tine pe prima pagina a celui mai important ziar din tara? Care ar fi titlul articolului?
Uhm... nu as tine neaparat sa se scrie despre mine, nu aspir la faima. Daca trebuie neaparat sa aleg ceva, as vrea sa se scrie ca am facut ceva cu succes ... sau ca am inventat ceva ... titlul articolului... pffff... hard one... "Anda descopera *ceva*" ...

5. Ce vrei sa spuna prietenii tai la ceremonia ta funerara?
"Acum ce-o sa ne facem?"

:))

6. Ce vrei sa scrie pe piatra ta funerara?
Numele meu?

7.Cand erai mic ce raspundeai celor mai mari care te intrebau: "Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?"
Diplomat

8. Ce ai face, daca ai sti absolut sigur, dincolo de orice dubiu, ca e imposibil sa esuezi?
Mi-as deschide o afacere :P

9. Ce ai vrea sa le spuna copiii tai nepotilor tai despre tine?
In principiu as vrea sa ma dea drept exemplu :D

10. Daca ai putea sa te proiectezi acum in viitor in ultima zi a vietii tale, care ar fi primele 3 intrebari pe care ti le-ai adresa?
- Ce ai face in plus?
- Ce regreti ca ai facut?
- Ce domeniu va prospera? :D

Sunt plictisitoare, stiu. Imi cer umile scuze. Proiectele scot toata imaginatia din mine.

Nu stiu sincer cui sa o dau (leapsa), poate sa o ia oricine.

In primul rand LA MULTI ANI!

Primul meu articol din 2010. Si pentru ca anul asta sunt foarte bine dispusa si foarte "zen", m-am gandit sa scriu un articol mai vesel, asa. Si o sa pornesc de la o leapsa pe care am primit-o de la nicoleta, in care trebuie sa vorbesc despre ce ne uneste mai mult de sarbatori.

Am observat ca de vreo 2 ani exista un nou trend (pentru ca mai nou si in gandire exista trenduri), care nu intelege de ce oamenii au nevoie de anumite zile in care sa se distreze, sa fie mai buni cu altii etc etc etc.

Ei bine, pentru ca toata viata nu e o mare distractie. Avem alte probleme, griji, responsabilitati. Cand esti stresat si obosit, doar sa oferi altora cadouri nu te gandesti. Nu zic ca nu e frumos sa iesi cu prietenii cat mai des, sa-ti vizitezi familia sau sa dai cadouri fara motiv... dar cateodata, pur si simplu ai nevoie de motive. Ai nevoie de Craciun ca sa-ti poti lua vacanta/concediu. Ai nevoie de Revelion ca sa stai treaz toata noaptea. Ai nevoie de sarbatori ca sa vezi oameni pe care nu ii poti intalni in rest, din diverse motive.

Deci ce ne uneste de sarbatori? Dorinta de a lasa macar pentru o saptamana-doua grijile si stresul deoparte. De a iti aduna prietenii si familia, de a bea un pahar de sampanie, de a dansa toata noaptea. Nu e nimic rau sa te distrezi doar din cand in cand. Important este sa o faci atunci.

Am invatat si eu ceva vacanta asta. Ca e bine cateodata sa te simti bine fara sa-ti pui prea multe intrebari. Fara dramatisme, fara sa te gandesti ca n-ai de lucru, sau ca urmeaza sesiunea, sau ca persoana X nu te place si asa mai departe. Chestiile astea se pot rezolva oricand altcandva. Daca ai nimerit cumva la o petrecere, distreaza-te. Nimic nu e mai enervant decat un party pooper :D

Pentru ca sarbatorile s-au cam terminat, nu o sa numesc pe nimeni sa preia leapsa. Daca vreti voi sa o luati, spuneti-mi si o sa-mi editez postul.