Anda Dj

Tocmai am realizat că blogul meu a împlinit un an prin data de 9 şi eu nici nu mi-am dat seama ... bad, bad owner :P Ah, ştiu că postez cam rar, dar dacă mi se mai stabilizează şi programul meu puţin o să-mi revin eu. Aş minţi dacă aş zice că n-am timp să scriu un amărât de articol, dar pur şi simplu am prea multe pe cap şi mi-e cam greu să mă concentrez ... sorry.

Am primit acum o săptămână o leapşă de la ştrumfiţă despre dorurile mele.

Sincer, mi-e dor de o grămadă de lucruri... de la persoane pe care nu le-am mai văzut de mult, la diverse perioade din viaţa mea, la simple obiecte care nu mai sunt de actualitate. Ceea ce mă face să mă întreb câteodată dacă nu cumva mă gândesc prea des la viitor sau la trecut şi uit să mă bucur de prezent.

O să fie un fel de înşiruire plină de lacune ... mi-e dor de copilărie. Mi-e dor de libertatea de atunci, când nu aveam pur şi simplu nici o responsabilitate. Singura mea grijă era "ce mă joc azi?". Mi-e foarte dor de benzile desenate, chiar azi mă gândeam la ele. Aveam o colecţie imensă pe care cineva (mama) a aruncat-o. Sad day. Le-aş reciti şi acum dacă aş mai da de ele. Le văzusem la un moment dat la o bibliotecă, dar mi-e cam ruşine să mă înscriu la secţia de copii :-"

Mi-e dor de adolescenţă. Mi-e dor să am o gaşcă mare de prieteni cu care să ies în fiecare zi. Să avem destulă energie să stăm treji toată noaptea. Să merg la şcoală. Să fiu în vacanţă. Să am un anume grad de libertate, mai mic decât cel din copilărie, dar de care eram conştientă şi de care mă puteam bucura.

Mi-e dor de toată perioada de după. Când ştiam întotdeauna ce urmează. Când am început să mă cunosc şi să mă accept. Mi-ar fi greu să o iau pe bucăţele, pentru că au fost atât de multe, şi fiecare a însemnat ceva.

Ar fi frumos să-mi pot retrăi viaţa. Măcar o dată.